Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Fundaţia Friedrich-Naumann pentru Libertate oferă 20 de burse, în valoare de 900 de euro fiecare, jurnaliştilor din presa locală şi centrală care sunt interesaţi să relateze criza refugiaţilor şi felul în care aceştia trăiesc în România.
Mai exact, jurnaliştii vor trebui să publice câte 2 materiale care să ajute la o mai bună înţelege asupra felului în care refugiaţii ucraineni trăiesc în România.
Temele de abordare pot fi din punctul de vedere al accesului acestora la educaţie, servicii medicale, sociale, despre implicarea lor în noile comunităţi în care trăiesc, despre acţiunile autorităţilor locale/centrale în cazul lor, precum şi despre ce se întâmplă cu cei care „încă găsesc resurse să ajute”, după cum detaliază CJI.
Care sunt condiţiile de participare
Cei interesaţi de bursele oferite de CJI şi Fundaţia Friedrich-Naumann trebuie să-şi trimită dosarul de înscriere până luni, 3 octombrie 2022, la adresa [email protected], urmând ca materialele să fie publicate până la data de 11 decembrie a.c.
Dosarul de înscriere trebuie să conţină:
- O descriere a materialelor care să conţină subiectul ales şi relevanţa lui, precum şi planul de activităţi pentru documentarea şi publicarea materialelor (maximum 1500 de semne cu tot cu spaţii/fiecare material);
- CV-ul jurnalistului/jurnalistei sau al echipei editoriale, dacă este cazul;
- Acordul de publicare din partea instituţiei care urmează să publice/difuzeze materialul.
Câştigătorii burselor vor fi selectaţi în funcţie de relevanţa şi planul de documentare al materialelor înscrise, iar selecţia proiectelor editoriale va fi realizată de către directorul CJI, Cristina Lupu, împreună cu jurnalista Diana Oncioiu (Dela0.ro).
În 2020, Diana Oncioiu a câştigat premiul Ion Raţiu pentru investigaţia privind deciziile instanţelor în cazurile de agresiune sexuală împotriva minorilor, disponibilă aici. Înainte să se alăture platformei independente Dela0.ro, ea a lucrat în televiziune timp de cinci ani, la posturile Realitatea TV şi Digi24, potrivit Libertatea.
Despre proiect
„Un studiu realizat de CJI în această vară arată faptul că informaţii esenţiale lipsesc atât ucrainenilor, cât şi românilor, iar poveştile negative privind ajutorul pentru refugiaţi se răspândesc cu repeziciune”, afirmă Centrul pentru Jurnalism Independent.
Bursele fac parte din programul „Consolidarea rezilienţei democraţiilor vestice ca reacţie la războiul din Ucraina şi la consecinţele acestuia la nivel european şi mondial”, derulat de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate.
Trimite un comentariu