Un membru CNA cere Direcţiei Naţionale Anticorupţie să dezvăluie numele celor două televiziuni implicate în dosarul de mită în care este implicat politicianul Ludovic Orban, care a fost până ieri candidatul PNL la alegerile pentru primăria generală a Capitalei.
Jucan spune că se referă la „aspectul invocat în comunicat (comunicatul de ieri al DNA) care arată că persoana în cauză a solicitat sume de bani pentru a fi folosite în promovarea ilegală a imaginii proprii la două posturi de televiziune”.
Valentin Jucan face aceste solicitări „în vederea sesizării Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a aplicării prevederilor legale din Legea audiovizualului, art. 8, alin. 1, lit “a” şi a art. 10, alin. 6, inclusiv pentru sesizarea organelor judiciare şi a comisiilor pentru cultură din Senat şi Camera deputaţilor; pentru respectarea cadrului legal de desfăşurare a campaniilor electorale şi respectarea obligaţiilor la a informa corect în orice moment, cu invocarea normelor legale care se regăsesc în Legea audiovizualului nr. 505 din 2002, republicată, art. 3 alin. 2, art. 6 alin.2 şi alin.3, art. 26 ind.1, dar şi în Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 139;”
Reamintim că Ludovic Orban a fost pus sub acuzare de DNA într-un dosar ce viza o presupusă mită de 50.000 de euro. Potrivit procurorilor, la data de 1 martie, Orban ar fi contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2016, în care Orban urma să candideze la funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Ulterior, în 20 martie, când s-a întâlnit cu omul de afaceri, Ludovic Orban i-ar fi pretins 50.000 euro, precizându-i că va trebui să dea banii unor persoane cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a-i fi promovată imaginea în contextul candidaturii sale.
Comunicatul integral, în continuare:
În calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, garant al interesului public (L.504/2002, art. 11, alin. 6), în legătură cu comunicatul de presă remis presei de către Direcţia Naţională Anticorupţie – DNA, în data de 11 aprilie a.c., referitor la punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea luării măsurii controlului judiciar în legătură cu un candidat propus la primăria generală a Capitalei, în speţă, legat de aspectul invocat în comunicat care arată că persoana în cauză a solicitat sume de bani pentru a fi folosite în promovarea ilegală a imaginii proprii la două posturi de televiziune;
în vederea sesizării Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a aplicării prevederilor legale din Legea audiovizualului, art. 8, alin. 1, lit “a” şi a art. 10, alin. 6, inclusiv pentru sesizarea organelor judiciare şi a comisiilor pentru cultură din Senat şi Camera deputaţilor; pentru respectarea cadrului legal de desfăşurare a campaniilor electorale şi respectarea obligaţiilor la a informa corect în orice moment, cu invocarea normelor legale care se regăsesc în Legea audiovizualului nr. 505 din 2002, republicată, art. 3 alin. 2, art. 6 alin.2 şi alin.3, art. 26 ind.1, dar şi în Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, art. 139; SOLICIT PUBLIC DIRECŢIEI NAŢIONALE ANTICORUPŢIE - DNA SĂ PUBLICE NUMELE CELOR DOUĂ TELEVIZIUNI IMPLICATE ÎN DOSARUL MENŢIONAT ÎN COMUNICATUL TRANSMIS IERI, 11 APRILIE, A.C. .
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii