Skip to main content

Time numeşte cele mai puternice 100 de personalităţi ale lumii. Şase sunt din media

 

Revista americană Time a publicat ieri topul celor mai puternice 100 de personalităţi ale lumii. Pe lângă preşedintele Obama, cântăreaţa Adele, actriţa Claire Danes şi hackerii de la Anonymous se numără şi şase personalităţi din industria media.

Publicitate

Mai puţin cunoscuţi în peisajul autohton, printre cei şase din media  se numără o femei care deţine un post de radio în Afganistan, un tânăr de doar 26 de ani, dar şi biograful lui Steve Jobes. Pentru prima dată în ultimii cinci ani, Oprah lipseşte din topul celor mai influente personalităţi mondiale.

Cine sunt cei mai influenţi oameni din media, în continuare:

(P) Vrei să asiguri creditul obţinut de partenerul din străinătate pentru achiziţionarea produselor şi serviciilor furnizate?


  • Matt Lauer – gazda show-ului The Today Show de la NBC, încă din 1997, Lauer a fost propus de realizatorul radio Howard Stern. “Este genul de persoană care nu se lasă păgubaş! Cum? De ce? Pentru că munceşte până nu mai poate şi îi pasă de tot ceea ce face”, a scris Howard Stern despre el.
    • Stephen Colbert – scriitor şi realizator TV. Este gazda emisiunii de satiră politică The Colbert Report, în care îi parodiază pe conservatori. “Înainte de fiecare show, Stephen merge în camera verde şi spune de fiecare dată acelaşi lucru invitatului său din ziua respectivă: “Personajul meu este un idiot. Treaba ta este să-l pui la punct”. Uşor de spus, dar greu de făcut din moment ce prima parte este o minciună. Poate că personajul pe care-l joacă Stephen pune întrebări idioate, dar sunt atât de surprinzătoare şi de diabolice încât este o plăcere să-i vezi pe invitaţii săi cum se chinuie să-i facă faţă”, a explicat caricaturistul Garry Trudeau, cel care l-a propus pe Colbert.

Stephen Colbert îl ia peste picior pe George Bush

  • Chelsea Handler(foto) conduce un imperiu media: se ocupă de un talk-show, un sitcom şi mai scrie şi cărţi.
  • Walter Isaacson – este scriitor, iar în trecut a fost şeful CNN şi Managing Editor al revistei Time. El a scris biografiile unor personalităţi precum Steve Jobs, Henry Kissinger, Benjamin Franklin şi Albert Einstein. În prezent, Walter Isaacson este preşedintele institutului Aspen, o organizaţie non-guvernamentala cu activităţi în domeniul educaţional, leadership şi politici publice.
  • Pete Cashmore (26 de ani) a fondat unul dintre cele mai puternice site-uri dedicate lumii digitale, mashable.com, la doar 19 ani. Când a împlinit 23 de ani, a strâns bani cu ajutorul platformelor sociale pentru a oferi africanilor surse de apă potabilă. Această campanie a dus la lansarea proiectului Social Good Summit, o conferinţă anuală ce-şi propune să facă o lume mai bună prin intermediul social media.
  • Maryam Durani - membră a Consiliului Provincial Kandahar (Afganistan), care conduce un post de radio local menit să sprijine femeile afgane şi drepturile lor.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus