Emisiunile Sănătate cu stil şi Insider politic revin cu sezoane noi în această toamnă la Prima TV.
Sezonul şapte al emisiunii medicale Sănătate cu stil, prezentată de Luciana Indre, va începe pe 2 septembrie şi va fi difuzat de la ora 11.00.
Luciana Indre:
„Vrem să fim mai aproape de cei care au cu adevărat nevoie de sfaturi şi soluţii medicale. Suntem o naţie care se tratează cu ce vede pe net şi asta este greşit pentru că informaţiile corecte nu ajung unde trebuie.
În acest sezon avem alături de noi medici renumiţi care au schimbat destine, care au salvat oameni, care dau şanse şi speranţă. Emisiunea va oferi soluţii atât părinţilor, cât şi bunicilor, românilor care încă mai cred în sistemul românesc, dar şi celor care au îndoieli ori se tem să calce pragul cabinetelor şi spitalelor de la noi pentru că văd doar nenorocirile care se întâmplă.”
O altă emisiune care va începe tot sâmbătă, 2 septembrie, este Insider politic, prezentată de Sebastian Zachmann.
Emisiunea ajunsă la cel de-al şaselea sezon, îl va avea ca invitat în prima ediţie pe Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
În cea de-a două oră de Insider politic, invitatul permanent al emisiunii este poetul Mircea Dinescu.
Sebastian Zachmann:
„Ne aşteaptă o toamnă politică agitată, repetiţia finală pentru anul 2024, în care sunt programate patru rânduri de alegeri. Ca de fiecare dată, voi încerca să obţin de la politicieni soluţii pentru problemele oamenilor nu doar vorbe-n vânt. Într-o societate tot mai divizată, Insider politic îşi va păstra echilibrul: emisiunea va găzdui invitaţi de la toate partidele, dar şi voci din societatea civilă, de toate orientările politice.
Este statul român un stat eşuat sau nu? Şi ce putem face fiecare dintre noi pentru a schimba în bine lumea din jur? Insider politic revine la o săptămână după incidentul de la Crevedia, care ne-a demonstrat lacunele din sistem. Alături de Raed Arafat încercăm să aflăm cum vom evita astfel de dezastre în viitor.”
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro