Skip to main content

Antena 1 anunţă premiera show-ului Power Couple, cu Dani Oţil prezentator

 
Antena 1 anunţă premiera show-ului Power Couple, cu Dani Oţil prezentator

Antena 1 anunţă premiera emisiunii Power Couple România - La bine şi la greu. Reality- show-ul care va intra în grila Antena 1 este programat de trei ori pe săptămână, în zilele de luni, marţi şi miercuri.

Publicitate
Producţia prezentată de Danil Oţil, matinalul de la SuperNeatza, va debuta luna viitoare, mai exact luni, 5 februarie, de la ora 20.30. 

Power Couple este o competiţie filmată în Malta şi aduce 9 cupluri de vedete care vor trece prin mai multe provocări.

Iată cele 9 cupluri:

  • Oana Matache (sora Deliei) şi iubitul ei, Radu Siffredi
  • Tudor Ionescu, solistul Fly Project, şi soţia lui, Ana
  • Chef Roxana Blenche şi soţul ei, Cătălin
  • Daiana Anghel, consultant beauty, şi soţul ei, Chef Sorin Gonţea
  • Emi (Noaptea Târziu) şi soţia lui, Mădălina
  • Soţii Gabriela şi Cristi Iacob
  • Lino Golden şi logodnica lui, Delia
  • CRBL şi soţia lui, Elena
  • Soţii Eliza şi Cosmin Natanticu 

GALERIE FOTO: 

 
Producţia este realizată după un format internaţional şi este un concurs de tip reality show. Power couple dezvăluie cum funcţionează relaţiile perechilor de competitori la bine, dar mai ales la greu.

Despre concurs:

Perechile se vor lupta pentru primul trofeu Power Couple România confruntându-se cu seturi de câte trei provocări: proba pentru femei, cea pentru bărbaţi şi proba decisivă – de cuplu.

Înainte de fiecare probă, unul dintre partenerii relaţiei va investi o sumă de bani în capacitatea celuilalt de a reuşi. Dacă partenerul duce proba la bun sfârşit, cei doi câştigă suma de bani pusă în joc.

Probele netrecute atrag după sine pierderea banilor investiţi, la finalul fiecărui ciclu două cupluri fiind propuse spre eliminare: cel care a acumulat cea mai mică sumă de bani după probele individuale şi cel situat pe ultimul loc la proba pentru perechi.

Eliminarea se va face în urma voturilor celorlalte cupluri, echipa care pleacă pierzând toţi banii strânşi până în acel moment. De cealaltă parte, perechile rămase în competiţie îşi păstrează sumele acumulate de la o etapă la alta.

Astfel, la finalul show-ului, în funcţie de investiţiile făcute şi parcursul avut la probe, cuplul câştigător, care va fi desemnat primul Power Couple din România, poate obţine premiul cel mare de până la 50.000 de euro. 

Citeşte şi: Antena 1 pregăteşte un nou reality cu vedete, filmat în Malta. Power Couple România, cu Dani Oţil prezentator

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus