Skip to main content

ULTIMA ORA: Caţavencii îl lasă pe Adamescu cu marca goală

 

Publicitate

ACTUALIZARE: "Echipa de la Academia Caţavencu urmează să lanseze o revistă cu acelaşi specific în următoarea perioada", a declarat Florin Iaru pentru paginademedia.ro.

Schimbare de macaz la Academia Caţavencu. "În afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici", scrie Doru Buşcu într-un editorial apărut pe site Catavencu.ro.

În acelaşi articol, Buşcu explică de ce echipa nu merge mai departe cu Adamescu, deşi aceasta era direcţia săptămâna trecută.

"De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi", scrie Buşcu.

În continuare, articolul integral:

Dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispariţia

"Academia Caţavencu s-a ciocnit cu un asteroid. Un nor toxic şi uriaş s-a răspîndit pe suprafaţa revistei, toate formele de viaţă inteligentă s-au pitit printre pagini, iar dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispa riţia. Familia Adamescu e o formaţiune stelară, cu stelele presărate pe epoleţii meteoritului-tată, care umblă de la un timp prin galaxia Gutenberg după o traiectorie trasată la PDL. Ce-i de făcut?

Interese politice sau de afaceri?

Am întors situaţia pe toate feţele şi nicăieri n-am găsit sens. Am s-o mai întorc o dată, acum. Să presupunem, deci, că Dan Adamescu nu îndeplineşte o comandă politică şi că vrea pur şi simplu să investească în media. Bun, dar în media el a mai investit.

A luat România liberă pe vremea cînd acest ziar conta în audienţă şi credibilitate şi a făcut-o praf. Azi, ziarul execută în văzul lumii pupături pe lenjeria intimă a PDL şi îşi falsifică în mod ruşinos cifrele de vînzări. Programul de relansare a cotidianului, care a ajuns la 27 de redactori, conţine, în principal, măsuri de restructurare a personalului.

Da, veţi zice, dar omul face afaceri. Vînează oportunităţi. Cumpără, adică, în vremuri grele, la preţuri mici, pentru a putea creşte şi revinde cu profit peste ani. Hai să-l credem. Atît că preţurile mici cu care şi-a propus să cumpere marca Academia Caţavencu sînt astronomice. Ele arată ori o profundă necunoaştere a realităţii din piaţă, ori – în ipoteza că politica e exclusă – un stadiu îngrijorător de masochism.

Academia Caţavencu, "o sumă lirică de idei rebele"

Să scoatem, totuşi, nebunia din cauză şi să zicem că e vorba de un capriciu. A vrut el, Dan Adamescu, să aibă la butonieră Academia Caţavencu, oricît de scump l-ar costa. Uite aşa! Putem admite şi această logică emoţională.

Dar ce e Academia Caţavencu? E cumva o fabrică de cărămizi care produce paralelipipede din lut ars? E o hală în care muncitorii stau aliniaţi în halate şi dau din mîini mecanic, cu mintea la filmul pentru adulţi programat deseară? Parcă nu.

Academia Caţavencu e o echipă. O istorie. O stare de spirit. O voinţă. E, parafrazîndu-l pe Ţuţea, o sumă lirică de idei rebele. Prin urmare, dacă îţi propui s-o ai, trebuie mai întîi s-o cunoşti. S-o înţelegi, să-i faci curte, să vezi dacă nu cumva se sperie de tine. În nici un caz s-o violezi la licitaţie şi s-o tîrăşti după aia la casa de căsătorii.

În vorbe, a fost o ofertă corectă

Dar hai să închidem ochii şi aici. După achiziţia mărcii, noul proprietar a invitat echipa să rămînă. A vorbit despre viitor, despre investiţii şi dezvoltare, despre o răbdare întinsă pe cinci ani. În sfîrşit, un gest raţional, ai zice. Omul şi-a dat seama că are deja un mecanism care merge, care produce cifre bune într-o piaţă care răspunde. În vorbe, a fost o ofertă corectă.

Ar fi fost şi rezonabilă dacă n-ar fi fost precedentul ostil. Ar fi fost şi acceptabilă dacă n-ar fi fost complet nesinceră. Cum să crezi un om care bate cîmpii despre un viitor la care nu se pricepe deloc? Şi, mai ales, cum să crezi un om pe care pur şi simplu nu-l crezi? Nu, e imposibil.

E un mic complot acolo

Dan Turturică, redactorul-şef de la România liberă, un jurnalist pe care-l ştiu de ani buni, m-a asigurat că nu ştie nimic de prezenţa Sabinei Fati la aiuritoarea licitaţie. Şi totuşi, el a făcut selecţia jurnaliştilor care urmau să se prezinte în serie. Sabina însăşi e o apropiată a Elenei Udrea.

E un mic complot acolo. O conspiraţie străvezie, comică şi românească, prost deghizată în cuvîntul „biznis“. Şuşotelile de pe holuri dau pe dinafară. O echipă de rezervă stă în aşteptare. În noua ei formulă, Academia Caţavencu urmează să fie repopulată cu oameni ascultători.

Nu are nimeni nevoie de scandal la preluare

Atît că nu are nimeni nevoie de scandal la preluare. De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi.

Nu, n-am făcut bine înlăturînd, fie şi teoretic, ipoteza politică. Aici e politică în toată regula, cu scopuri, capcane şi premeditări, iar toată această poveste are o tristeţe care strigă neauzită. De aceea, în afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici. Dar ei continuă să meargă pe alt drum. A fost frumos şi urmează să mai fie."

Citeşte şi:

Sursa foto: Jurnalul Naţional

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alin stanciu alin stanciu
    Looool, mereu suprinzatorul Buscu!

    Acum nu-i ramane lui Adamescu decat sa ii cumpere, mai ieftin, pe Kamikaze si sa uneasca titlurile, echipele si tirajele... in felul asta securizeaza si el ce mai poate.

    @Cucui, va bagati?
  • codrin codrin
    un mesaj ascuns care merită citit:
    oruleț Batistă anunță azi în Cațavencu că își face o nouă revistă. Ca să înțelegeți mai bine cum a acționat Doruleț Batistă recapitulez:
    - a fost făcut un caiet de sarcini cu dedicație pentru Doruleț
    - prima licitație s-a făcut la două zile de la anunțul de licitație, în speranța că Doruleț va lua revista ieftin, fiind singurul participant
    - surpriză, apare Adamescu la licitație
    - Doruleț ia foc și urlă că e mîna PD-ului. Adică PD-ul e vinovat că nu l-a lăsat pe el să facă el, Doruleț, un șmen prin care să preia Cațavencu.Frumoasă logică, de om cinstit!
    - După a doua licitație, o dată ce a cîștigat Adamescu, Doruleț îl beștelește pe noul proprietar în revista pe care tocmai a cumpărat-o, de oftică fiindcă nu a putut-o lua el
    - Iese Vîntu din pușcărie vinerea trecută => Doruleț prinde aripi și anunță pe prima pagină în Cațavencu că-și face o nouă revistă de săptămîna viitoare. A făcut rost de bani în sfîrșit. Și de promovare pe Realitatea, la noua revistă, ca dovadă că Vîntu e încă apropitar la televiziunea în cauză.
    Mi-e silă de acest mitoman, Doruleț Batistă, care și casa și-a luat-o prin șmen de la RAAPPS. De ce îi permite RAAPPS -ul să stea într-o casă din Dorobanți acestui ipochimen infect? Asta se explică prin faptul că Doruleț e arondat la o unitate secretă? În curînd, să sperăm, va apărea și numărul unității și gradele și detalii picante cu moldovence. Să vedem cine e securistul, Adamescu sau Doruleț Batistă?
  • Cecilia Stefănescu Cecilia Stefănescu
    A, şi văd că neica adamescu crede în continuare că folosesc pseudonim, că, deh, îşi imaginează că tuturor trebuie să le fie ruşine cu numele pe care-l poartă, aşa cum îi e lui. Deci, Adamescule, dă un search pe net (ştii chestia aia, google?) şi o să vezi de ce am folosit "noi", de ce n-am habar despre ce vorbeşti cu Cotidianul şi Doru (singura mea tangenţă cu Cotidianul a fost la sfîrşitul anilor '90, în LA&I, dar îmi închipui că nu ştii ce-i aia), de ce cred că viaţa ta e tristă şi a mea, veselă. Şi aici am închis conversaţia şi această fereastră. Pour toujours! Dă pe google translate.
  • codrin codrin
    Cecilia, cine ești pînă la urmă? n-ai răspuns, Florine:-)
  • ElCucui ElCucui
    @Cecilia Stefanescu, am motive să cred că persoana care tocmai redistribuie infamia aici, nu este aceeași care s-a legat de "bolile opozanților", să nu uităm, asumându-și identitatea.
  • mariusf mariusf
    imi pare rau ca mi-am pierdut timpul cititnd comentariile de aici. sunt sub orice critica! jurnalistii mei, anonimii mei, patronii mei scoateti dovezile sa vada si lumea si daca aveti cojones/ovare inchiriati o sala de box si rupeti-va maxilare odata sa nu ma mai auzim de voi!
  • Cecilia Stefănescu Cecilia Stefănescu
    Răzvane, mi-e totuşi frică de oameni care semnează ca Adamescu, pe bune, mă întreb de ce unul ca individul ăsta nu te deranjează. Unul ca el şi ca alţii care vorbeau de bolileopozanţilor folosindu-le ca argumente pentru atacuri sub centură. Nu e deranjant să te înconjori de oameni din ăştia? Înainte de a-i spune lui Florin la telefon cine a răspîndit porcăria de mai sus, nu ar fi mai bine să-i spui lui „Adamescu“ şi altora ca el că propagă orduri?
  • ElCucui ElCucui
    @george, ești sigur că nu pot primi ceva mai sus de consul? Mie mi-ar fi plăcut ambasador. Nasol! O să rămân un scârța-scârța pe hârtie la Kamikaze totă viața. Mai ales că AM REFUZAT CATEGORIC, acum două ore, o avansare în funcție la Academia Cațavencu.
  • yoyo yoyo
    Ora de matematica: era o AC din care s-a desprins K, iar acum AC va continua sa existe, dar o parte din echipa va forma Vechia AC. Deci in loc de o revista, vom avea 3. Si cica nu sunt bani. Si cica printul moare. Eeee, moare, dar abia dupa 2012.
  • ElCucui ElCucui
    @Andreea, acea întâlnire s-a consumat la Inter, miercuri, cu începere de la orele 20,00. S-a bătut palma neștiind că sponsorul tradițional al ziarului va ieși două zile mai târziu din pușcărie. Fac pariu că nu pleacă toată echipa cu Directorul Editorial.
  • Niculae Niculae
    Nu va mai agitati degeaba, Catavencu o sa apara cu o parte din echipa care e acum acolo.
  • niki niki
    cea mai buna miscare. Las', sa vina oamenii lui, echipa 2, de soldati de plastic, cu creier programabil si reprogramabil, sa scrie ei ce nu le zice patronu' da' le zice vreo tzoapa de la sales: asta sa scrieti ca astia ne dau bani si daca nu ne dau bani nu va platim salariile. Tot ce stie managementul de acolo e sa concedieze (vezi RL), sa ocroteasca oameni cu personalitate tip elastic, sa transforme totul intr-un advertorial ascuns (visul lor!). In principiu, vor incerca sa printeze doar 100 de exemplare pentru ai de mai cumpara reclama - ca sa aibe tolomacii unde-si vedea poza platita, ca si asa nu masoara nimeni efectu' reclamelor bagate in asa ziare si reviste proaste - si vor declara la BRAT ca au vandut 50 000 de bucati. Deja fac asta pentru toate titlurile din portofoliu. Si n-are nimeni nimic de comentat pana acum.
  • didina didina
    Fosta fata in casa a lui Buscu, Catalina Prisacariu, miauna sub pseudonim la stele. La stelele care-i pun in brate dosare si informatii pentru a injura mai bine. Micutza moldoveanca pentru care limba romana a ramas o enigma injura vartos ca doar doar l-o baga si Buscu in seama. Gresit. Sufletul de sluga tot la lustruit pantofii cuiva se preteaza. Mai iti aduci aminte fato ce spasita paseai la Doru in birou ca sa-i mai ceri un imprumut personal? Sau ca sa-ti parasti colegii ca nu dau textele la timp/ Virgina aparent cum erai lui Doru i s-a facut mila de tine si te-a ajutat tot timpul. pana cand la un moment de neatentzie ai incercat sa-l injunghii pe la spate dai ai dat gres. mai ai timp sa-ti ceri scuze si nu prea mult. La ce tiraj are kamikaze grabeste-te micutzo!
  • george george
    @EICucui
    Razvan, mi-e chiar mila de starea psihica in care ai ajuns. Poate ca ar fi necesar un mic control si ceva jucarii sa-ti dea domnul Basescu. Tot circul pe care il faci pe net se rezuma doar la un post, chiar si unul mic, in diplomatie. Invidios mic si rautacios ce esti.Nu-l mai invidia pe Biju si in doi-trei ani ai sa renuntzi la Xanax. La batista nu am pretentzii. face parte din stilul tau de viatza din ultimii doi ani.
  • codrin codrin
    cum se va numi noua revistă lansată de Doruleț? Cațavîntu reloaded? Cațavîntu II? sau Academia Cațabatistă? Propuneți nume:-)

Trimite un comentariu

sus