Skip to main content

A doua ediţie Vorbeşte lumea: 5,4,3. Pro TV, locul cinci la nivel naţional, după România TV, patru la oraşe şi trei pe comercial

 

AUDIENŢE. A doua ediţie Vorbeşte lumea, de pe Pro TV, a avut cifre comparabile cu prima emisiunea a show-ului, însă cu diferenţe de clasament la nivel naţional. Astfel, la a doua ediţie, Pro TV a fost pe locul cinci la nivel naţional, faţă de locul patru la debut. La oraşe o fost tot pe patru, iar pe targetul comercial, emisiunea cu NadineSoreVica Blochina şi Răzvan Fodor a fost, ca şi la debut, pe trei.

Publicitate

Rezultatele de ieri ale emisiunii au fost mai mici la nivel naţional, comparativ cu prima ediţie, aproape egale la oraşe şi cu un mic plus pe segmentul comercial.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele posturilor TV pe intervalul celei de-a doua ediţii Vorbeşte lumea (15.00-17.00):

NAŢIONAL. La nivel naţional, Vorbeşte lumea a avut o audienţă de 195.000 de telespectatori pe minut, cu aproape 25.000 sub prima ediţie. Dacă la prima ediţie Pro TV a fost pe locul patru pe interval, la a doua emisiune Vorbeşte lumea a fost pe locul cinci, după Antena 1, Kanal D, Antena 3 şi România TV.

URBAN. Pe targetul urban, emisiunea de pe Pro TV a avut aproape aceeaşi audienţă ca la debut: 131.000 ieri, faţă de 135.000 alaltăieri. Şi-a păstrat locul: patru, după Antena 1, Kanal D şi Antena 3.

COMERCIAL. Un uşor plus pe segmentul comercial pentru Vorbeşte lumea: 81.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani la a doua ediţie a show-ului, faţă de 74.000 la prima.

Pro TV are locul trei pe acest target. Comparativ cu prima zi a showului Vorbeşte lumea, pe intervalul emisiunii au fost fluctuaţii de audienţă şi la primele două locuri: Antena 1 a avut ieri 125.000 de telespectatori (cu 50.000 sub intervalul 15.00-17.00 de luni), însă Kanal D a avut un plus: peste 100.000 de persoane pe targetul comercial (faţă de 75.000 luni).

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, la nivel NAŢIONAL:

NATIONAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 659.000 3.6 16.1
2 Kanal D 543.000 2.9 13.3
3 Antena 3 263.000 1.4 6.4
4 Romania TV 215.000 1.2 5.3
5 Pro TV 195.000 1.1 4.8

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, în mediul URBAN:

URBAN Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 342.000 3.4 14.8
2 Kanal D 256.000 2.5 11.1
3 Antena 3 192.000 1.9 8.3
4 Pro TV 131.000 1.3 5.6
5 Romania TV 125.000 1.2 5.4

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare de la oraş. **Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv. 

Audienţa posturilor TV marţi, 14 iulie, pe intervalul emisiunii Vorbeşte lumea, pe segmentul COMERCIAL:

COMERCIAL Nr. persoane Rtg% Share%
1 Antena 1 125.000 2.5 15.3
2 Kanal D 102.000 2 12.5
3 Pro TV 81.000 1.6 10
4 Antena 3 48.000 1.1 5.9
5 Acasa 37.000 0.7 4.6

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Florin Florin
    pe comercial, Inima de frate scoate in prime time pe Acasa undeva la jumatate din cat a scos emisiunea asta ieri intre 15 si 17, deci ma indoiesc ca o reluare data la 14 poate scoate mai mult, mai ales ca brandul Protv-ului nu cred ca ajuta la orele astea.
  • Florin Florin
    e pe drumul cel bun, cel putin pe comercial. :)) oricum, se intelege ca saptamana asta vor avea ce roade @iubitorii@ Protv-ului. dar Protv nu are nicio problema, fiindca astea sunt audientele sale obisnuite din timpul zilei. daca lucrurile se vor schimba, nu se va intampla dupa o zi pe alta. ramane interesant cum multe emisiuni din prime time ale Antenei nu au reusit sa starneasca asa interes precum emisiunea asta insignifianta din daytime a Protv-ului. apropo, nu mai postati audientele pe divertisment pe luna iunie? Vad ca pe comercial Maruta este peste Acces direct aproape zilnic. Era interesant de vazut cum sta treaba si pe alte targeturi. Poate le postati.
  • geo geo
    Din ce in ce mai jos...
    Oare pina unde?
    In seara asta incepe o noua emisiune...cu ”vedetele” Ruby si Dorian Popa...refolosite după reality show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”...Să înțelegem că sacul cu ”vedetele” este cam sărac la Pro tv...dacă vedem aceleași aceleași ”vedetele” care au fost în Africa ori la fermă...și acum...și la toamnă...
  • cris cris
    Critoph e un parvenit fara nici o experienta. Daca nu il zgorniti acum o sa distruga protv ul, o sa concedieze profesionistii(aia putini care au ramas) si o sa lucreze cu amatori din "extern" gen zucheroo, constantin, cipicao care ii ofera comisioane.
    Pacat de aceasta televiziune de unde au plecat niste hoti si au venit altii mai mari. Diferenta e ca aia vechi macar erau profesionisti
  • Iulian Iulian
    Nici 500.000 de telespectatori nu atinge emisiunea.. Praf!
    Aratati si voi audientele de la reluarea "Inima de Frate" & Lectii de viata de pe acest tronson orar, sa putem vedea o diferenta..

Trimite un comentariu

sus