Skip to main content

Un nou sezon al show-ului Survivor va avea premiera în această seară la Pro TV

 
Daniel Pavel / foto: protv.ro
Daniel Pavel / foto: protv.ro
În această seară începe cel de-al cincilea sezon al show-ului Survivor. De data aceasta este intitulat Survivor All Stars, pentru că în competiţie participă foştii concurenţi din sezoanele trecute.
Publicitate
 
Survivor All Stars va avea premiera astăzi, 16 ianuarie, de la ora 21.30, la Pro TV. Emisiunea este programată pentru zilele de marţi, miercuri şi joi, tot de la aceeaşi oră.

De asemenea, emisiunea va putea fi urmărită şi pe platforma Voyo, potrivit protv.ro.
 
Ce spune Daniel Pavel, gazda formatului, despre noul sezon?
 
„Bine aţi venit la Survivor All Stars, sezonul suprem este pe cale să înceapă. 10 Faimoşi şi 10 Războinici mi se vor alătura în inima junglei din Republica Dominicană.
 
Un nou sezon, reguli noi, iar acest sezon are o mulţime de surprize pentru concurenţi. Ei vor lupta pentru a arăta că au ce trebuie să câştige sezonul suprem.”
 
Totodată, acest sezon aduce reguli noi în ceea ce priveşte votul. Participanţii vor vota cine ajunge în duelurile eliminatorii, însă câştigătorul, ca de fiecare dată, va fi decis de către telespectatori.
 
„Este foarte frumos ceea ce se întâmplă şi vreau să ne bucurăm de această aventură unică care este Survivor. Vă iubesc şi vă transmit toată energia bună”, va declara Elena Ionescu, din echipa roşie, cea care a câştigat primul sezon al show-ului. 
 

Reamintim cine sunt concurenţii acestui sezon:

De la echipa Faimoşilor:
 
Zannidache (câştigătorul sezonului 2)
TJ Miles (sezonul 3)
Cătălin Moroşanu (sezonul 2)
Jorge (sezonul 4)
Jador (sezonul 2)
Andreea Tonciu (sezonul 3)
Roxana Nemeş (sezonul 2)
Elena Ionescu (câştigătoarea sezonului 1)
Ana Porgras (sezonul 2)
Ştefania Stănilă (sezonul 4)
 
De cealaltă parte, echipa Războinicilor este fomată din:
 
Alex Delea (câştigătorul sezonului 3)
Iancu Sterp (sezonul 1)
Relu Pănescu (sezonul 3)
Robert Moscalu (sezonul 4)
Andrei Ciobanu (sezonul 1)
Lola Crudu (sezonul 1)
Ştefania Ştefan (sezonul 3)
Alexandra Duli (sezonul 3)
Maria Lungu (sezonul 4)
Maria Chiţu (sezonul 1)
 

Bazat pe un format internaţional, Survivor a debutat în România în ianuarie 2020. La început a fost realizat şi difuzat de Kanal D, primele două sezoane (2020-2021).

Din sezonul 3, licenţa „Survivor” pentru România a fost preluată de Pro TV. Până acum, şi Pro TV a realizat şi difuzat două sezoane (ianuarie 2022 şi ianuarie 2023 - când s-a transmis sezonul cu numărul 4 al reality-show-ului).

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus