Skip to main content

PARTENERIAT. Un cameraman de la În premieră, despre pericolele meseriei: am fost alergaţi cu drujba

 
PARTENERIAT. Un cameraman de la În premieră, despre pericolele meseriei: am fost alergaţi cu drujba

Care sunt riscurile meseriei de cameraman? Două răspunsuri de la Mihai Dină, operator În premieră cu Carmen Avram şi Andrei Captarenco (acum la Digi 24, şi el în trecut în echipa emisiunii de la Antena 3.

Publicitate

Am fost alergaţi cu drujba”, povesteşte Mihai Dină. “Dacă vrei să fii bun, trebuie să te dedici meseriei, iar asta înseamnă ore, nopţi, zile petrecute la filmări, în mijlocul evenimentelor. Cei de acasă rămân singuri, picătura aceea chinezească ce dărâmă. Îţi ia relaţia, totul” spune Andrei Captarenco.

Poveştile lor.

Mihai Dină este operator de imagine în TV din 2004. Din 2010 face parte din echipa emisiunii In premiera cu Carmen Avram.

“Am fost printre primii cameramani care au filmat la defrişările de păduri. La un moment dat mergeam pe lângă un versant care era ras, fusese distrus de drujbe. Reporterul spune: Ne dăm jos? Ne dăm! Ajugem la băieţi care tăiau copaci, cred că ilegal.

Reporterul i-a s-alutat respectuos şi i-a întrebat dacă stau de vorbă şi cu noi. Moment în care cel care avea drujba în mână s-a oprit, a smuls drujba din copacul pe care-l tăia şi a început să alerge spre noi. Cu drujba pornită. Înjurând. Eu eram în Rec.

Au fost fiori reci pe şira spiănării dar, în acelaşi timp, nici nu puteam să mă întorc să plec. Până la urmă am lăsat camera jos, pentru că erau farte nervoşi, iar reporterul cu care eram a reuşit să îi împace.

Îi povesteam seara soţiei, care înţelege, că e şi ea din domeniu, şi ne-am dat seama că a fost o situaţie limită pe care am tratat-o foarte relaxat. Cred că aşa este cel mai bine. Dacă stai să te gândeşti “aoleu, dacă…”, nu trebuie să faci meseria asta.

Interviul face parte din seria de interviuri În spatele camerei, realizată pentru promovarea filmului Breaking News. Scenariul, pe scurt: După moartea tragică a cameramanului său, în timpul unei filmări, Alex Mazilu (jucat de Andi Vasluianu) este trimis să facă un reportaj in memoriam despre viaţa acestuia. Paginademedia.ro este partener media.

PROGRAM. Vezi unde rulează filmul Breaking News, în ce cinematografe şi de la ce oră, AICI

VIDEO. Mihai Dină: Am fost alergaţi cu drujba

Andrei Captarenco: Îţi poate lua relaţia, totul. Mie aşa mi s-a întâmplat

Alte riscuri ale meseriei, cu Andrei Captarenco:

“Dacă vrei să fii bun, trebuie să te dedici meseriei, iar asta înseamnă ore, nopţi, zile petrecute la filmări, în mijlocul evenimentelor. Cei de acasă rămân singuri, picătura aceea chinezească ce dărâmă. Îţi ia relaţia, totul. Cel puţin aşa mi s-a întâmplat mie şi cunosc multe poveşti ale colegilor.

Ne uităm cu admiraţie ca colegii care fac film. Ceea ce fac ei rămâne. Imaginile pe care le luăm noi au valoare acum, astăzi. Noi nu mergem după scenarii. Scenariile pot fi scrise după ce am filmat noi o poveste. Dar noi muncim fără scenarii.

Andrei Captarenco a filmat pentru televiziuni din Republica Moldova, apoi s-a mutat la PRO TV, au urmat In premiera cu Carmen Avram şi, din 2012, Digi24. Pe parcursul celor 27 de ani de experienţă, a surprins eliberarea ostaticilor de la “Nord Ost”, evacuarea coloniştilor din Gaza, anexarea trupelor ruse în Crimeea, revoluţia din Ucraina sau tsunamiul din Sri-Lanka

VIDEO. Andrei Captarenco: Îţi poate lua relaţia, totul

PROGRAM. Vezi unde rulează filmul Breaking News, în ce cinematografe şi de la ce oră, AICI

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus