Skip to main content

EXCLUSIV: Florin Nicoară, director de programe demisionar al Antenei 1: “mi s-au cerut obiective mai mari decât se puteau genera logic”

 

florin-nicoaraDirectorul de programe al Antenei 1, Florin Nicoară, unul dintre oamenii de bază ai postului încă de la începuturi, a demisionat din funcţie la 4 ianuarie. El a acceptat să rămână în grup, însă pe o poziţie de consilier: se va ocupa de planificarea grilelor de programe pe termen lung.

Publicitate

Într-un interviu acordat în exclusivitate paginademedia.ro, Florin Nicoară explică motivul demisiei: “mi s-au cerut obiective mai mari decât se puteau genera logic, cu resursele de care dispuneam”.

Conducerea Antena 1 şi-a propus pentru 2010 o creştere de la 11,7 la 15% a cotei de piaţă, pe segmentul 18-55% de ani. Florin Nicoară consideră că ţinta este „mult prea ambiţioasă”.

Iată interviul, pe larg:

Petrişor Obae: Dvs. aţi renunţat la funcţie sau aţi fost demis?
Florin Nicoară: În realitate, eu mi-am dat demisia din funcţia respectivă, care presupunea să mă ocup de grila de programe curentă. Mi s-a oferit această oportunitate de a mă ocupa de grilele de programe, pe termen lung.

Care este noua poziţie?
Mă ocup de monitorizarea şi planificarea strategică, pe termen mediu, a grilelor de programe. De propuneri de programe care ar putea să aprovizioneze grilele pe termen mediu şi să aibă un impact strategic asupra Antenei 1. E vorba de planuri pentru 2011 şi 2012. Rămân în continuare şi administrator al postului Euforia Lifestyle, care chiar azi împlineşte patru ani.

Vă mai ocupaţi şi de achiziţii?
Achiziţiile curente rămân la departamentul de achiziţie. Erau în subordinea mea, acum va fi în subordinea viitorului director de programe al Antenei 1. Eu pot doar să fac propuneri.

Cine este noul director?
Nu se ştie. Deocamdată, interimatul este asigurat de redactorul şef de programe al Antenei 1, Elisabeta Şofron.

Pentru 2010 se cerea o creştere de share (cotă de piaţă) mai mare decât era posibil

De ce v-aţi dat demisia?
Au fost nişte probleme legate de decizii pe final de an 2009 şi pe grilele din 2010. Mi s-a trasat un tip de obiective mai mari decât se puteau genera logic cu resursele de care dispuneam şi cu care eu nu puteam să fiu de acord.

Vi s-a reproşat audienţa?
Nu, dar pentru 2010 se cerea o creştere de share (cotă de piaţă) mai mare decât era posibil, cu resursele alocate.

Vi s-a reproşat Revelionul, care a fost depăşit anul acesta de Pro TV?
Acela nu. Mi s-a reproşat o altă decizie, legată de programul din noaptea de Revelion de după ora 2.00 dimineaţa. Eu am programat atunci "Bun, de cinste", o reluare, pentru că era un interval orar fără publicitate. Din punctul meu de vedere, am făcut o economie pentru acel interval, de aceea am ales această variantă.

Acestea au fost singurele reproşuri?
Da, pentru că audienţa anului 2009 a stat bine. Am avut o creştere a cotei de piaţă de 2,1% pe segmentul ţintit de noi, adică telespectatori între 15 şi 54 de ani.

Noua poziţie este mai degrabă una de consiliere

Spuneaţi că targetul era imposibil. Care era?
Pentru 2010, targetul era de 15% share (cotă de piaţă) pe segmentul de vârstă 15-54 de ani, faţă de 11,7% media anului trecut. Este o creştere cam prea ambiţioasă.

Realist, care ar fi obiectivul?
Undeva între 12,5% şi, în cel mai bun caz, de 13%. Vorbim raportat la resursele planificate. În toamna lui 2009, s-a lucrat pe planificarea grilelor pentru 2010, pornind de la un buget optim. Iniţial, pe aceste bugete, puteam asigura o creştere la 15% cotă de piaţă. Apoi, din cauza condiţiilor economice, s-a tot ajustat bugetul, astfel încât creşterea pe care o puteam face se ridica la doar 12-12,5% cotă de piaţă.

Poziţia dvs de acum este una de decizie?
Este mai degrabă una de recomandare, de consiliere.

De ce nu aţi ales o altă televiziune?
Când te uiţi de afară, par multe televiziuni, când le iei pe rând, însă, situaţia arată cu totul altfel.

Carte de vizită:

Florin Nicoară (46 de ani) a intrat în Antena 1 în 1994, la departamentul vânzări de publicitate. Ulterior, în 1997, a ajuns director de programe, poziţie pe care a ocupat-o mai bine de 13 ani.

Este unul din oamenii de bază care au construit Antena 1, alături de Sorin Oancea, Cristina Niculescu, Laurenţiu Ionete, Nori Tripşa, Camelia Pătru şi Marius Tucă. În prezent, dintre aceştia mai lucrează pentru Antena 1 Camelia Pătru (director de achiziţii locale), Cristina Niculescu şi Sorin Oancea (directorul Antena 3).

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tomsa tomsa
    mare pierdere... o loaza in minus.
  • gadjodillo gadjodillo
    Euforia este un post de nisa, tre'sa te raportezi la alte audiente, Andy.
  • andy andy
    nu stiu ce pierdere este domnul de fata pentru grupul intact dar din cate am vazut tot pe site-ul acesta ca antena1 e destul de departe de protv in audiente sa nu mai vorbim de euforia care nici nu prea se cunoaste in audiente
  • intact intact
    ionete, nicoara,niculescu...hmmm... sa vedem daca intactull se va descurca fara...e ca o tara fara titularii ministerelor de fortza...
  • gadjodillo gadjodillo
    am vazut anunt de angajare "director de programe" si mi s-a parut de necrezut...
    din pacate, inconsecventele grupului Intact, la nivel de management, se vad in calitatea programelor, in alegerea filmelor si in calitatea audientelor. citeodata, ma intreb cit trebuie sa mai decada postul pina sa-si dea cineva seama ca strategia otv nu mai poate da roade atitea sezoane la rind.
  • alvy alvy
    Cand ai director general nou..precum si un nou director executiv..e normal ca se schimba toata echipa.
    La vremuri noi ..oameni noi .Nu vad o drama acolo.
  • YODA YODA
    De necrezut, mare pierdere pentru Antena. daca mai pleaca Aura Titiriga sau Oancea.......praful si pulberea se alege

Trimite un comentariu

sus