Focus fără cei doi prezentatori. Prima TV a anunţat că Daniel Osmanovici, co-prezentatorul matinalului Focus la prima oră, a fost confirmat pozitiv la testul Covid-19.
În consecinţă, vedeta Prima TV a intrat în izolare. Fiind contact direct, şi colega lui de pupitru, Irina Gologan, va sta acasă, carantinată, 5 zile, anunţă postul de televiziune.
La masa matinalului de la Prima TV va sta, începând de mâine, 9 februarie, Livia Graur (foto). Aceasta va prelua frâiele emisiunii de actualităţi pentru următoarele trei zile.
Cu o simptomatică uşoară, Daniel Osmanovici este izolat alături de soţie, şi ea pozitivă la testul PCR.
„Din fericire, mă simt bine şi am dezvoltat o formă uşoară, foarte uşor de confundat cu o banală răceală. Sunt vaccinat şi asta ajută foarte mult şi mă bucur că şi soţia mea, care nu a scăpat nici ea, a dezvoltat tot o formă uşoară.
Încerc să mă gândesc că această pauză impusă până vineri, conform documentelor trimise de cei de la DSP, este un prilej bun pentru a citi şi urmări Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing. Recunosc însă că este frustrant faptul că am pornit alături de Irina şi restul echipei un nou format Focus la prima oră şi acest virus ne-a făcut să intrăm în pauză fortaţă. Livia va face o treabă extraordinară, sunt convins”, a spus Daniel Osmanovici.
Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
Comentarii