Extragerile loto se difuzează la TVR, începând de duminică, într-un alt format. Cele şase norocoase vor fi extrase într-un program nou - Lozul cel mare – susţinut financiar de Loteria Română.
Lozul cel mare va fi o emisiune de divertisment, cu Leonard Miron şi Liza Sabău prezentatori, după cum a declarat pentru paginademedia.ro Ionela Liţă, consilier management TVR.
Cheltuielile de producţie sunt suportate de Loteria Naţională. Despre ce sumă e vorba, în continuare:
Noul program e pus în grilă duminica, în intervalul orar 18.00-18.30. Lozul cel mare va avea o durată de 30 de minute. În săptămânile care cuprind sărbătorile de iarnă durata emisiunii va fi de 40 de minute.
De lungimea programului depinde şi participarea Loteriei Naţionale. Din informaţiile paginademedia.ro, Loteria Naţională contribuie cu 10.000 de euro pentru fiecare ediţie de jumătate de oră şi cu 13.000 de euro la cele de 40 de minute.
Şapte ediţii Lozul cel mare vor fi difuzate până la sfârşitul anului. Bugetul total cu care participă Loteria Română este de 75.000 de euro.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
.