Skip to main content

AUDIENŢE. Antena 1, la 27 de ani. Postul Intact, lider ziua, cu Gala Ajut eu, Pro TV, lider în Prime-Time

 
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1

Audienţe. Duminică, 29 noiembrie, a fost ziua Antenei 1. Postul Intact a împlinit 27 de ani pe piaţa media şi a avut programe speciale. Cât de bine s-a descurcat în audienţe?

Publicitate

Jumătate din zi, cu Gala Ajut eu, pe primul loc în audienţe a fost Antena 1. După ora 19.00, Antena a trecut pe doi, iar Pro TV a fost cel care a condus clasamentul.

Detalii, în continuare:

  • Antena 1 a programat de la 14.00 la 19.00 Gala Ajut eu, un maraton de cinci ore în care au fost invitaţi vedete ale trustului. Pe acest interval postul Intact a fost pe primul loc pe toate segmentele de public. Aproximativ 1 milion de telespectatori se uitau, în medie, la evenimentul special. De notat că pe interval Pro TV a fost pe poziţia a treia la nivel naţional şi la oraşe.
  • Lucrurile s-au schimbat în prime-time. Cu Ştirile Pro TV şi apoi un film de acţiune au trimis pe locul al doilea Antena 1 (Observator şi iUmor).

Iată ce au propus şi principalii concurenţi în ziua de duminică:

Pro TV: 14:00 - O reluare din Ferma, la 16:00 o reluare din Visuri la Cheie, de la 18:00 România, te iubesc!, de la 19.00 Ştirile Pro TV, iar de la 20.00 un film - Killer Elite: Înfruntarea

Kanal D: 14:30 - Asta-i România, de la 16:00 Puterea Dragostei, de la 18:00 Ştirile Kanal D, de la 19 Puterea Dragostei, iar de la 20:00 Roata Norocului

Antena 1: 14.00-19.00 - Gala Ajut eu, apoi Observator şi iUmor

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare audienţele de aseară:

Antena 1, lider absolut cu gala Ajut eu

Naţional. Gala prezentată de Mihai Morar şi Alessandra Stoicescu a fost urmărită, în medie, de 1 milion de români. Timp de cinci ore Antena 1 a rămas pe prima poziţie, la distanţă de restul competitorilor.

Următorul post a fost Kanal D, cu 657.000 de privitori, în timp ce Pro TV a completat podiumul - 627.000 de urmăritori.

Urban. La oraşe a rămas acelaşi lider - Antena 1. Aproximativ 523.000 de telespectatori se uitau la a doua ediţie a galei Ajut eu.

Surpriză pe podium. România TV s-a clasat pe poziţia secundă, cu 257.000 de urmăritori, în timp ce Pro TV a rămas tot pe trei - 248.000 de privitori.

Comercial. Tinerii au ales şi ei să urmărească gala Ajut eu, dar diferenţa s-a micşorat faţă de restul competitorilor. 155.000 de privitori urmăreau evenimentul Antenei 1.

Pro TV a urcat pe poziţia secundă, cu 129.000 de urmăritori. Kanal D a completat podiumul - 72.000 de telespectatori.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, pe intervalul galei Ajut eu (14:00-19:00), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 1.001.000 5.7 15
2 Kanal D 657.000 3.7 9.9
3 Pro TV 627.000 3.6 9.4
4 Romania TV 477.000 2.7 7.2
5 Antena 3 234.000 1.3 3.5

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, pe intervalul galei Ajut eu (14:00-19:00), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 523.000 5.5 16
2 Romania TV 257.000 2.7 7.8
3 Pro TV 248.000 2.6 7.6
4 Kanal D 221.000 2.3 6.7
5 Antena 3 138.000 1.4 4.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, pe intervalul galei Ajut eu (14:00-19:00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Antena 1 155.000 3.7 15.2
2 Pro TV 129.000 3.1 12.6
3 Kanal D 72.000 1.7 7
4 Romania TV 45.000 1.1 4.4
5 Diva 43.000 1 4.3

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Pro TV a trecut pe rpimul loc de la 19.00

Naţional. S-a terminat gala Ajut eu, iar cifrele au scăzut pentru Antena 1. Postul Intact s-a clasat pe poziţia secundă în prime-time (19:00-23:00), atunci când a avut Observatorul şi iUmor. Aproximativ 1.268.000 de români urmăreau programele Antenei aseară.

Pro TV a fost liderul serii, cu 1.598.000 de telespectatori. Kanal D a încheiat pe poziţia a treia - 1.268.000 de privitori.

Urban. Difrenţa dintre Pro TV şi Antena 1 s-a mai micşorat la oraşe, dar postul din Pache Protopopescu şi-a păstrat prima poziţie şi aici - 781.000 de privitori.

Pe Antena 1 se uitau 704.000 de români, iar Kanal D a încheiat pe trei la mare distanţă - 422.000 de urmăritori.

Comercial. Tinerii au preferat şi ei programele Pro TV din prime-time. 346.000 de telespectatori tineri se uitau la ştiri şi la filmul Pro.

Antena 1 se clasează şi de această dată pe doi, cu 323.000 de privitori, iar Kanal D e pe trei - 141.000 de urmăritori.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, în Prime-Time (19:00-23:00), la nivel NATIONAL:

NATIONAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 1.598.000 9.1 18.8
2 Antena 1 1.268.000 7.2 15
3 Kanal D 1.155.000 6.6 13.6
4 Romania TV 417.000 2.4 4.9
5 TVR 1 415.000 2.4 4.9

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, în Prime-Time (19:00-23:00), la nivel URBAN:

URBAN Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 781.000 8.2 18.1
2 Antena 1 704.000 7.4 16.3
3 Kanal D 422.000 4.4 9.8
4 Romania TV 245.000 2.6 5.7
5 TVR 1 179.000 1.9 4.2

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Audienta posturilor TV duminică, 29 noiembrie, în Prime-Time (19:00-23:00), la nivel COMERCIAL:

COMERCIAL Persoane Rtg% Share
1 Pro TV 346.000 8.3 22.6
2 Antena 1 323.000 7.7 21
3 Kanal D 141.000 3.4 9.2
4 Diva 60.000 1.4 3.9
5 DigiSport 1 55.000 1.3 3.6

*Rating: numărul/procentul de telespectatori care s-au uitat la un post TV din totalul deţinătorilor de televizoare din România.

**Share/Cotă de piaţă: procentul de telespectatori care au ales un post TV din totalul celor care se uitau la televizor la momentul respectiv.

Autor: Daniel Samoilă daniel.samoilapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Victorita Victorita
    Se explica de ce nu am mai avut audientele de duminica cu Umorul Nimanui de aproape o luna. Ca nu se uita nimeni la emisiune.
  • Bitmea Bitmea
    Vai vai vai... Diferenta de doar 0.6 rating la bataie cu reluari de emisiuni. Ce performanta pe Mile...
  • Mirculica Mirculica
    Prime-time conteaza. Umilinta pe postacul Mile. Ajut pe Nimeni lider detasat la pensionari. 5.7 national si doar 3.7 comercial.

    Dar audientele de la ora 6 sau 7 dimineata pana la ora 14 nu le dati ?
  • Victoresc Victoresc
    Prime-time conteaza. Umilinta pe postacul Mile. Ajut pe Nimeni lider detasat la pensionari. 5.7 national si doar 3.7 comercial.

    Dar audientele de la ora 6 sau 7 dimineata pana la ora 14 nu le dati ?

Trimite un comentariu

sus