Mutare importantă în managementul unuia dintre cele mai importante grupuri de publicitate din România. Mirel Pleşca, Chief Financial Officer pentru Group M, dar şi pentru alte entităţi parte a grupului internaţional WPP din România, a plecat din poziţiile pe care le deţinea, după aproape 18 ani.
Mirel Pleşca era CFO pentru mai multe companii (Group M, Ogilvy, Hogarth), dar avea o poziţie de coordonare financiară şi pe ţările din Europa Centrală şi de Est pentru Ogilvy. Totodată, era şi directorul Group M.
Contactat de Paginademedia.ro, Mirel Pleşca a declarat că a luat decizia de a face "o pauză".
"A fost decizia mea să iau o pauză. Se adunase multă presiune şi am decis că este nevoie de o pauză ceva mai lungă".
Ce va face după anul sabatic?
"Este foarte devreme să vorbim de planuri", a spus Mirel Pleşca.
Atribuţiile financiare pe care le deţinea Mirel Pleşca în cadrul Group M au fost preluate de Cristina Ştefan, Finance Manager.
Carte de vizită Mirel Pleşca:
A venit în Grup M, ca director financiar, în februarie 2005
A fost şi director financiar Ogilvy pe România, dar şi pe ţările din Europa Centrală şi de Est (Rusia, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Ungaria, ţările Baltice).
Înainte de Group M, a fost cinci ani CFO la Red Cell/141 România (agenţie care, ulterior, a ajuns tot în grupul internaţional WPP)
Timp de doi ani şi jumătate, a condus partea de contabilitate la Whirlpool România
Între 1997 şi 1998 a fost consultant financiar la BDO România.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Felicitari pentru initiativa!