România se întoarce pe scena finalei Eurovision. Reprezentatul României la Eurovision, wrs, intră în Marea Finală Eurovision, după ce a impresionat pe scena arenei Pala Olimpico.
Intrat în concurs de pe poziţia cu numărul 13, reprezentantul României, alături de echipa de dansatori - Ruxandra Timoaşcă, Vivienne Meida Szentyobbi, Andrei Angelescu, Emanuel Neagu - şi Laurian Manta, backing vocalist, a ridicat sala în picioare pe ritmurile Llamame şi a dus ţara noastră în ultimul act al competiţiei:
„Greul a trecut, dar acum vine un greu şi mai mare”, a glumit wrs, după calificarea în finală.
„Mă bucur că juraţii au apreciat piesa noastră, fanii s-au mobilizat şi au promovat-o în social media, iar astăzi, românii din diaspora au votat <Llamame>. Este un sentiment formidabil să ştii că ai alături de tine atât de mulţi compatrioţi care te susţin şi votează pentru un rezultat cât mai bun al României la Eurovision. Le promit tuturor că nu îi voi dezamăgi în finală!”, a adăugat wrs la finalul serii.
Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României la Eurovision 2022
„O victorie meritată! Am revenit în finală după cinci ani şi mă bucur enorm că România este din nou alături de cei mai buni. wrs este un artist complex, cu o mentalitate de învingător, care i-a dat energia să se califice în ultimul act al concursului. Bucuria, seriozitatea, determinarea şi ambiţia cu care a abordat proiectul Eurovision au impresionat echipa TVR. Suntem alături de el şi îl sprijinim 100% pentru ca România să obţină o clasare cât mai bună la această ediţie ESC.”
La conferinţa de presă ce a urmat anunţării finaliştilor, artiştii au tras la sorţi şi ordinea de intrare în concurs. Astfel, România va intra în prima parte a finalei, urmând ca producătorii show-ului să stabilească ordinea de intrare în concurs.
Vineri, este programată repetiţia pentru juriile naţionale, prima etapă a finalei Eurovision. Reprezentanţii României şi cei ai celorlalte ţări finaliste vor cânta pentru juraţi într-un spectacol netelevizat, votul acestora contând în proporţie de 50%, la fel ca al publicului.
România s-a calificat ultima dată în finala Eurovision în 2017, când Ilinca si Alex Florea au interpretat piesa Yodle It!
Prezentăm în continuare piesa României la Eurovision 2022
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
1. Republica Cehă: We Are Domi - Lights Off
2. România: Wrs - Llámame
3. Portugalia: Maro - Saudade Saudade
4. Finlanda: The Rasmus - Jezebel
5. Elveția: Marius Bear - Boys Do Cry
6. Franța: Alvan & Ahez - Fulenn
7. Norvegia: Subwoolfer - Give That Wolf A Banana
8. Armenia: Rosa Linn - Snap
9. Italia: Mahmood & Blanco - Brividi
10. Spania: Chanel - SloMo
11. Olanda: S10 - De Diepte
12. Ucraina: Kalush Orchestra - Stefania
13. Germania: Malik Harris - Rockstars
14. Lituania: Monika Liu - Sentimentai
15. Azerbaijan: Nadir Rustamli - Fade To Black
16. Belgia: Jérémie Makiese - Miss You
17. Grecia: Amanda Georgiadi Tenfjord - Die Together
18. Islanda: Systur - Með Hækkandi Sól
19. Republica Moldova: Zdob şi Zdub & Advahov Brothers - Trenulețul
20. Suedia: Cornelia Jakobs - Hold Me Closer
21. Australia: Sheldon Riley - Not The Same
22. Regatul Unit: Sam Ryder - Space Man
23. Polonia: Ochman - River
24. Serbia: Konstrakta - In Corpore Sano
25. Estonia: Stefan - Hope
Știm deja că Ucraina e marea favorită pentru că Putin e rău și totul în zilele noastre se rezumă la galben cu albastru. Mai departe, cele mai bune două momente sunt ale Suediei și Spaniei. Piesa României, deși cam kitch, îți rămâne pe creier și cred că va prinde top 10. Părere de rău pentru Cipru, care, după un parcurs bun în ultimii ani (Eleni Foureira - Fuego - 2018, Tamta - Replay - 2019, Elena Tsagrinou - El Diablo - 2021), Andromache a ratat stupid finala. Piesă cu potențial mare, dar vocea tremurândă și falsată, ca-n cazul nostru cu fata de la Global care nu știe dacă e băiat, fată sau ambele.
Sunt 5 membri, în 2021 au fost: Luminiţa Anghel, Ilinca Băcilă, Andy Platon, Răzvan Popescu şi Liviu Teodorescu.