Skip to main content

Libertatea. Cum ţin Ciucă şi Bode la secret împărţirea a 9 milioane de euro, bani publici, pentru a cumpăra ştiri pozitive

 
Foto: Facebook Nicolae Ciuca
Foto: Facebook Nicolae Ciuca

Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a promis transparenţă în ceea ce priveşte modul în care a împărţit banii (9 milioane de euro) către trei agenţii de publicitate pentru apariţia unor articole favorabile pe diferite site-uri de ştiri.

Publicitate

Cu toate acestea, PNL evită în continuare să dezvăluie către presă cine sunt beneficiarii, invocând o clauză de confidenţialitate. Cu alte cuvinte, evite să dea numele site-urilor de ştiri care primesc bani pentru a difuza ştiri pozitive despre partid. 

PNL a plătit anul trecut 45,9 milioane de lei (9 milioane de euro) către trei agenţii de publicitate pentru apariţia unor articole favorabile pe diferite site-uri. 

O singură agenţie a încasat aproape 41 de milioane de lei, notează ziarul Libertatea, sub semnătura jurnalistului Cristian Andrei, cel care urmăreşte de ani de zile modul în care partidele cumpără articole favorabile în presă.

Libertatea subliniază că articolele nu sunt marcate ca publicitate politică, cititorul nu este informat că materialul este plătit de liberali

Membrii conducerii PNL, cu excepţia lui Nicolae Ciucă şi Lucian Bode, nu ştiu cum s-au utilizat banii, susţin surse din partid. 

Scopul PNL este ca mesajele partidului să fie preluate de site-urile cu care încheie contracte, recunosc liderii liberali.

Mecanismul este următorul: partidul primeşte bani de la bugetul de stat, încheie un contract cu o agenţie intermediară, care are rolul de a încheia mai departe contracte cu site-urile, în special cele ale televiziunilor. Partidele încalcă legea dacă încheie contracte direct cu televiziunile în perioadele fără campanie electorală.

Libertatea a solicitat informaţii despre site-urile cu care PNL are contract direct sau prin intermediul agenţiilor pentru publicitate politică. Partidul Naţional Liberal nu a dat, în răspunsul oferit Libertatea, numele vreunui site care primeşte bani de la partid prin intermediul agenţiilor intermediare.

O investigaţie Libertatea din luna decembrie a dezvăluit că site-ul digi24.ro a încasat peste un milion de euro de la PNL de când în fruntea partidului au ajuns Nicolae Ciucă şi Lucian Bode.

Articolul integral Secretul lui Ciucă şi Bode: 9 milioane de euro, bani publici, pentru a cumpăra ştiri pozitive. Liderul PNL promisese transparenţă

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus