Skip to main content

După G4Media, şi Veridica.ro renunţă la reclamele prin terţi. Sunt targetaţi de aceleaşi site-uri de adulţi

 
Marian Voicu, publisher Veridica.ro, a decis sa renunţe la reclamele prin terţi. Sursa foto: captura, Facebook/Marian Voicu
Marian Voicu, publisher Veridica.ro, a decis sa renunţe la reclamele prin terţi. Sursa foto: captura, Facebook/Marian Voicu

După ce publicaţia G4Media a decis miercuri să oprească temporar reclamele de la Google, în urma unor bannere care trimiteau la site-uri pentru adulţi, şi Veridica face acum acelaşi lucru.

Publicitate

Foarte multe publicaţii, printre care Hotnews, G4Media şi Paginademedia inclusiv, au fost zilele acestea ţinta unor astfel de reclame care trimit la site-uri explicite pentru adulţi.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, erau aproape 130 de domenii de site-uri pentru adulţi către care duceau bannerele respective, ceea ce făcea dificilă blocarea acestora. 

Acum şi Veridica.ro se confruntă cu aceeaşi problemă şi a luat decizia a opri toate reclamele prin terţi.

Marian Voicu, publisher Veridica, a anunţat această hotărâre printr-o postare pe Facebook:

„În ultimele zile am observat că, indiferent câte filtre aplicăm, reclamele servite prin terţi nu sunt potrivite misiunii asumate de Veridica.

Ne respectăm cititorii, misiunea şi până când nu găsim o soluţie prin care să vă oferim un site Veridica.ro curat, inclusiv din punct de vedere al publicităţiii, am decis să oprim toate reclamele servite prin terţi.“

Veridica este o publicaţie specializată în monitorizarea şi demontarea campaniilor de fake news, dezinformare şi manipulare din Europa Centrală şi de Est, după cum este descrisă pe site-ul propriu.

Proiectul jurnalistic indepedent a fost lansat în decembrie 2020, în contextul crizei sanitare şi infodemiei şi este asumat de asociaţia Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români.

Din Veridica fac parte jurnalişti, experţi şi cercetători din Europa Centrală şi de Est.

Proiectul beneficiază de susţinerea unor organizaţii neguvernamentale şi reprezentanţe diplomatice de la Bucureşti, dar şi companii private.

„Publicaţia se autofinanţează prin venituri din publicitate, granturi şi din donaţiile cititorilor“, a punctat Marian Voicu, care şi-a invitat cititorii de pe Facebook să susţină demersul jurnalistic prin donaţii, accesând link-ul https://www.veridica.ro/ro/p/donatii.

Pe larg, poziţia Veridica:

”Mulţumim pentru că urmăriţi Veridica şi pentru că ne susţineţi în misiunea noastră de a demonta dezinformările, propaganda, de a separa clar opiniile de informaţii şi de a oferi ştiri de încredere zi de zi. 

Mai multe siteuri europene, inclusiv din România, au sesizat că au început să fie targetate cu reclame din categorii nepotrivite audienţei lor, dedicate adulţilor sau care susţin activitatea unor siteuri de propagandă.

În ultimele zile am observat că, indiferent câte filtre aplicăm, reclamele servite prin terţi nu sunt potrivite misiunii asumate de Veridica.

Ne respectăm cititorii, misiunea şi până când nu găsim o soluţie prin care să vă oferim un site Veridica.ro curat, inclusiv din punct de vedere al publicităţiii, am decis să oprim toate reclamele servite prin terţi.

Veridica este produs jurnalistic independent şi va continua să rămână astfel. Veridica a fost lansată în decembrie 2020 de jurnalişti, experţi şi cercetători din Europa Centrală şi de Est. Publicaţia se autofinanţează prin venituri din publicitate, granturi şi din donaţiile cititorilor.

Veniturile din donaţii sunt administrate de Alianţa Internaţională a Jurnaliştilor Români. Dacă vreţi să ne susţineţi, puteţi afla mai multe despre cum puteţi face asta din pagina https://www.veridica.ro/ro/p/donatii”   - Marian Voicu, publisher Veridica.

Citeşte şi: G4Media opreşte temporar reclamele de la Google! Bannere care trimiteau la site-uri de adulţi au reuşit să se strecoare pe mai multe publicaţii

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Toatanoapteafaraoprire Toatanoapteafaraoprire
    Si paginademedia are exact aceeasi problema
  • Ion Moraru Ion Moraru
    Felicitari Verifica si Marian Voicu.
  • Gibson Gibson
    Și voi aveți reclame de genul, problema e la Google. Verificați ce fel de reclame se afișează și pe site-ul vostru!

Trimite un comentariu

sus