PARTENERIAT. În spatele camerei. “Dacă între un reporter şi un cameraman nu este o chimie, nu vei putea realiza ceea ce îţi propui”, îşi începe povestea jurnalista Cristina Liberis.
“Dacă e să vorbim de corespondenţe în zone fierbinţi, e foarte posibil ca unul sau întreaga echipă să-şi piardă viaţa, din cauza unei greşeli”, continuă ea.
Cu un exemplu trăit pe propria-i piele!
O poveste ca-n filme din Bagdad, cu emoţii, cu şoferul Ali, cu jurnalişti, camermani şi …CIA.
Cristina Liberis:
"S-a întâmplat în 2005, când am plecat, împreună cu un cameraman, la primele alegeri de după căderea lui Saddam Hussein.
Prima greşeală a fost să filmeze din mers. Eram în maşină, în mijlocul Bagdadului şi treceam pe lângâ un zid. Eu fiind pe bancheta din spate, vedeam ce se întâmplă dincolo de zid. Dincolo de zid erau blocuri. Pe blocuri, lunetişti.
La un moment dat, am văzut că lunetiştii se agită foarte tare şi l-am întrebat pe cameraman: Ce faci? Filmez zidul! În secunda asta opreşte camera!, i-am zis.
Am trecut de zid, iar în momentul în care m-am uitat în spate, am văzut că veneau alergând oameni cu armele îndreptate spre noi.
Maşina rula în continuare.
I-am spus imediat şoferului: Ali, opreşte! Trage pe dreapta acum! Acum! Dacă nu, o să ne împuşte! Acum, pe loc!
Am oprit şi am ieşit din maşină, cu mâinile scoase, la vedere.
Ce se întâmplase? În spatele zidului era sediul CIA! Iar lunetiştii păzeau CIA. În momentul în care au văzut o cameră îndreptată spre zid şi spre ei s-au gândit că este cineva care filmează şi ştie ce este acolo.
Norocul a fost că am oprit maşina. Am avut o discuţie extrem de interesantă cu cei de acolo. Le-am explicat că nu am nevoie de acele imagini. Că le dau caseta! Nu am nevoie! Să ia caseta cu totul!
Lumea m-a întrebat, de-a lungul anilor, de ce merg? Le spuneam, zâmbind, că e curajul nebunului. Îmi place ce fac! Dacă îmi plăcea ce fac acasă, nu aş fi făcut acest lucru. Cam toţi colegii cu care mă întâlneam în astfel de zone aveau un gol în suflet, pe care îl umpleau muncind. Dar muncind într-un alt sens, să spunem!"
Interviul cu Cristina Liberis este parte din campania de promovare a filmului Breaking News, o producţie despe jurnalism. Paginademedia.ro este partener media al lansării filmului despre jurnalism şi televiziune. Filmul va fi pe ecrane din 29 septembrie şi este distribuit de Transilvania Film.
Scenariul, pe scurt: După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu (jucat de Andi Vasluianu) este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia.
VIDEO. Cristina Liberis, poveste din Bagdad:
Citeşte mai mult despre filmul Breaking News, pe Paginademedia.ro aici. şi pe Contul de Facebook Breaking News Filmul
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii