Ziarele de satiră au dedicat primele pagini actualului preşedinte Klaus Iohannis şi fostului premier Victor Ponta.
Caţavencii titrează în prima pagină de azi: „Prin discursul său anost de Ziua Americii, preşedintele Iohannis reînvie speranţele unor generaţii de fraieri: Vin Carmenicanii!”
„La fel ca atîţia luptători cu clanţele de la Ambasada SUA, cuplul prezidenţial s-a înrolat sub sloganul ‘Uncle Klem Wants You’”, conchide ziarul săptămânal de satiră.
Kamikaze deschide ediţia de azi cu un manifest sarcastic: “Apăraţ valuarea!!! Nu lăsaţ pe tehnocraţ să ea doctoratu lu Ponta! EŞIŢI ân stradă!”
Adevărul titrează “BUCUREXIT. Ideea Gabrielei Firea scoate Bucureştiul din Europa”, în contextul ultimelor evenimente legate de deciziile luate de primarul general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, pentru fluidizarea traficului în Bucureşti.
„Iniţiativa primarului general al Capitalei, Gabriela Vrânceanu Firea, de a interzice activităţi care implică restricţii de trafic, ar putea pune în pericol chiar proiectul prin care Bucureştiul vrea să devină Capitală Culturală Europeană în 2021”, conchide cotidianul.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi principalele subiecte ale presei de astăzi.
Gazeta Sporturilor vorbeşte astăzi despre “UNICUL ABORDABIL” pentru postul de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României.
GSP scrie în prima pagină a numărului de azi faptul că “Sergiu Radu consideră că DAUM e singurul technician neamţ pe care şi l-ar permite federaţia de la Bucureşti. Fostul atacant, care trăieşte de 10 ani în Germania, explică de ce aducerea lui Matthaus ar fi fost o lovitură pentru România şi de ce Shuster, Veh sau Rangnick nu-I vor antrena pe tricolori.”
România liberă: „Marile proiecte ale Capitalei: întârzieri de 72 de ani”
RL alocă prima pagină din numărul de azi subiectului legat de „lucrări de anvergură asumate prin contracte sau verbal de către edilii care au condus Capitala au întârzieri epocale. Unele nici nu au demarat.”
Evenimentul zilei: „CNADNR, implicată în zeci de procese pentru drumurile proaste. Victimele şoselelor îşi cer dreptatea pe milioane de euro”
Conform Evz, „compania Naţională de Drumuri se judecă în zeci de procese cu cei care au avut de suferit în urma accidentelor de circulaţie, din cauza stării dezastruoase a infrastructurii rutiere, pagubele solicitate fiind foarte mari. Valoarea totală a pagubelor solicitate în procesele aflate pe rol în prezent se ridică la circa 19,5 milioane de lei (4.3 milioane de euro).”
Rubrica Presa de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.
Primele pagini ale ziarelor, în secţiunea Presa de azi (click foto):
Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
Trimite un comentariu