Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, vorbind despre "sistemul" la care a făcut referire în declaraţii ale sale anterioare, că "reminiscenţele vechi s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de un ziarist important", relatează Mediafax.
Traian Băsescu a făcut referire şi la "cazul Voiculescu", care, în opinia sa, "este parte a sistemului îngenuncheat".
"Banii de la Crescent, transferaţi, făcut un trust media, care este utilizat împotriva statului, fără menajamente, instituţiile care nu au fost obediente varanului au fost pulverizate, pur şi simplu", a mai spus Traian Băsescu, într-o emisiune de la B1 TV.
"Ăsta este sistemul, reminiscenţele vechi care s-au transferat şi generaţiei noi şi s-ar putea să vedeţi cum decizii de procurori au fost controlate de ziarist important", a declarat Traian Băsescu.
"Aş încheia, am mers prea departe cu asta, deşi este o realitate", a spus preşedintele, încheind acest subiect.
Preşedintele a spus că, la începutul mandatului său, a găsit "un SRI în care Sorin Ovidiu Vântu ştia lista cu cei ascultaţi, iar şeful SRI mergea cu maşină de la Sorin Ovidiu Vântu”.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro”SRI-ul era controlat de Vântu, ştia tot ce lucrează SRI, şi, mai mult decât atât, Timofte îi punea la dispoziţie şi informaţii din această instituţie de securitate, economice”, a susţinut el.
Comentarii