Skip to main content

Thinkdigital, deţinută de Dragoş Stanca, proces de repoziţionare. Stanca: Compania nu mai e doar o regie de vânzări

 
Thinkdigital, deţinută de Dragoş Stanca, proces de repoziţionare. Stanca: Compania nu mai e doar o regie de vânzări

Thinkdigital, compania de media sales si strategie pentru comunicarea online, parte din grupul regional TDG, şi-a lansat o nouă identitate vizuală şi anunţă o poziţionare adaptată modului în care evoluează piaţa online, anunţă reprezentanţii companiei.

Publicitate

Decizia vine după mutarea sediului central al regiei de vânzări regionale la Bucureşti şi preluarea pachetului majoritar de acţiuni ale companiei, la finalul anului trecut, de antreprenorul român Dragoş Stanca, împreună cu Cristina Cucuiu - managing director al companiei.

TDG, grup fondat de antreprenorul grec Odysseas Ntotsikas în 2006, şi care s-a extins în mai multe pieţe din Europa Centrală, de Sud si MENA, rămâne acţionar al companiei cu sediul la Bucureşti, având ca focus dezvoltarea în regiune a celorlalte companii din grup: Project Agora (primul marketplace programatic dedicat publisherilor locali), TailWind (provider de martech si tehnologie de advertising) si ForestView (agenţie de performance marketing).

O dată cu noua identitate grafică, Thinkdigital a lansat şi un nou website unde explică poziţionarea actuală a companiei, definită ca „o nouă specie”: digital media powerhouse.

Dragoş Stanca, coordonator TDG în România

„Nu facem decât să oficializăm modul în care funcţionează Thinkdigital, de fapt, de câţiva ani: e o evoluţie firească a echipei şi a pieţei de digital marketing, în general. Compania nu mai e doar o regie de vânzări, chiar dacă această linie de business are o pondere semnificativă şi este în continuare foarte importantă din punct de vedere strategic.

Volumul de lucru cu clienţi direcţi, atât în zona de creaţie, strategie şi amplificare media, cât şi în zona de performance marketing – unde avem o puternică echipă specializată încă de pe vremea în care am fost premium reseller exclusiv Facebook şi, mai nou, Google Partner – este tot mai mare. E firesc, deci, ca acest fapt să se reflecte şi în comunicare, identitate vizuală şi poziţionare.”

Pachetul de branding al Thinkdigital a fost realizat de Hye Studio. Noua identitate vizuală se va dezvolta sub conceptul #ThinkDifferent.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • digitalu digitalu
    think different... ce slogan excelent! cita creatie, cita finete, ce executie digitala.

Trimite un comentariu

sus