Skip to main content

Pro TV lansează înscrierile pentru show-ul Ce spun românii, cu Cabral

 

Pro TV anunţă deschiderea înscrierilor pentru game show-ul "Ce spun românii", prezentat de Cabral.

Publicitate

Cabral, gazda emisiunii Ce spun românii:

„Am început fiind curioşi de cum va fi primit show-ul şi am fost surprinşi să vedem cu cât entuziasm a fost primit. Acum ne pregătim să începem un nou sezon şi, sincer să fiu, îmi doresc să dăm cât mai repede şi cât mai des premiul cel mare. Am avut în sezoanele trecute nişte familii foarte frumoase, concurenţi zâmbitori şi veseli, mi-aş dori să avem şi în sezonul acesta familii la fel de frumoase, care să plece acasă câştigătoare.”, a declarat Cabral, gazda emisiunii.

Sezonul trecut emisiunea prezentată de Cabral a fost difuzată de Pro TV de luni până vineri, de la ora 18.00.

Cei care doresc să participe împreună cu familia în noul sezon Ce spun românii se pot înscrie prin e-mail, la adresa [email protected].

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Olteanu Liliana Olteanu Liliana
    Bună sunt OLTEANU liliana eu și familia mea am vrea sa ne înscriem la concursul dumneavoastră pt ca este super
  • Mihalcea alexandru Mihalcea alexandru
    Salut ma numesc Mihalcea Alexandru din Bucuresti și aș dori să mă înscriu la acest concurs împreună cu familia mea
  • Vlad ionut Vlad ionut
    Buna ziua....as dori sa ma inscriu si eu cu familia mea in emisiunea dumneavoastra....Familia Vlad suntem si o sa castigam tot.....multumesc si multa bafta cu emisiunea!
  • Dalia Dalia
    Sunt Dalia Coltatu din Dobra jud Hunedoara si as vrea sa ma inscriu si eu impreuna cu fam mea. Multumesc din suflet.
  • Dragan Dragan
    Buna ziua !! Suntem familia Dragan si am vrea sa ne inscriem si noi la emisiune dumneavoastra !! E super tare !!!
  • Feraru ovidiu Feraru ovidiu
    Si noi fam Feraru am dori suntem din braila va rugam frumos
  • ghelner ghelner
    -daca intrebarile spuse de Cabral sunt reale, atunci se poate face un profil "romanului" de catre un sociolog...... privind comportamentul, gustul, etc. luandj-se in considerare primele raspunsuri
    -prezentare cu public etc.
  • Palaghiea Palaghiea
    Buna . Sunt Palaghiea Mihai dis Salcea , Jud.Suceava si as dori sa pot participa si eu la acest concurs ....
  • ene georgiana monalisa ene georgiana monalisa
    Sunt ene georgiana din pitesti jud arges si as vrea sa ma inscriu impreuna k familia. va urmaresc emisiunea si e super tare. Felicitari
  • Dragon Adriana Dragon Adriana
    Buna ziua ,sunt Dragon Adriana din Bucuresti si as dori sa particip la emisiunea ,,Ce spun romani,, inpreuna cu ceilanti membri ai familiei.
  • Clopotaru maria Clopotaru maria
    Mă numesc Clopotaru Maria și am dori sa mă înscriu în concurs eu cu soțul meu și și alt cuplu numai ca da am fi aleși nu am avea posibilitatea sa ajungem din lipsa de finante
  • stanici petru stanici petru
    Suny Stanici Petru din pesac judetul timis si vreau sa ma inscriu si eu in emisiune ci familia mea formata din 4 membri eu sotia cumnatul si soramia .Va rog frumos
  • Raicu Loredana Raicu Loredana
    Bună . Sunt Raicu Loredana din Uricani , județul Hunedoara şi vreau să mă înscriu în emisiunea dumneavoastră , împreună cu familia. Soțul , sora mea şi cumnatul meu . Vă mulțumesc
  • Dicu Diana Dicu Diana
    Buna seara, sunt Dicu Diana din Bucuresti si as dori sa ma inscriu in aceasta superba emisiune . Suntem patru mebrii . Va multumim , o seara buna !
  • Elena Elena
    Buna ziua Ma numesc Oceanu Elena din Prahova si vreau sa particip impreuna cu cei trei frati la superba dvs emisiune. Sunteti cei mai tari!!! Multumesc

Trimite un comentariu

sus