Emil Hurezeanu este unul din numele pe care se bazează The Money Channel pentru noua grilă, care se lansează astăzi. "Motorul" noii grile este emisiunea de politică externă Compas, moderată de Emil Hurezeanu.
Alte noutăţi mai sunt emisiunea Lumea la 18+, dedicată tinerilor şi Economia este viaţă, care va avea invitaţi din domenii variate. Prin acestea, dar şi modul de abordare a ştirilor din domeniul economic, postul încearcă să atragă un public mai larg.
Detalii, în continuare.
Începând din 5 octombrie, programul de emisie The Money Channel se extinde până la ora 23.
Andreea Negru, redactor şef The Money Channel, a declarat pentru paginademedia.ro că se păstrează principalele caracteristici ale postului, însă se încearcă o abordare nouă, pe principiul că „nu doar oamenii de afaceri trebuie să fie interesaţi de fenomenele economice, ci şi ceilalţi telespectatori, interesaţi de subiectele la zi”.
Ziua de miercuri nu a fost aleasă întâmplător pentru lansarea noii grile. Este ziua în care se va difuza, săptămânal, emisiunea Compas, moderată de Emil Hurezeanu – un „personaj cheie în grilă”, după cum a declarat Andreea Negru.
Emisiunea Compas a mai apărut şi înainte în grila postului, cu o durată mai mică, în cadrul unui jurnal de ştiri, o dată pe săptămână. Din acestă toamnă va fi un program de sine stătător, difuzat miercurea, de la 21.00. Timp de o oră, Emil Hurezeanu şi un invitat vor dezbate principalele probleme de politică externă. Invitatul primei ediţii, cea din 5 octombrie, va fi Directorul SIE, Răzvan Ungureanu.
Alte detalii din noua grilă The Money Channel:
Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com• Ziua va fi structutată în două mari etape: Ştiri şi Emisiuni de dezbateri sau talk-show-uri. De la ora 8.00 până la 17.00, vor fi ştiri economice, sociale, politice, de pe plan intern şi internaţional.
• Începând cu ora 17.00 se difuzează talk show-uri. Economia politică, emisiune moderată de Andreea Negru, Money Show (cu Radu Soviani), un Jurnal de o oră, al cărui prezentator este Daniel Apostol, directorul general al postului, după care urmează emisiunea Incisiv, cu Ionel Dancă, în care aduce în dezbatere principalele subiecte politice.
• De la orele 21.00-22.00 sunt emisiuni diferite, de dezbateri, în funcţie de zi.
• Vinerea va fi o zi specială; seara, de la 21.00, se va difuza emisiunea Lumea la 18+, care are în vedere tinerii între 18-28 de ani. Este o emisiune de dezbatere, moderată de Elena Voinea, care îşi propune să afle cum văd tinerii de azi viaţa în România de mâine.
• Nouă va fi şi emisiunea Economia este viaţă, difuzată tot vinerea, cu interviuri cu personaje din toate domeniile de activitate – Maia Morgenstern, Raed Arafat, sportivi, reprezentanţi ai societăţii civile şi alţii.
Comentarii
Iar hurezeanu a scazut mult ca si jurnalist ...
mia , noi insistam...cu asa sefi nu avea cum sa mearga proiectul asta...
w