Skip to main content

ULTIMA ORA: Caţavencii îl lasă pe Adamescu cu marca goală

 

Publicitate

ACTUALIZARE: "Echipa de la Academia Caţavencu urmează să lanseze o revistă cu acelaşi specific în următoarea perioada", a declarat Florin Iaru pentru paginademedia.ro.

Schimbare de macaz la Academia Caţavencu. "În afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici", scrie Doru Buşcu într-un editorial apărut pe site Catavencu.ro.

În acelaşi articol, Buşcu explică de ce echipa nu merge mai departe cu Adamescu, deşi aceasta era direcţia săptămâna trecută.

"De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi", scrie Buşcu.

În continuare, articolul integral:

Dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispariţia

"Academia Caţavencu s-a ciocnit cu un asteroid. Un nor toxic şi uriaş s-a răspîndit pe suprafaţa revistei, toate formele de viaţă inteligentă s-au pitit printre pagini, iar dinozaurii fondatori sînt ameninţaţi cu dispa riţia. Familia Adamescu e o formaţiune stelară, cu stelele presărate pe epoleţii meteoritului-tată, care umblă de la un timp prin galaxia Gutenberg după o traiectorie trasată la PDL. Ce-i de făcut?

Interese politice sau de afaceri?

Am întors situaţia pe toate feţele şi nicăieri n-am găsit sens. Am s-o mai întorc o dată, acum. Să presupunem, deci, că Dan Adamescu nu îndeplineşte o comandă politică şi că vrea pur şi simplu să investească în media. Bun, dar în media el a mai investit.

A luat România liberă pe vremea cînd acest ziar conta în audienţă şi credibilitate şi a făcut-o praf. Azi, ziarul execută în văzul lumii pupături pe lenjeria intimă a PDL şi îşi falsifică în mod ruşinos cifrele de vînzări. Programul de relansare a cotidianului, care a ajuns la 27 de redactori, conţine, în principal, măsuri de restructurare a personalului.

Da, veţi zice, dar omul face afaceri. Vînează oportunităţi. Cumpără, adică, în vremuri grele, la preţuri mici, pentru a putea creşte şi revinde cu profit peste ani. Hai să-l credem. Atît că preţurile mici cu care şi-a propus să cumpere marca Academia Caţavencu sînt astronomice. Ele arată ori o profundă necunoaştere a realităţii din piaţă, ori – în ipoteza că politica e exclusă – un stadiu îngrijorător de masochism.

Academia Caţavencu, "o sumă lirică de idei rebele"

Să scoatem, totuşi, nebunia din cauză şi să zicem că e vorba de un capriciu. A vrut el, Dan Adamescu, să aibă la butonieră Academia Caţavencu, oricît de scump l-ar costa. Uite aşa! Putem admite şi această logică emoţională.

Dar ce e Academia Caţavencu? E cumva o fabrică de cărămizi care produce paralelipipede din lut ars? E o hală în care muncitorii stau aliniaţi în halate şi dau din mîini mecanic, cu mintea la filmul pentru adulţi programat deseară? Parcă nu.

Academia Caţavencu e o echipă. O istorie. O stare de spirit. O voinţă. E, parafrazîndu-l pe Ţuţea, o sumă lirică de idei rebele. Prin urmare, dacă îţi propui s-o ai, trebuie mai întîi s-o cunoşti. S-o înţelegi, să-i faci curte, să vezi dacă nu cumva se sperie de tine. În nici un caz s-o violezi la licitaţie şi s-o tîrăşti după aia la casa de căsătorii.

În vorbe, a fost o ofertă corectă

Dar hai să închidem ochii şi aici. După achiziţia mărcii, noul proprietar a invitat echipa să rămînă. A vorbit despre viitor, despre investiţii şi dezvoltare, despre o răbdare întinsă pe cinci ani. În sfîrşit, un gest raţional, ai zice. Omul şi-a dat seama că are deja un mecanism care merge, care produce cifre bune într-o piaţă care răspunde. În vorbe, a fost o ofertă corectă.

Ar fi fost şi rezonabilă dacă n-ar fi fost precedentul ostil. Ar fi fost şi acceptabilă dacă n-ar fi fost complet nesinceră. Cum să crezi un om care bate cîmpii despre un viitor la care nu se pricepe deloc? Şi, mai ales, cum să crezi un om pe care pur şi simplu nu-l crezi? Nu, e imposibil.

E un mic complot acolo

Dan Turturică, redactorul-şef de la România liberă, un jurnalist pe care-l ştiu de ani buni, m-a asigurat că nu ştie nimic de prezenţa Sabinei Fati la aiuritoarea licitaţie. Şi totuşi, el a făcut selecţia jurnaliştilor care urmau să se prezinte în serie. Sabina însăşi e o apropiată a Elenei Udrea.

E un mic complot acolo. O conspiraţie străvezie, comică şi românească, prost deghizată în cuvîntul „biznis“. Şuşotelile de pe holuri dau pe dinafară. O echipă de rezervă stă în aşteptare. În noua ei formulă, Academia Caţavencu urmează să fie repopulată cu oameni ascultători.

Nu are nimeni nevoie de scandal la preluare

Atît că nu are nimeni nevoie de scandal la preluare. De aici oferta făcută actualei echipe: tranziţia se asigură lin, cu titularii în teren. Apoi, unul cîte unul, ciocniţi de corporatismul tîmp al casei, sînt eliminaţi.

Nu, n-am făcut bine înlăturînd, fie şi teoretic, ipoteza politică. Aici e politică în toată regula, cu scopuri, capcane şi premeditări, iar toată această poveste are o tristeţe care strigă neauzită. De aceea, în afacerea Adamescu, oamenii de la Caţavencu se opresc aici. Dar ei continuă să meargă pe alt drum. A fost frumos şi urmează să mai fie."

Citeşte şi:

Sursa foto: Jurnalul Naţional

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tino tino
    @aka
    Da, Iaru a scris. Iaru le da ! Si ce-i cu asta? La cat injura cu nesimtire pustii cu cas la gura si consumatorii de xanax gen Cucui consider ca Iaru nu le-a spus decat un dulce alint.
    Rusine sa va fie. Nu ma mira ca fituica kamikaze a ajuns la 2000 de exemplare. Umorul bata-l vina nu se cumpara cu dosare. Sau il ai sau nu. Stanga-nprejur la batista flacai !
  • Electroputere Vasile Electroputere Vasile
    Mi se pare penibil ca decizia de a infinta o noua revista este motivata principial. Echpa actuala a cintat cum i-a fost dictat de la conducerea centrala. Dupa ce au plecat cei de la Kamikaze am cumparat o vreme ambele reviste. Catavencu nu avea decit articole anti-Basescu. Imi pare tare rau de servilismul echipei mai ales ca eu am iubit aceasta revista inca de la inceput. Imi lipsea doar numarul 1 din cei 20 de ani. Nu am mai comparat-o. Ar trebui sa le fie rusine celor ce si-au vindut pricipiile si libertatea de gindire si sa tina ciocul mic. Dar traim in Romania si grosimea obrazului este o conditie de parvenire sociala sau/si materiala. Va urez domnilor o aparitie efemera!
  • aka aka
    Mai, eu pe cucui nu l-am vazut injurand aici, in schimb l-am vazut pe poet dand cu nesat m..e satul probabil dupa cata a luat de la vantu.
  • aka aka
    Cecilia, mai lasa si pe altii sa te laude, ca, uite, se ingramadesc care mai de care sa faca asta si nu au loc de tine. (semnat: unul, pe care daca il cauti pe google nu-l gasesti asa ca n-are rost sa-i mai scriu numele).
  • aka aka
    Daca florin iaru a scris acest mesaj, atunci poetelul asta a luat-o razna. Cum poti vorbi, dom'le, de m..e? Ai uitat cata ai luat tu de la vantu, chiar daca prin batista? V-a dat-o totusi cu ditamai hidrantul!Inca o data, daca florin iaru a scris asta, atunci individul e jalnic.
  • omul invizibil omul invizibil
    @radu: „de vreme ce nu poți spune că nu vrei și nu insinua că n-ai cum căci n-ai să vezi n-ai să auzi n-ai să simți cum o să te răpească și o să te ducă și o să te arunce acolo unde chiar nu vrei și nu poți și nu ai cum să-ţi imaginezi că vei putea vreo o dată să înțelegi să percepi să sesizezi măcar o parte din ceea ce nu ți-a fost dat să discerni să aprofundezi să trăiești”

    na, ceva frumos pentru tine din cărţile alea pe care nu ai cum să-ţi imaginezi că vei putea vreo o dată să înțelegi să percepi să sesizezi măcar o parte din ceea ce nu ți-a fost dat să discerni să aprofundezi să trăiești
    fă-ți și o trepanație să bagi la cap, cică te face mai deștept (temporar)
  • alin stanciu alin stanciu
    @bibi cu: mi-e sictir de polemica de genul asta. ia-o incet pe scari si daca ai vreo parere pe text, sunt aici . altfel, nu folosesc nici limba si nici tastatura pe post de flegma.

    adevarat ca nu-s profet, nici web-ul nu-i rege, desi are sanse sa ajunga inaintea mea.
    la comparatia cluj - regat n-am ce sa mai zic, ar fi puternic dubitabila daca n-ar fi infantila..
  • bibi bibi
    @EI Cucui
    Ti-ai luat domne doza de prozac si in seara asra?
    @Alin Stanciu
    Batrane, atentie la comentarii. In Regat nu e ca la Cluj. Toata lumea cu toata lumea copile. Si nici web-ul nu e rege !!! Mi-e jena batrane!
  • cornel cornel
    se va numi Academia USL-ista
  • cornel cornel
    si daca fostii angajati Catavencu, acuma la Kamikaze, revin?

    la asta nu te-ai mai gandit, hahaha
  • cornel cornel
    ma duc sa plang...de bucurie
  • ElCucui ElCucui
    @golănelu, acu te-am văzut. Zici că poți să ne dai defalcat? Nu te cred! :)
  • alin stanciu alin stanciu
    O s-o puna bajetii de-un print, sunt sigur. Au mandrie, au polite de platit, si Buscu are o trena de dus, asa ca se vor replia rapid. Oricum, telenovela s-a terminat cu "nasty-end" ptr. toti, Adamescu, din castigator de licitatie, a ajuns principalul looser, Buscu & co isi vor mai exersa recunoscutele talentele manageriale pana vor realiza ca haiducia era din mileniul trecut. Si voi, KMKZ, ar trebui sa iesiti din zodia AKA si sa faceti un produs mai bun, mai actual si, mai ales, incercati sa luati prim-planul pe online, ptr. ca generatia www nu e impregnata de numele AKA.

    chapeau!
  • ElCucui ElCucui
    @Alin Stanciu, vezi? Ce-ți spuneam? Numai venin, fără urmă de umor! Hai, că mă retrag că de-acum o mare responsabilitate apasă pe umerii Kamikaze:
    AM RĂMAS SINGURA REVISTA DE SATIRĂ POLITICĂ DIN ROMÂNIA
  • oana oana
    Comentac esti tu bucatariciule. Stai toata ziua si freci menta pe bloguri in lipsa de alte preocupari productive sau macar intelectuale. Te-ai ramolit si nici macar haios nu mai esti. Frustrarile si floricelele albe la coltul gurii te-au adus in acest stadiu.Stilul Kamikaze te prinde bine. Nu mai exagera cu prozacul bucatariciule !

Trimite un comentariu

sus