Skip to main content

ANALIZĂ. TVR 1, nici măcar zece clienţi de publicitate într-o singură zi! De zece ori scăderea în 24 de ore! Ce s-a întâmplat?

 
Sursa foto: Inquam Photos
Sursa foto: Inquam Photos

ANALIZĂ Paginademedia. Blocaj în publicitatea de la TVR. Principalul canal public TVR 1 nu a adunat într-o zi nici măcar zece clienţi de publicitate! Adică de peste zece ori faţă de cât avea cu numai o zi înainte.

Publicitate

Pe TVR 2, situaţia a fost asemănătoare: doar doi clienţi de publicitate cu spoturi, restul, printre care Combinatul Agroindustrial Curtici, sponsori la emisiune Ferma sau bartere.

Paginademedia.ro vă prezintă situaţia de miercuri, 1 martie, dar şi explicaţiile instituţiei pentru blocajul din zona de publicitate (ceva legat de contracte nesemnate cu agenţiile, din motive de preţ).

Ieri, când Paginademedia.ro a întrebat TVR de ce nu (prea) sunt reclame pe post, răspunsurile instituţie lăsau să se înţeleagă că din pauze nu lipsesc clienţii.

"Astăzi, sunt programate spre difuzare clipuri publicitare pe canalele TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR Cultural şi TVR INFO", a fost răspunsul TVR.

Realitatea însă era că aceste "clipuri publicitare" veneau de la clienţi care se numărau pe degete. Efectiv.

Situaţia, aşa cum reiese din monitorizarea Paginademedia:

TVR 1: Câteva reclame toată ziua! Ore întregi fără spoturi

Pe principalul canal al Televiziunii Publice, dacă adunăm tot ce înseamnă spoturi date pe 1 martie, ies cu totul nouă clienţi de publicitate. Ore întregi, în pauzele dintre emisiunile de la TVR 1 nu intrau decât promo-uri pentru programele de la Televiziunea Publică.

Dintre aceste nouă difuzări, unul a fost un barter (revista Historia), un altul a fost despre programul de asigurări PAID şi o difuzare cu Programul Fidelis (bonuri de tezaur emise de Ministerul Finanţelor).

Printre puţinii clienţi comerciali: Altex (cu o singură difuzare), Netflix şi noua platformă Skyhowtime.

Clienţii de publicitate de miercuri, 1 martie de pe TVR 1:

  1. Altex - o difuzare de 30 de secunde
  2. Glovo - trei difuzări, în total un minut
  3. Historia - barter, de două ori
  4. Netflix - trei difuzări, un minut şi jumătate
  5. PAID - trei difuzări care au însumat sub un minut
  6. Programul Fidelis - două difuzări, un minut în total
  7. Proiectul Start în Educaţie (World Vision şi Fundaţia OMV Petrom) - două difuzări
  8. Ricola - o difuzare de 20 de secunde
  9. SkyShowtime - patru reclame, în total două minute

Cu doar o zi înainte, pe 28 februarie, pe TVR 1 au fost difuzate reclame de la aproape o sută de clienţi de publicitate.

TVR 2: Doi-trei clienţi, restul sponsori la Ferma

Pe postul TVR 2, analiza Paginademedia.ro numără pentru 1 martie ceva mai mulţi clienţi decât TVR 1: zece, mai exact.

Dintre aceştia zece, practic sunt doar câţiva "din piaţă": Netflix şi SkyShowtime. Restul sunt ori barter (Historia) ori sponsori la emisiunea ferma (cum ar fi combinatul din Curtici).

Şi la TVR 2, pe 1 martie vorbim de un număr de clienţi aproape de zece ori mai mic decât cu doar o zi înainte.

Clienţii de publicitate de miercuri, 1 martie de pe TVR 2:

  1. Alcedo - sponsor Ferma
  2. Combinatul Agroindustrial Curtici - sponsor Ferma
  3. Crida Pharm - sponsor Ferma
  4. Historia - barter, o reclamă difuzată
  5. Marcel - sponsor Ferma
  6. Mewi - sponsor Ferma
  7. Netflix - o difuzare de 30 de secunde
  8. Programul Fidelis - două difuzări, un minut
  9. SkyShowtime - trei difuzări, un minut şi jumătate
  10. Teldo - sponsor Ferma

Contractele nesemnate ar fi cauza

De ce această probuşire a publicităţii? TVR spune că postul public încă negociază cu agenţiile noile tarife de la 1 martie, iar contractele nu au fost semnate. 

TVR: În ceea ce priveşte contractele de publicitate, unele au fost semnate, în timp ce altele se află în procedura de negociere.

În acest moment, reprezentanţii SRTv şi cei ai agenţiilor de publicitate negociază tarifele şi conditiile de achiziţionare a spaţiului publicitar pentru perioada martie – decembrie 2023.

Subliniem faptul că toate contractele pentru spaţiile publicitare acoperite în primele două luni din 2023 au fost încheiate anterior, respectiv în anul 2022, iar pentru anul in curs, contractele se negociază începând cu luna februarie.

O analiză a clienţilor de publicitate arată că, pe 1 martie, au lipsit din calupurile publicitare ale TVR clienţi ai unor agenţii precum Publicis, OMD şi Mindshare.

Publicitatea în TVR aduce câteva milioane de euro în fiecare an. În 2021, posturile publice au difuzat reclame de patru milioane de euro, mult sub ce scoteau în urmă cu 20 de ani, când TVR era un jucător important pe piaţa de publicitate, cu 10-15 milioane de euro încasate anual.

Libertatea: TVR a cerut dublarea tarifelor pentru publicitate

Ziarul Libertatea scrie, de asemenea, despre subiectul reclamelor lipsă de pe TVR 1. Potrivit Libertatea, decizia de a nu mai intra publicitate a fost anunţată în această dimineaţă după ce departamentul de publicitate a înştiinţat conducerea că „nu au fost aprobate tarifele şi condiţiile comerciale de vânzare a spaţiului publicitar pentru perioada 1 martie 2023 – 29 februarie 2024”.

Comitetul Director a trimis propunerile spre aprobarea Preşedintelui-Director General al SRTv, Dan Turturică, pe data de 9 februarie, dar nu au fost semnate.

„Preşedintele n-a fost de acord să facă jocul agenţiilor de publicitate care s-au obişnuit să dea reclame pe preţuri mult mai mici pe TVR, decât pe alte staţii”, a spus pentru Libertatea o sursă din TVR.

Totodată, Libertatea notează că TVR a dublat costul reclamelor, iar agenţiile nu au fost de acord şi au anulat comenzile.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

sus