Postul Mynele TV, fondat de Costi Ioniţă, în continuare fără licenţă. Conducerea postului operat până în luna martie de Happy Music a cerut Consiliului Naţional al Audiovizualului să revină asupra deciziei de a ridica licenţa Mynele TV.
Membrii CNA au respins solicitarea întrucât Happy Music a contestat în instanţă retragerea licenţei, iar potrivit legii, atunci când o decizie a CNA a ajuns în instanţă, instituţia nu mai poate reveni asupra acesteia.
În şedinţa de joi a Consiliului Naţional al Audiovizualului au fost prezenţi reprezentanţii Happy Music, Corina Boabeş, acţionar, şi Dan Boabeş.
Dan Boabeş le-a spus membrilor că a aflat „cu surpindere” din presă despre retragerea licenţei. „Considerăm că a fost strict o problemă de comunicare şi de înţelegere a situaţiei şi că decizia a fost luată incorect, dar s-a bazat pe nişte informaţii care bănuiesc că au fost structurate greşit”, a spus Dan Boabeş.
CNA a ridicat licenţa postului pentru că a oprit emisia timp de mai bine de 96 de ore. Boabeş le-a spus membrilor CNA că emisia a fost oprită din motive tehnice şi că Happy Music a informat CNA, prin fax, de această întrerupere chiar în ziua când s-a întâmplat.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii