Skip to main content

ULTIMA ORA: Caţavencii îl lasă pe Adamescu cu marca goală

 

Publicitate

ACTUALIZARE: "Echipa de la Academia Caţavencu urmează să lanseze o revistă cu acelaşi specific în următoarea perioada", a declarat Florin Iaru pentru paginademedia.ro.

Schimbare de macaz la Academia Caţavencu. "În afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici", scrie Doru Buşcu într-un editorial apărut pe site Catavencu.ro.

În acelaşi articol, Buşcu explică de ce echipa nu merge mai departe cu Adamescu, deşi aceasta era direcţia săptămâna trecută.

"De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi", scrie Buşcu.

În continuare, articolul integral:

Dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispariţia

"Academia Caţavencu s-a ciocnit cu un asteroid. Un nor toxic şi uriaş s-a răspîndit pe suprafaţa revistei, toate formele de viaţă inteligentă s-au pitit printre pagini, iar dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispa riţia. Familia Adamescu e o formaţiune stelară, cu stelele presărate pe epoleţii meteoritului-tată, care umblă de la un timp prin galaxia Gutenberg după o traiectorie trasată la PDL. Ce-i de făcut?

Interese politice sau de afaceri?

Am întors situaţia pe toate feţele şi nicăieri n-am găsit sens. Am s-o mai întorc o dată, acum. Să presupunem, deci, că Dan Adamescu nu îndeplineşte o comandă politică şi că vrea pur şi simplu să investească în media. Bun, dar în media el a mai investit.

A luat România liberă pe vremea cînd acest ziar conta în audienţă şi credibilitate şi a făcut-o praf. Azi, ziarul execută în văzul lumii pupături pe lenjeria intimă a PDL şi îşi falsifică în mod ruşinos cifrele de vînzări. Programul de relansare a cotidianului, care a ajuns la 27 de redactori, conţine, în principal, măsuri de restructurare a personalului.

Da, veţi zice, dar omul face afaceri. Vînează oportunităţi. Cumpără, adică, în vremuri grele, la preţuri mici, pentru a putea creşte şi revinde cu profit peste ani. Hai să-l credem. Atît că preţurile mici cu care şi-a propus să cumpere marca Academia Caţavencu sînt astronomice. Ele arată ori o profundă necunoaştere a realităţii din piaţă, ori – în ipoteza că politica e exclusă – un stadiu îngrijorător de masochism.

Academia Caţavencu, "o sumă lirică de idei rebele"

Să scoatem, totuşi, nebunia din cauză şi să zicem că e vorba de un capriciu. A vrut el, Dan Adamescu, să aibă la butonieră Academia Caţavencu, oricît de scump l-ar costa. Uite aşa! Putem admite şi această logică emoţională.

Dar ce e Academia Caţavencu? E cumva o fabrică de cărămizi care produce paralelipipede din lut ars? E o hală în care muncitorii stau aliniaţi în halate şi dau din mîini mecanic, cu mintea la filmul pentru adulţi programat deseară? Parcă nu.

Academia Caţavencu e o echipă. O istorie. O stare de spirit. O voinţă. E, parafrazîndu-l pe Ţuţea, o sumă lirică de idei rebele. Prin urmare, dacă îţi propui s-o ai, trebuie mai întîi s-o cunoşti. S-o înţelegi, să-i faci curte, să vezi dacă nu cumva se sperie de tine. În nici un caz s-o violezi la licitaţie şi s-o tîrăşti după aia la casa de căsătorii.

În vorbe, a fost o ofertă corectă

Dar hai să închidem ochii şi aici. După achiziţia mărcii, noul proprietar a invitat echipa să rămînă. A vorbit despre viitor, despre investiţii şi dezvoltare, despre o răbdare întinsă pe cinci ani. În sfîrşit, un gest raţional, ai zice. Omul şi-a dat seama că are deja un mecanism care merge, care produce cifre bune într-o piaţă care răspunde. În vorbe, a fost o ofertă corectă.

Ar fi fost şi rezonabilă dacă n-ar fi fost precedentul ostil. Ar fi fost şi acceptabilă dacă n-ar fi fost complet nesinceră. Cum să crezi un om care bate cîmpii despre un viitor la care nu se pricepe deloc? Şi, mai ales, cum să crezi un om pe care pur şi simplu nu-l crezi? Nu, e imposibil.

E un mic complot acolo

Dan Turturică, redactorul-şef de la România liberă, un jurnalist pe care-l ştiu de ani buni, m-a asigurat că nu ştie nimic de prezenţa Sabinei Fati la aiuritoarea licitaţie. Şi totuşi, el a făcut selecţia jurnaliştilor care urmau să se prezinte în serie. Sabina însăşi e o apropiată a Elenei Udrea.

E un mic complot acolo. O conspiraţie străvezie, comică şi românească, prost deghizată în cuvîntul „biznis“. Şuşotelile de pe holuri dau pe dinafară. O echipă de rezervă stă în aşteptare. În noua ei formulă, Academia Caţavencu urmează să fie repopulată cu oameni ascultători.

Nu are nimeni nevoie de scandal la preluare

Atît că nu are nimeni nevoie de scandal la preluare. De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi.

Nu, n-am făcut bine înlăturînd, fie şi teoretic, ipoteza politică. Aici e politică în toată regula, cu scopuri, capcane şi premeditări, iar toată această poveste are o tristeţe care strigă neauzită. De aceea, în afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici. Dar ei continuă să meargă pe alt drum. A fost frumos şi urmează să mai fie."

Citeşte şi:

Sursa foto: Jurnalul Naţional

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Andreea Andreea
    Sa-ti fie rusine, Razvan Cucui! Eu in locul tau, nu mi-as mai arata fatza. Tot ce ai scris zilele astea aici, au fost minciuni si inventii, bricolate in ameteala. Bravooo Baietilor de la Catavencu. Le-ati aratat inca o data fostilor colegi ,ca lucrurile astea se fac cinstit. V-ati retras cu un ziar care anunta asta si nu ati mers pe burta cum au vrut ei s-o faca dar nu le-a iesit. Asa se face, mai ... Tot respectul. Va astept cu maree interes. Ne auzim saptamina viitoare, tot miercuri.
  • Adamescu Adamescu
    Cecilia? Alo? Nu ești tu aia care te dădeai de la Cotidianul cu altă ocazie, ca să-l lauzi pe Doruleț? N-ai răspuns nici atunci cum te cheamă de fapt. Evident, s-ar fi văzut că nu lucrasei o secundă la Cotidianul.
  • ElCucui ElCucui
    @Cecilia Stefanescu, măgăria asta nu este decât ecoul unui "pont" pe care oameni cu care Florin a rămas prieten și/sau coleg l-au distribuit în șoaptă în redacție. Ani de zile, ca sarcină de Servicii! Îmi pare rău că trebuie să-ți spun asta. Dacă Florin nu m-a șters și din agenda telefonică, că din aia de prieteni văd că am zburat, poate să mă sune să-i dau și nume.
  • Laura Laura
    oamenii lui Adamescu chiar isi inchipuie ca pot face ei AC - la nivel comparabil. You've made my day! Rad de 5 minute :)))))))))))))))))))))

    Nicio paguba. Faceti voi alta si lucrurile vor intra pe fagas normal. Lasa-ti-l pe Adamescu sa-si citeasca singur revistele. Oricum e printre ultimii cititori :)))))))))))))))
  • Adamescu Adamescu
    Care "noi", Cecilia Ștefănescu? Cine ești tu de vorbești cu "noi"? A, ești Iaru, cu nume multiple, cu pseudonime de serviciu? Așa da. Ai dreptate să-ți spui "noi".
    În rest, răbdare, vin și dovezile. Poate chiar de la consulat:-) au venit, mai de mult, cînd era rîca între poeți mai aprinsă.:-) Înțelegi tu.
  • ElCucui ElCucui
    @eba și @george, Vitejilor care sunteți voi de viteji dar nu luați atitudine sub pseudonime. Uite, vă promit că primesc m**a de la @Florin Iaru, o îngrijesc, o dau la șscoală și, când va crește mare, promit să v-o dau vouă.
  • Adamescu Adamescu
    @ George, La batistă te califici cînd accepți, cum a făcut Doruleț în stenograme. Ce treabă are Cucui aici? Sînt vinovați alții de baletul penibil, cu batiste la botic, pe care-l fac ăia de la Cațavencu? Apropo, dacă au tupeu, să spună de cîți ani e fiecare la Cațavencu, că văd că se dau de 2o de ani acolo, o echipă. În medie, nu depășesc 3 ani de cînd sînt împreună. Lăsați minciunile îmbrăcate frumos.
  • Idiotel Idiotel
    Cretinel?
    Vantu era cu bani in puscarie? TU esti chiar prost sau te faci? :))
    gandire de retardat
  • ElCucui ElCucui
    @Florin Iaru - Eu îți urez toate cele bune, sănătate și fericire! Știu prin ce treci pentru că și eu am trecut prin asta, la fel de nevinovat ca și tine. Trebuie să fii foarte tare ca să nu o iei razna. Doamne ajută!
  • Cecilia Stefănescu Cecilia Stefănescu
    Bai, Adamescule, ai, ma, c...e, sa te semnezi. Nu vezi in ce situatie paradoxala te afli? Insinuezi cu micul talent pe care-l ai in ale scrisului ca Florin ar fi turnat, dar tu te semnezi cu pseudonim. M-ai impresionat, esti tare ca untu' la soare. Dar, ia sa-ti dau o tema de gindire. Sper ca ai avut creieri in cap sa scrii de pe un alt IP. Daca nu, vinde, nenica, toate troacele din casa si fa-ti rost de bani de avocat. Ca noi il avem gratis si mergem cu tine pina in pinzele albe si pina in cele mai murdare, in care fîlfîi tu. Daca te-ai ascuns, insa, sobolan mic, rontaie din cascavlul asta uscat si cules din resturile menajere acum, cit te mai tin falcile, ca altul nu vei mai avea! Si ca lectie de viata si de autorlîc, iti mai zic o data semneaza-te, ca altfel nu valorezi doi bani gauriti!
  • didina didina
    Stimati domni ! Bai bucatariciule, mai guvernatorashule si voi tineri purtatori ilegali de condei : Florin iaru chiar a fost la Revoultie. A fost linchis la Jilava. A fost ulteror batut si arestat de mineri. Ciocu mic in fata lui. EL are o opera poetica si nu numai. Pe cand voi faceatzi bisnitza cu blugi si ciunga prin camine, EL era urmarit de actualii vostrii sponsori pentru ideile si scrierile lui. Prin urmare tonul mai jos si inapoi la batista baietzi.
  • omul invizibil omul invizibil
    Frumos, ce să zic. Deocamdată e de aplaudat mâna asta la poker. Lasă-ți adversarii să te subestimeze și adună jetoanele de pe masă. Postacii: în offside, comentează imprudent și visceral. Da, frumos. Să vedem ce va urma :)
  • ion ion
    o singura intrebare am, pentru catavenci: cum s-a intamplat ca in urma unei campanii de presa impotriva lor, siveco a inceput sa bage reclama in revista? :)

    de atunci eu nu mai citesc academia catavencu.
  • george george
    @Adamescu
    Uitzi un lucru esential: batista e specialitatea lui Cucui . Acest creativ care nu dadea cu zilele pe la birou si se ducea pentru prima suta de coco la un alt patron mai are tupeul nesimtit sa dea lectii de moralitate fostilor colegi ?! Caracterul si batista l-au dat la o parte mereu din calea statutului de actionar si senator la AC. Frustrarea de acum vine de la bani oameni buni. Nu are nimic in comun cu verticalitatea pe care o tot invoca deontologul de bucatarie.
  • Adamescu Adamescu
    În momentul de față sînt 4 inși de la Cațavencu în situația similară lui Iaru. Doi dovediți, Ivanciuc și Groșan, doi în acoperire (momentan;-)

Trimite un comentariu

sus