Skip to main content

CFR - Căile Fermecate Române. Serie de reportaje la Observatorul Antena 1

 
CFR - Căile Fermecate Române. Serie de reportaje la Observatorul Antena 1

Antena 1 porneşte o serie nouă de reportaje despre căile ferate din România. Seria de reportaje va fi prezentată în cadrul Observator, de la ora 19.00, începând de sâmbătă 29 octombrie.

Publicitate

Această serie de reportaje este realizată de corespondeţii Observator, care vor străbate România cu trenul.

Ce spun reporterii Observator despre călătoria cu trenurile din România:

Diana Speretoiu, reporter Observator:

"Am fost fascinată să descopăr Defileul Jiului altfel de cum îl ştiam până acum. Nu degeaba e cel mai sălbatic Parc Naţional din ţară, iar calea ferată care îl traversează şi leagă Oltenia de Ardeal e un monument de arhitectură feroviară şi oferă o privelişte uimitoare.

Peisajele sunt şi mai încântătoare toamna. Am descoperit şi noi frânturi de istorie, dar arma care nu trebuie să îi lipsească turistului e răbdarea. Minutele se transformă uşor în ore de întârziere pe drumul de fier."

Claudiu Loghin, reporter Observator:

"Istorii cu regi şi regine, monumente dintre cele mai cunoscute, munţi cum alţii nu sunt, în ţară sau păduri de basm. Sunt câteva din motivele pentru care o călătorie cu trenul, între Sinaia şi Braşov înseamnă uneori şi altceva decât întârzieri şi infrastructură îmbătrânită.

Nici nu e greu să te relaxezi, când întârzierea trenului tău e oricum mai mică decât a şoferilor blocaţi în trafic, pe DN1, iar peisajul de pe geam e cu totul aparte."

Cristina Oprea. reporter Observator:

"Mereu fascinantă, Dunărea se dezvăluie ca o poveste în ochii călătorului fără grabă. O cursă cu trenul între Orşova şi Drobeta Turnu Severin îţi dă ocazia să te laşi fermecat de frumuseţea peisajelor în care fluviul şerpuieşte străjuit de munţi.

Experienţa este de neratat, chiar dacă trenul care te poartă îndrăzneţ pe lângă versantul stâng al Dunării, la doar 3. 5 metri deasupra apei îţi oferă, uneori şi o privelişte care lasă un gust amar - gări şi trasee uitate de autorităţi."

GALERIE FOTO:

Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sisoli Sisoli
    Chefi la cuțite dublu rating ca chefi fără limite , iumor rating mai mare fără bendeac , Adela cât clanul , sezon excele

    Ce visezi ? Compari Cu Bucatarii Zero din Grecia ? Zi cu sezonul trecut postacule. Umor Zero sub filme antice. Nu zici asta postacule ?
    Si Clanul dublu comercial fata de Adelinara Zero. Ce visezi postacule ?
  • Sisoli Sisoli
    Vai ați inventat apa calda postaci ha

    Pai ce postacule, a inventat Antenuta Zero ? Nu postacule. Antenuta doar copiaza tot.
  • Sisolo Sisolo
    Nu ne uitam la postul tău postac

    Nici noi nu ne uitam la postacul tau postacule.
  • jk jk
    Rectific:pe Facebook un rebrand cu numele antena in partea de sus a imaginii a avut loc doar pe paginile Antenei 1,Stars si a platformei AntenaPlay
  • jk jk
    AntenaPlay si-a schimbat sigla,pare una usor modificata si la Antena 1.Este rebrand cam la toate paginile de profil pe facebook ale posturilor din grup,facuta cam pe la miezul noptii,insa fara prea multe detalii suplimentare
  • Anonim Anonim
    De ce continua anumite persoane sa minta cu audiențele Antenei chiar dacă nu exista vreo confirmare oficiala. O prostie.
  • Mile Mile
    Chefi la cuțite dublu rating ca chefi fără limite , iumor rating mai mare fără bendeac , Adela cât clanul , sezon excele
  • Mile Mile
    Vai ați inventat apa calda postaci ha
  • ONe ONe
    Nu e neaparat cea mai buna comparatie Marian.Deoarece Romania te iubesc e una exclusiv de reportaje
    Daca ar fi sa legam de copiat,ar putea dupa anumite campanii din cadrul știrilor.In plus,nu zice nimeni ca doar unii au dreptul sa faca anumite campanii
  • Soby Soby
    Off-topic: Din 31 octombrie, Digi FM va începe să difuzeze pastilele Banii în mișcare cu Iancu Guda. Vor fi difuzate lunea, miercurea și vinerea de la 6:45, 12:20 și 19:20, formatul va fi același ca la TV, dar într-o variantă mai scurtă.

    Sursa: https://digi24.ro/stiri/digi-fm-va-difuza-din-31-octombrie-pastilele-de-educatie-financiara-banii-in-miscare-create-de-iancu-guda-2133927
  • Marian Marian
    Copie dupa Romania te iubesc
  • Mile Mile
    Nu ne uitam la postul tău postac
  • Sisokso Sisokso
    Interesante campanii ca și în imobiliare

    Degeaba. Tot sub Stirile Pro TV (cu dublu comercial).
  • B.A.M B.A.M
    Ce logo, Andrei?
  • jk jk
    Dupa campania in care se arata ce e frumos,sper sa apara si una in care e abordata partea discutabila a trenurilor de la noi

Trimite un comentariu

sus