Skip to main content

Vorbeşte Lumea, sezon nou de săptămâna viitoare. Bogdan şi Shurubel vor avea o nouă colegă

 
Sursa foto: Pro TV
Sursa foto: Pro TV

Cosmina Păsărin, Majda şi Emily Burghelea au prezentat astăzi ultima ediţie Vorbeşte Lumea. De săptămâna viitoare începe un nou sezon al emisiunii.

Publicitate

Ediţiile de vară cu Cosmina Păsărin, Majda şi Emily Burghelea s-au încheiat.

De luni, 5 septembrie, Bogdan Ciudoiu şi Shurubel se întorc în platoul Vorbeşte Lumea. Însă nu vor mai prezenta alături de Adela Popescu, care este acum colega lui Cabral în show-ul Sunt celebru, scoate-mă de aici.

Ce vedetă feminină voi avea cei doi?

Pro TV încă nu a făcut un anunţ oficial, doar a menţionat faptul că „vom afla în prima dimineaţă a noului sezon“, conform stirileprotv.ro.

Andreea Caranda, producătorul executiv al emisiunii:

„Nici nu-mi vine să cred că spun asta, dar vara s-a încheiat! Iată că am ajuns la capătul ediţiilor noastre speciale şi ne bucurăm din suflet că oamenii ne-au fost aproape şi am ţinut împreună vara pe val.

Cosmina, Majda şi Emily au făcut o echipă frumoasă, iar cei de acasă au simţit energia lor, aşa că le mulţumesc pentru toată deschiderea şi implicarea pe care au arătat-o.

De luni... începem un nou sezon: fresh, încărcat de energie, informaţii şi invitaţi ce nu trebuie rataţi!

Băieţii, Shurubel şi Bogdan, revin din vacanţă cu forţe proaspete şi... vor avea o mare surpriză: o nouă colegă!”

Citeşte şi: Vorbeşte Lumea intră în vacanţă. Cu cine prezintă Cosmina Păsărin emisiunea pe timpul verii

Autor: Alexandra Irimiea alexandra.irimieapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Alexandra Sachelarie Alexandra Sachelarie
    Lili Sandu este noua prezentatoare Vorbește Lumea
  • R R
    Dați audiențele finalei Splash de aseara si a premierei "Tu urmezi" cu Dan Negru
  • R R
    Vrem audientele de joi a serialului Adela și de aseara a emisiunii Splash
  • Alexandra Sachelarie Alexandra Sachelarie
    Ideea asta noua de la Vocea suna grozav. Ar fi mișto sa adauge și Comeback scene unde o parte din concurenții eliminați vor fi antrenați de un an cincilea antrenor,iar unul dintre ei poate întra în live-uri. Am văzut faza asta în versiunile internaționale și mi se pare interesanta.
  • Soby Soby
    Moștenitorii, o nouă telenovelă mexicană din 2022 va fi difuzată lunea până vinerea de la 13:00, la Acasă: https://www.tvmania.ro/mostenitorii-telenovela-michelle-renaud-matias-novoa-370880
  • Expertul Expertul
    In sfarsit s-a gasit o varianta sa avem mai multe episoade din auditiile pe nevazute de la Vocea Romaniei. La precedentele 9 sezoane s-a putut observa ca audientele au scazut dupa cele 7 editii cu auditii pe nevazute, dar in sezonul 10 antrenorii pot alege un numar nelimitat de concurenti la ei in echipa, iar la sfarsitul auditiilor fiecare antrenor isi alege 14 concurenti care sa treaca in etapa urmatoare. Erau unii care isi doreau mai multe live-uri, dar la Vocea Romaniei auditiile pe nevazute atrag cea mai mare audienta.
  • Soby Soby
    @A, la Clubul de seară, în locul lui Alina Chinie?
  • geo geo
    Alexandra, dacă au făcut-o și pe asta, în foame de bani, existenta platformei Pro TV Plus nu se mai justifica, din punctul meu de vedere. Urmaream uneori live unele canale cand nu eram in fata televizorului. Nu voi da nici un leuț ca sa ma abonez la Voyo !!!
  • A A
    @soby
    A Remetan va fi prezenta pe tronsonul 19-21 L-J
  • Soby Soby
    Ultima oră: Andreea Remețan este noua realizatoare de la Europa FM: http://www.europafm.ro/andreea-remetan-se-alatura-echipei-europa-fm/

    Să vedem ce tronson va prelua Reme...
  • R R
    Dati audientele episodului doi din Adela
  • Desigur Desigur
    O ciorba ce se intampla la aceasta emisiune... Nu s-a lasat un spatiu de vacanta sa existe acea asteptare normala dupa noul sezon...Se tot schimba prezentatorii, dar nu se mai gaseste o formula ca cea cu Cove si Adela ever.... Shurubei fara dictie si carisma de televiziune si acum cea care tinea formatul - Adela - dispare si ea din poveste, ramanand emisiunea o corabie in naufragiu...
  • margo margo
    *** asta e un mare ***. am urmarit siderat o emisiune radio in care el considera ca face farse si sunase la un nr de telefon la un hotel din dubai si se prefacea ca vorbeste araba, cam cum faceam noi cand eram mici, as hali salam da n-am

    in fine, receptionerul ii explica politicos ca nu intelege ce spune, asta o tinea langa cu cuvintele lui inventate. nu am ras deloc si am schimbat si postul. de atunci, cand aud de ***, ocolesc postul respectiv.
  • Alexandra Sachelarie Alexandra Sachelarie
    Off-Topic: Pro TV și canalele sale secundare nu mai pot fi disponibile live pe Pro TV Plus, fiind redirecționat spre VOYO unde sunt disponibile live.

Trimite un comentariu

sus