Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) are un nou decan. Este vorba despre Antonio Momoc, director al departamentului de Antropologie culturală şi Comunicare al FJSC, care a fost validat de Senatul Universităţii din Bucureşti, după cum a anunţat acesta pe pagina sa de Facebook.
„Vă anunţ că Senatul Universităţi din Bucureşti a validat votul pe care mi l-aţi acordat în Consiliul Facultăţii şi nominalizarea pe care a făcut-o Rectorul Universităţii din Bucureşti, Marian Preda, de a prelua mandatul de decan al FJSC pentru următorii 4 ani”, a scris Momoc.
„Ştiu că nu va fi uşor, că reforme urgente şi complicate se impun, că pentru orice schimbare în bine este nevoie de un efort major comun, mai ales de implicarea studenţilor şi profesorilor şi de sprijinul din partea industriei, a specialiştilor în comunicare, PR, Publicitate şi Jurnalism.
Planul meu mangerial ca decan a avut în vedere sugestiile venite din partea profesioniştilor marcom şi a ziariştilor prestigioşi cu care am avut discuţii înainte de a-mi asuma această candidatură şi mă bazez pe sprijinul lor şi o mai strânsă colaborare cu industria”, a mai continuat acesta.
Alegerea lui Antonio Momoc vine după ce, în noiembrie 2019, fostul decan al FJSC, Anamaria Nicola, a demisionat, la aproape un an de când fusese numită, după cum Paginademedia.ro a relatat AICI.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu