Caţavencii, cu Klaus, Kamikaze cu Antenele. Caţavencii deschide ediţia din această săptămână cu „tristeţea” preşedintelui Klaus Iohannis care a fost părăsit de „35.000 de băsişti care l-au făcut preşedinte pe Facebook”.
Kamikaze, în schimb, îşi îndreaptă atenţia spre cei de la Antene. Mihai Gâdea şi Mircea Badea sunt prezenţi pe coperta din această săptămână. „ANAFerim”, titrează publicaţia, ironizând filmul istoric Aferim.
Paginademedia.ro prezintă în continuare titlurile principalelor publicaţii de astăzi:
- Jurnalul Naţional: Executivul ia în calcul o nouă modificare a Codului Fiscal. „Bulibăşeală tehnocrată, în toate casele românilor”, titrează publicaţia.
- Adevărul pune pe prima pagină cazul sindicalistului Liviu Luca, vizat de o anchetă DIICOT. „Sindicalistul Liviu Luca, imperiu clădit pe spinarea petroliştilor”, titrează publicaţia. Fostul lider sindical Liviu Luca şi-ar fi construit imensul palat de la Păuleşti cu banii petroliştilor-acţionari la firma Petromservice, desprinsă din Petrom.
- Şi tabloidul Click, parte a grupului Adevărul, deschide ediţia de astăzi tot cu Liviu Luca. „Sindicalistul-moşier şi-a scuns palatul în spatele nepoţelelor”
- România liberă face o „hartă a risipei din banul public”. „Doar un euro recuperta, la fiecare zece furaţi”. Articolul pleacă de la amplul audit făcut de Curtea de Conturi pentru anul 2014 şi publicat la finele anului trecut.
- Evenimentul zilei scrie despre un „conflict între Arşinel şi Prinţul Duda”: „Alteţei sale îi duduie în cap muzica de la Teatrul de vară din Herăstrău”, titrează publicaţia.
- Gazeta Sporturilor: Slefie cu Mont Blanc. Tricolorii vor face cantonamentul dinainte de Euro la poalele muntelui mitic al Europei.
Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.
Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
"Cațevencii"----Cațavencii(primul cuvant din a doua fraza)
"ironizând filmul istoric Aferim."---- nu ironizeaza ci parafrazeaza.
Etc
N-ar trebui sa fii la scoala in loc sa scrii la o fituica virtuala?
PS comentariu moderat ptr ca nu respecta regulile site-ului :)