Skip to main content

NOI DIVERGENŢE. Bulai critică TVR pentru că l-a avut pe Pomohaci pe post, iar TVR se plânge de cenzură

 
Foto | EVZ
Foto | EVZ

Noi divergenţe între TVR şi deputatul USR Iulian Bulai. Preşedintele comisiei mass-media din Parlament i-a criticat pe cei de la TVR pentru că l-au avut pe post pe fostul preot Pomohaci, iar conducerea TVR se plânge de cenzură din partea deputatului.

Publicitate

Acel domn descoperit pedofil, faţă de care au luat distanţă toate instituţiile şi toată lumea? În seara asta mare, de Ziua Unirii, TVR l-a premiat cu o expunere de 11 minute la o oră de vârf. Domnul Pomohaci a primit recent şi o condamnare definitivă pentru evaziune fiscală”, a scris Bulai pe Facebook în urmă cu câteva zile.

TVR a reacţionat, potrivit unui mesaj de pe intranetul instituţiei:

„Constatăm, cu îngrijorare, că domnul deputat Iulian Bulai aduce în discuţie, în spaţiul public, din nou, deciziile editoriale luate de conducerea TVR. Este un nou caz de cenzură, prin presiunile pe care domnul deputat le exercită în spaţiul public, în condiţiile în care independenţa editorială a serviciului public de televiziune este garantată prin lege”, se arată în poziţia oficialilor TVR.

Postul public se apără şi spune că „lui Cristian Pomohaci nu i-a fost interzisă apariţia în spaţiul public prin intermediul emisiunilor tv”.

În timp ce Bulai îi acuză pe cei de la TVR că nu-şi respectă misiunea publică, TVR acuză că Bulai duce o campanie „campanie de denigrare a televiziunii publice”.

Aceste noi contre între deputat şi oficialii TVR vine la aproape o lună de la scandalul iscat de Revelionul cu Vacanţa Mare. Reamintim că programul a fost criticat dur de Dorina Rusu (membră CNA), de Iulian Bulai (preşedintele comisiei mass-media din Parlament), dar şi de alţi politicieni.

Într-un final, CNA a decis că emisiunea nu încalcă legislaţia.


CITEŞTE ŞI: Caz închis! Revelionul TVR cu Vacanţa Mare nu poate fi amendat. Un membru CNA atrage atenţia: „Ar trebui să dăm un semnal public!”


CITEŞTE ŞI: Revelionul TVR cu Vacanţa Mare, pe masa CNA. Discuţii peste discuţii şi nicio concluzie. Membru CNA: „Revelionul lui Dan Negru era mai potrivit la TVR”


CITEŞTE ŞI: EXCLUSIV. Cât costă Revelionul TVR cu Mugur Mihăescu şi Vacanţa Mare? Câteva zeci de mii de euro. Contractele, detaliat


CITEŞTE ŞI: Un membru CNA critică Revelionul de la TVR 1, cu Vacanţa Mare: „Televiziunea publică a oferit un spectacol grotesc”


CITEŞTE ŞI: Reacţii. Senator USR: "Singura soluţie e desfiinţarea TVR şi înfiinţarea alteia". „Răul a fost făcut. Pe bani publici” - Monica Ghiurco


CITEŞTE ŞI: SFIDAREA la rang de lege! Ce au în comun Revelionul Vacanţa Mare, Ionuţ Cristache şi Augusta Lazarov?


CITEŞTE ŞI: Despre Revelionul TVR, cu Vacanţa mare: „Un show de prost gust”- Iulian Bulai, şeful comisiei mass-media din Parlament


CITEŞTE ŞI: Şefa TVR, reacţie în scandalul legat de Revelionul cu Vacanţa Mare: „Nu am intervenit în propunerile pentru seara de Revelion”


Autor: Raul Bambu raul.bambupaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • DODO DODO
    sint o droaie ce interpreti de foclor De ce trebuia sa apara tocmai pomahaci ? tvr parca si-o cauta cu luminarea
  • Admiram Gyorfi Admiram Gyorfi
    Bai marian,sper sa te dea Bulai in judecata pentru mizeriile spuse despre el.Sper sincer.
  • Marilena Marilena
    Pentru numitul Marian - primul comentator: sper pentru tine ca Bulai te da in judecata pentru afirmatiile facute. Sper ca esti platit bine de TVR, vei avea nevoi de avocati buni. Deocamdata pedofilul vostru Pomohaci este cercetat si are deja o condamnare pentru evaziun fiscala. Daca TVR considera ca nu a gresit , asteptam sa vedem si alti criminali in emisiunile facute pe bani de la buget. Succesuri multe !
  • Marian Marian
    Tvr !!! Iuliana Tudor chiar nu are studii in domeniul folcloric , diploma o are însă o are ca toate lucrările sunt făcute de răposatul Gheorghe Oprea! La Iuliana se ajunge cu plicul. Sunt mulți tineri artiști care nu sunt chemați in Tvr pentu ca nu vin cu plicul la
    Iuliana Tudor. Pomohaci este un artist Bulai este gay și ar trebui sa tacă . Bulai face sex cu copii de clasa 12. Cât despre folclorul de la TVR atâta timp cât dai te chemată când nu dai nu te mai cheamă .
  • Renzo Iacob Renzo Iacob
    Am văzut aici un comentariu în care se menționează faptul că Iuliana Tudor nu are treabă cu folclorul. Eu cred că are pentru că în primul rând Iuliana are studii în domeniu, putea face o carieră frumoasă în folclor și a ales televiziunea. În al doilea rând Iuliana este realizator la TVR de aproape 20 de ani pe emisiuni cu temă folclorică. S-a văzut că știe să-și facă treaba. În ceea ce-l privește pe Cristian Pomohaci, atâta vreme cât este interpret de folclor, și unul de bună calitate, are ce căuta pe sticlă, indiferent că e socotit sau nu infractor. Ceea ce face domnul Bulai este să caute nod în papură, motivații, argumente pentru demiterea conducerii actuale a TVR. Chiar mă întreb dacă domnul Bulai nu are și alte televiziuni la care să se uite...Se uită doar la TVR?
  • Gabriel Gabriel
    Mulţi scriitori, puţini gânditori.
  • Livia Pila Livia Pila
    @Pivia Lila: Draga, poti fi indignata in fata oglinzii cat vrei. Eu am comentat ceva etic si nu pentru ca vreau si eu ciolan. Asa ganditi toate draga: daca toti sunt infractori inseamna ca nimeni nu fura. Mai lasa ironiile pseudo-fine si munceste cinstit.
  • maria maria
    stati ca nu inteleg: artistii care apar 3-5-11 minute intr-o emisiune a TVR (canta muzica populara, usoara, clasica, recita, joaca in piese de teatru sau film) trebuie sa aiba in buzunar o aprobare prealabila emisa de anumite foruri/persoane/comisii ?
  • geo geo
    Useristul Bulai ar trebui sa le dea celor de la TVR o lista cu indivizii pe care ar trebui sau nu sa ii invite la emisiuni. Asa ca sa arate cine este el...
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    @ Livia Are IULIANA TUDOR treaba cu folclorul cam tot atit cit am eu cu rugby-ul. Pentru Iuliana Contează doar bănuțul. Ca și pentru Lese alias Pamfil.
  • Pivia Lilă Pivia Lilă
    Sunt foarte, foarte indignată. Toată lumea a avut câte un os de ros în TVR, dar mie nu mi-a aruncat nimeni nici măcar un zgârci, aşa că stau toată ziua şi înjur de fiecare dată când apare vreun articol despre TVR.
  • didi didi
    bulai are dreptate si de data asta. tvr nu are argumente sa justifice prezenta pe post a infractorilor.
  • Livia Pilă Livia Pilă
    Conform DEX actul de cenzura inseamna "controlul prealabil exercitat...". Domnul Bulai si-a exprimat opinia dupa difuzarea pe post a acestei emisiuni, deci nu a intervenit editorial. Toti angajatii serviciului de comunicare al TVR ar trebui sa isi gaseasca de lucru in alta parte si in alt domeniu de activitate.
    Comunicatul emis de catre TVR este un caz clasic de propaganda comunista, acelasi tip de propaganda folosit si in cazul libertatii de exprimare adus in discutie atunci cand anumite emisiuni ale TVR manipuleaza auditoriul prin prezentarea de informatii eronate, prin omiterea de informatii esentiale despre subiectul dezbatut sau prin plasarea de publicitate mascata.
    Iar folclorista Iulian Tudor nu are nicio jena sa faca bani din orice si alaturi de oricine. Poate face bani gramada imoral la o televiziune de duzina privata, dar nu pe televiziunea nationala.
  • Lucia Marusievici Iorga Lucia Marusievici Iorga
    Cit de penibil reacționează Tvr și Doina Gradea și cit de nepriceput reacționează Nicoleta Gavrila.

Trimite un comentariu

sus