Andreea Marin a realizat un interviu special cu un "specialist în arta fericirii", pentru un proiect special: Femei care inspiră, care include şi un eveniment online la care mamele se pot înscrie gratuit. Cum, în continuare.
Cel intervievat de Andreea Marin este Meik Wiking, scriitor şi director al Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga.
Campania Femei care inspiră cuprinde - pe lângă evenimentele online detaliate în continuare - platforma online femeicareinspiră şi contul Facebook Femei care inspiră, cu experienţe şi poveşti ale unor mame cunoscute: Cristina Bălan, Atena Boca, Nicole Cherry, Ela Crăciun, Urania Cremene, Simona Dragomir, Feli, Sofia Frunză, Ruxandra Luca, Gabriela Maalouf, Andreea Marin, Ioana Chicet Macoveiciuc, Tily Niculae şi Anca Serea.
Ediţia din 2021 este derulată de Asociaţia Părinţilor Isteţi în parteneriat cu Itsy Bitsy FM şi este un proiect finanţat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
Întâlniri online pentru mame, cu înscriere gratuită
Începând din 20 octombrie, în fiecare miercuri, vor fi organizate 4 întâlniri online, moderate de Simona Dragomir, realizatoare Antena 1 şi Itsy Bitsy.
Programul întâlnirilor:
- 20 octombrie, ora 21:00 - “Cum se transformă relaţia mea de cuplu?” - cu psihoterapeutul Diana Frazzei;
- 27 octombrie, ora 21:00 - “Care-i rolul tatălui în viaţă copilului?”- cu psihoterapeutul Bogdan Ion;
- 3 noiembrie, ora 21:00 - “Ce fac cu viaţa mea profesională?” - cu expertul financiar Anamaria Ciuhuţă;
- 10 noiembrie, ora 21:00 - “Cum îmi recapăt starea de bine din punct de vedere fizic şi emoţional?” - cu Paul Olteanu, Master Trainer şi Executive Coach.
Mamele se pot înscrie gratuit aici.
VIDEO. Interviul video făcut de Andreea Marin
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Trimite un comentariu