Skip to main content

După 20 de ani. Daniela Palade Teodorescu pleacă de la conducerea revistei Avantaje

 
După 20 de ani. Daniela Palade Teodorescu pleacă de la conducerea revistei Avantaje

Daniela Palade Teodorescu, redactor-şef al revistei Avantaje, pleacă de la 1 august de la conducerea editorială a titlului editat de Ringier, după aproape 20 de ani la şefia publicaţiei.

Publicitate

Ea a lucrat la Avantaje de la numărul 6 al revistei, în urmă cu 21 de ani, ca secretar general de edacţie. Doi ani mai târziu, a preluat poziţia de redactor-şef, pe care a deţinut-o timp de 19 ani.

Conducerea editorială a revistei va fi preluată de Florentina Muşat, care până în prezent a fost redactor-şef adjunt. Florentina Muşat a apărut pe coperta revistei Avantaje în ianuarie 2012. Un an mai târziu, a început să colaboreze cu redacţia. În februarie 2017, a fost numită redactor-şef adjunct.

Contactată de Paginademedia.ro, Daniela Palade Teodorescu a declarat că va prelua conducerea unei noi reviste, fără a da alte detalii.

Daniela Palade Teodorescu:

"Lucrez pentru Avantaje de 21 de ani, 2 ani ca SGR, iar restul ca redactor sef.

Îmi place sa cred ca activitatea mea ca refactor sef al brandului Avantaje a fost prima mea jumatate a vietii profesionale. Urmeaza a doua parte, la un alt nivel, care valorifică toata experienta mea de Jurnalist din 22 ani de activitate.

Orice as face in viitor, raman acelasi Jurnalist responsibil, arhitect de brand, agregator de comunitate, cautator de povesti."

Daniela Palade Teodorescu şi-a anunţat plecarea şi într-o postare pe Facebook, însoţită de o copertă a revistei care o are în prim-plan. Un fake, eviden

"Înainte de a realiza ultima copertă pentru Revista AVANTAJE (ultima concepută de mine, nu se închide revista!), m-am jucat puţin de-a protagonista pe copertă. Adică tot ce făcusem eu pentru altele în sutele de coperţi cu "real women on the cover". Aceleaşi neîncredere, muncă de lămurire, insistenţă, negociat elemente de styling, iar la final... surpriză!

În toţi anii ăştia, mulţi, am identificat, recunoscut şi valorizat zeci de femei care nu au visat vreodată că vor fi pe coperta unei reviste glossy. Nu fotomodele, nu celebrităţi. A fost un act de curaj să faci din femei obişnuite cu poveşti neobişnuite protagoniste de copertă, să le aduci în lumina reflectoarelor, să pui în lumină tot ceea ce nici măcar ele nu credeau că pot să transmită. A fost un exerciţiu care pe mine m-a învăţat o lecţie utilă. Cea de a face o persoană să se simtă importantă şi corect valorizată, pusă într-o lumină care să scoată din ea tot ce are mai bun şi chiar ceea ce nici nu ştia că ar putea avea.

Dar ca în povestea cu cizmarul fără pingele, tot ceea ce am făcut în acest sens pentru alţii mi-a fost mult mai greu să fac pentru mine. Doar talentul fabulos al unei fotografe de excepţie, Cristina Paraschiv, m-a convins că da, "aş fi putut fi pe copertă!" (aşa zicea sloganul revistei)

Nu, nu sunt pe copertă, doar că mi-a făcut o imensă plăcere să imortalizez această cea mai bună variantă a mea. De până acum.

Mâine vă arăt coperta reală a ediţiei de august."

264 de ediţii în 21 de ani

În ultimul editorial scris pentru Avantaje, Daniela Palade Teodorescu vorbeşte despre experienţa la revistă.

Din editorial:


"264 de ediţii, 21 de ani din cei aproape 22 câţi are brandul Avantaje, tot atâtea coperţi apreciate (fără să aibă celebrităţi!), 19 ediţii ale Galei Femeia Anului, peste 200 de eroine anonime pe care le-am adus în lumina reflectoarelor, le-am oferit recunoaştere şi confirmare că sunt pe drumul bun, două testimoniale de istorii orale (despre violenţă domestică şi fenomenul „Exodul mamelor”), sute de interviuri, mii de articole editate, o echipă care a înregistrat cea mai scăzută fluctuaţie de personal, zeci de proiecte sociale, cea mai interactivă comunitate de aproape 2 milioane de persoane şi, cel mai important, multe femei cărora Avantaje le-a schimbat viaţa.

Am identificat, recunoscut şi valorizat zeci de persoane, majoritatea femei, care au împărtăşit mai mult decât poveşti de succes - poveşti de valoare. Este evident că 21 de ani de Avantaje înseamnă pentru mine mai mult decât un job; este prima mea jumătate de evoluţie profesională, brandul cu care am crescut în acelaşi timp şi căruia îi datorez aproape tot ceea ce sunt acum, în mai toate planurile vieţii. Prefer să mă rezum la atât când vine vorba de mesajul de rămas-bun, pentru că într-un astfel de moment poţi aluneca foarte uşor în patetic şi ridicol. (...)

Rămân în continuare jurnalist, formator de opinie, arhitect de brand, agregator de comunitate şi căutător de poveşti. Las revista pe mâna echipei care a crescut ani buni cu Avantaje şi cu un nou redactor-şef care a venit „direct de pe copertă”, a parcurs toate rubricile revistei şi căruia îi încredinţez tot ceea ce am construit.
Felicitări, Florentina Muşat, eşti cea mai potrivită să duci povestea mai departe."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus