Plecare după aproape 20 de ani. Raluca Hagiu, redactor-şef al revistei Unica, a decis să lase publicaţia editată de Ringier şi să se ducă în PR.
Raluca Hagiu lucra în Ringier de la începutul anilor 2000, iar conducerea editorială a revistei Unica a preluat-o în 2008.
Direcţia de acum: comunicarea companiei Ivatherm, companie fondată de Rucsandra Hurezeanu.
Contactată de Paginademedia.ro, Raluca Hagiu a declarat că va sprijini echipa Unica şi pentru următoarele ediţii, chiar dacă pleacă oficial de la 1 februarie.
Raluca Hagiu, pentru Paginademedia.ro:
"După ce am împlinit majoratul de când lucrez în Ringier, după aproape 19 ani în care am învăţat enorm despre print, online, evenimente, video şi social media, a venit momentul să fac o schimbare.
Am decis să plec din Ringier cu data de 1 februarie şi să accept provocarea de a face şi altfel de proiecte frumoase, preluând portofoliul de comunicare şi PR al companiei Ivatherm."
Noul redactor-şef al revistei va fi Dana Ruxandra Panghe, acum beauty editor al publicaţiei.
Raluca Hagiu, pentru Paginademedia.ro:
"În privinţa Unica, voi ajuta la coordonarea următoarelor două ediţii pentru a mă asigura câ tranziţia va fi una cât mai uşoară pentru echipă şi brand.
Îi mulţumesc din suflet echipei Unica, pot spune cu mândrie că am avut premiere memorabile pe piaţa revistelor pentru femei.
Am realizat şedinţe foto de copertă în locuri exotice din Los Angeles până în Thailanda, copertă 3D, copertă AR - cu realitate augmentată, o ediţie întreagă fotografiată cu telefonul mobil, o mulţime de interviuri exclusive şi, în 2020, prima copertă cu animaţie. (coperţile, în galeria foto)
Sunt mândră, împlinită şi recunoscătoare pentru experienţa Unica. Le mulţumesc tuturor celor cu care am lucrat atât pentru pentru proiectele faine, cât şi pentru lecţiile din care am învăţat."
Raluca Hagiu, carte de vizită:
- A intrat în presă în 2000, ca redactor la revista 20 Ani (Edipresse).
- A trecut a poi la Ringier, ca redactor Unica. În 2004, Ringier lansa revista Bolero, cu Raluca Hagiu în echipă.
- În 2008, a trecut la Unica, pe poziţia de redactor-şef.
Era redactor sef.