Skip to main content

Câştigătoarea Vocea României Junior, câştigătoare şi la Next Star 2014

 
Câştigătoarea Vocea României Junior, câştigătoare şi la Next Star 2014

Marius Moga a dat câştigătoarea primului sezon al show-ului Vocea României Junior. Marele premiu de 50.000 de euro a fost câştigat de Maia Mălăncuş, care a mai fost câştigătoare şi la show-ul NextStar ediţia din 2014, de la Antena 1, dar cu un număr de actorie.

Publicitate

„Sunt foarte bucuros că Maia este câştigătoarea primului sezon Vocea României Junior şi sunt mândru că m-a ales pe mine să-i fiu antrenor. Are o putere incredibilă şi pe cât de talentată şi carismatică e, pe atât e de muncitoare. Am avut o echipă extraordinară şi cred că e timpul ca mai mulţi copii să lanseze piese originale, adaptate vârstei lor, dar îndrăzneţe. Mulţumesc, Andra şi INNA, a fost un prim sezon Vocea României Junior minunat alături de voi!”, a spus Marius Moga.

Maia Mălăncuş are 9 ani şi cântă de la vârsta de 6 ani. A participat la mai multe festivaluri de profil din ţară. Pe lângă canto, Maia a obţinut de-a lungul timpului premii la vioară, balet şi teatru.

În finală, Maia a prezentat trei momente:

Împreună cu What’s Up, micuţa a cântat piesa K la meteo, iar alături de antrenorul ei, Marius Moga, a interpretat melodia Pe barba mea. Câştigătoarea primului sezon Vocea României Junior a încheiat competiţia cu melodia Girl on fire.

Finala show-ului de pe Pro TV a fost înregistrată, iar câştigătorul a fost desemnat în urma votului publicului din platoul emisiunii.

Potrivit Pro TV, în sală au fost prezenţi elevi ai Colegiului Naţional de Arte Dinu Lipatti, Corul Forte, membri ai Atelierului de voce, fanii emisiunii – clubul Bum Bum şi elevi ai Şcolii superioare comerciale Nicolae Kretzulescu.

GALERIE FOTO. Finala Vocea României Junior

Maia Mălăncuş, la Next Star

Citeşte şi:

Audienţa finalei Vocea Junior, AICI

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • rogojan razvan rogojan razvan
    pe langa faptul ca a castigat marele premiu este un castig faptul ca a participat la aceasta emisiune si sau deschis noi orizonturi pt ea ceea ce pentru varsta ei e foarte important are tot pachetul carisma frumusete talent si a castigat fani si public
  • RomaniiAuPatent RomaniiAuPatent
    Se putea sa nu fie moldoveanca?
  • mm mm
    Pila
  • mile mile
    normal , doar nu a inventat pro tv emisiunile cu copii
  • geo geo
    Cu alte cuvinte Pro-ul nu a descoperit niciun talent autentic...
  • 1q 1q
    deci, cum ar spune *** pro daca situatia ar fi invers, "iar copiaza astia de la pro, succesele antenei."
  • Iuli Iuli
    Dupa 6 sezoane de Vocea, a castigat si Moga ceva :)

Trimite un comentariu

sus