Grupul Ogilvy a semnat un parteneriat cu The Money Channel. Ogilvy va face pentru postul de business consultanţă de marketing, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Freciu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Realitatea Media.
Sorin Freciu:
"Va fi în primul rând o campanie de marketing, de research şi de poziţionare a postului The Money Channel. Cred că The Money Channel are nevoie de o poziţionare corectă. Postul şi-a păstrat verticalitatea, nu a deviat de la standarde şi este bine ca acest lucru să fie ştiut."
Petrişor Obae: În ce direcţie va fi poziţionarea?
Sorin Freciu: Vom face o amplă cercetare de piaţă pentru a vedea ce vrea publicul. În funcţie de această cercetare va fi orientată şi poziţionarea postului.
Pe ce perioadă este semnat partneriatul?
Vom stabili după ce vom avea rezultatele cercetărilor. Abia atunci vom şti cât de lung este acest proces. Dar este foarte posibil să fie un parteneriat pe o perioadă de cel puţin un an.
De cealaltă parte, grupul Ogilvy anunţă într-un comunicat noul client The Money Channel şi vorbeşte despre reorganizarea editorială a postului de business.
Ce spune Ogilvy despre serviciile pe care le va oferi postului The Money Channel?
Ogilvy va furniza servicii de consultanţă strategică şi de comunicare pentru redefinirea platformei de dezvoltare a The Money Channel. Iniţial, agenţia va realiza un amplu proiect strategic de dezvoltare a conţinutului şi imaginii The Money Channel.
Planurile de consolidare a poziţiei canalului de televiziune includ atât o nouă grilă de programe, cât şi dezvoltarea unei serii de proiecte editoriale speciale: platforme de business, evenimente şi conferinţe organizate sub umbrela The Money Channel, cum ar fi The Money Channel Business Tour sau Business Trends Roundtables.
Pregătirea planului de dezvoltare şi a platformei de comunicare va avea loc în această toamnă, iar termenul dorit pentru lansarea noii campanii de comunicare este începutul anului viitor.
Ce schimbări au avut loc la nivelul conducerii editoriale?
Dan Suciu este noul Director editorial, iar Andreea Negru, realizator de emisiuni şi editor coordonator, a preluat funcţia de redactor-şef al televiziunii de business din trustul Realitatea-Caţavencu.
Dan Suciu a realizat emisiuni încă de la înfiinţarea staţiei şi a fost membru în managementul editorial ca Editor of the day, director de programe şi mai apoi redactor-şef.
Ultima reorganizare la The Money Channel a avut loc în luna iunie. La momentul respectiv, Daniel Apostol a fost numit director executiv, Dragoş Nedelcu a primit funcţia de director general al Diviziei de Business, iar Anamaria Lembrau a fost numită în funcţia de director editorial al televiziunii de nişă.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii