TVR va accesa un împrumut de 15-20 milioane de euro pentru "menţinerea unui flux de numerar pozitiv", banii urmând să fie folosiţi pentru investiţii şi refinanţarea creditelor bancare existente, scrie Mediafax.
Consiliul de Administraţie al SRTv a aprobat Raportul privind implementarea programului de redresare economică a TVR, potrivit căruia actuala conducere a instituţiei a stabilizat nivelul pierderilor la circa 595,2 milioane de lei (134,3 de milioane de euro, la cursul leu-euro afişat joi de Banca Naţională a României, n.r.).
Raportul a fost aprobat cu opt voturi "pentru" (Claudiu Săftoiu, Claudiu Brânzan, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Nicoleta Nicolicea, Gabriel Tufeanu, Cristian Niţulescu, Nagy Zoltan Levente) şi cinci "împotrivă" (Radu Carp, Romina Surugiu, Valentin Nicolau, Sorin Burtea, Ada Meseşan).
Cum este motivată solicitarea împrumutului: "În vederea menţinerii unui flux de numerar pozitiv, în intervalul de 36 de luni care urmează, grevat în primele 10 -12 luni şi de plata salariilor compensatorii generate de încheierea procesului de selecţie în urma căruia vor fi concediaţi peste 800 de angajaţi, se impune obţinerea unui credit bancar pe termen de 5 ani, în valoare de maxim 20.000.000 euro".
Potrivit raportului, acest credit are o dublă destinaţie: refinanţarea creditelor bancare existente: la RBS, în valoare de 6 milioane de euro - rata 1.000.000 euro/lună, şi la BRD linia de credit - 8.000.000 lei (garanţii 200%), dar şi pentru finanţarea activităţii curente (producţii noi performante, achiziţii de licenţe sportive lei/an - 9.600.000 lei/an, achiziţii de filme şi programe - 8.400.000 lei/an, plata datoriilor fiscale lunar şi a ratelor aferente datoriilor reeşalonate).
Comentarii