Skip to main content

AXN anunţă un nou sezon al serialului Oamenii legii, cu poliţişti români în rolurile principale

 
Cei 8 poliţişti din serialul Oamenii legii, difuzat la AXN
Cei 8 poliţişti din serialul Oamenii legii, difuzat la AXN

AXN anunţă cel de-al doilea sezon al serialului Oamenii legii, ai căror protagonişti sunt poliţiştii români din cadrul Poliţiei Române. Serialul este unul de ficţiune, însă cei care joacă sunt poliţişti adevăraţi.

Publicitate

Sezonul 2 al serialului Oamenii Legii va avea premiera pe 30 octombrie şi va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 18:00, pe AXN.

Producţia realizată de Antenna Entertainment, cea care deţine canalele AXN în regiunea Europei Centrale şi de Est, va avea 28 de episoade.

Ce prezintă producţia?

Fiecare episod se va concentra pe soluţionarea a trei cazuri diferite, urmărind firul acţiunii din momentul în care poliţia primeşte apelul la 112 şi până la finalizarea anchetei.

VIDEO. Primele secvenţe din noul sezon

Primul sezon a debutat anul trecut, în data de 14 noiembrie. Serialul este făcut după formatul internaţional Karlsbridge, Police in Action, care a rulat în Cehia, Slovacia sau Germania.

Producţia este realizată de Paprika Studios România şi este în parteneriat cu Poliţia Română.

GALERIE FOTO: „În noile episoade o să descoperiţi activităţile desfăşurate de cele 4 echipaje din cadrul Poliţiei Române, privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, ale bunurilor de orice natură, dar şi privind combaterea infracţionalităţii”, a declarat Crina Eşanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

 Eva Kis-Bocz, Channel Director CEE Antenna Entertainment:

„Încă de la început ne-am dorit ca această producţie să fie una apropiată de publicul român, atât prin prisma personajelor, a locurilor unde se desfăşoară acţiunea, cât şi din punct de vedere al cazurilor unde poliţia intervine – situaţii care pot apărea oriunde, oricând şi cu care publicul din România este familiar. Tocmai de aceea, în acest nou sezon am introdus o direcţie de educaţie.

Vrem ca publicul să fie informat şi să acţioneze în deplină cunoştinţă de cauză atunci când este martorul unei fărădelegi. Noul sezon accentuează poziţia Antenna Entertainment ca fiind unul dintre principalii jucători pe piaţa locală în ceea ce priveşte producţiile originale...”.

Crina Eşanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei:

„Colaborarea cu partenerii noştri de la AXN continuă şi în această toamnă, deoarece este extrem de important să vă arătăm şi partea nevăzută din munca Poliţiei Române din fiecare zi. Şi vorbim de la primirea apelului prin sistemul unic 112, până la rezolvarea cazului, adică până în momentul în care cetăţenii, care anunţă situaţia de urgenţă, sunt în siguranţă.  

Realizarea acestui serial are menirea de a informa corect şi oportun cetăţenii cu privire la situaţiile care pot afecta viaţa sau sănătatea persoanelor, liniştea socială, dar şi pentru formarea unei atitudini preventive...

În noile episoade o să descoperiţi activităţile desfăşurate de cele 4 echipaje din cadrul Poliţiei Române, privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor, ale bunurilor de orice natură, dar şi privind combaterea infracţionalităţii”.

Citeşte şi: INEDIT. Poliţiştii din România, actori într-un serial care va fi pe AXN. Se filmează deja în Bucureşti. Ce rol are Poliţia Română în serial?

Citeşte şi: Cine sunt cei opt poliţişti români din serialul Oamenii legii de pe AXN?

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus