Skip to main content

EXCLUSIV. Robert Turcescu - despre participarea la Eurovision şi despre piesa trimisă

 

robert-turcescu

Publicitate

Nu ştiu de ce e aşa de grav că voi concura la Eurovision, că am văzut pe diverse site-uri că lumea se agită. Şi Cristian Tudor Popescu joacă tenis în turnee de old boys şi lumea nu mai zice nimic”, povesteşte în exclusivitate pentru paginademedia.ro jurnalistul Robert Turcescu de la B1 TV, după apariţia ştirii conform căreia şi-a înscris piesa la concursul Eurovision, organizat de TVR.

Robert Turcescu şi trupa sa, Casa Presei, s-au înscris oficial în cursa pentru Eurovision. Jurnalistul, care de ani buni cochetează cu muzica, a oferit primele declaraţii, în exclusivitate pentru paginademedia.ro, povestind despre piesa trimisă.

Robert Turcescu:

"Nu e un secret că de mai bine de doi ani ne ocupăm de muzică în acest proiect. Am cântat la Festivalul de Teatru de la Sibiu, la Sinaia, în faţa câtorva mii de oameni, dar şi în cluburi, în Bucureşti, în Buzău sau Piteşti. Pentru noi muzica nu mai e un hobby. Gabi Basarabescu a venit cu ideea piesei, eu am scris versurile şi toată trupa am contrbuit la ”Un refren”, aşa cum se numeşte ea. Este o piesă atipică pentru noi, nu este în stilul rock în care ne-am obişnuit deja publicul tot mai numeros, e o piesă mai caldă, mai calmă”, a declarat Turcescu pentru paginademedia.ro.

La concurs au fost trimise 135 de piese, iar în etapa următoare ajung cele care îndeplinesc condiţiile înscrierilor. O comisie de la TVR, care a desfăcut plicurile în prezenţa unui notar a confirmat, printre altele, că Turcescu şi Casa Presei vor merge mai departe, spre etapa următoare, aceea a audiţiilor cu negativ. Astfel, pe 14 februarie, în studiourile TVR şi în prezenţa unui juriu ţinut secret, trupele şi artiştii din Bucureşti se vor lupta pentru semifinalele care vor fi televizate.

”Nu ne facem iluzii că o să câştigăm şi că vom reprezenta România la Eurovision. Dar nouă ne-a plăcut piesa şi am decis să o înscriem. Aşa cum mamele îşi plimbă copiii prin parcuri sau pe la rude şi se laudă cu ei, cât sunt de deştepţi şi frumoşi, aşa vrem şi noi să o arătăm publicului şi juriului. Sper însă să fie interesantă pentru radiouri. Am promisiunea unui videoclip în care va apărea un personaj-surpriză, pe care am să-l dezvălui la un moment dat”, a adăugat Robert Turcescu.

Celor care au comentat pe marginea participării sale ca jurnalist în cadrul unui concurs muzical, Robert Turcescu le-a răspuns:

”Nu ştiu de ce e aşa de grav că voi concura la Eurovision, că am văzut pe diverse site-uri că lumea se agită. Şi Cristian Tudor Popescu joacă tenis în turnee de old boys şi lumea nu mai zice nimic. Pentru mine este şi un demers jurnalistic: sunt curios să văd cum se întâmplă lucrurile acolo, în cadrul preselecţiilor”, a concluzionat Turcescu pentru paginademedia.ro.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • Miha Miha
    Rog pe oricine (desi as prefera chiar textierul) sa-mi explice si mie: duduia pe care o asteapta limuzina cu sofer si rochia de seara urmeaza sa mearga la un party sau ramane in dormitor sa-i scrie ceva pe buza? Daca opteaza pentru a doua varianta, inteleg bine ca are sarcina precisa de a-l trezi din cand in cand pe scriitorul pe buza, caruia, oricum, noaptea i se pare prea lunga? Multumesc!
  • george george
    Needucata esti tu ,fuguta la scoala analfabeto.
  • Irina Irina
    E foarte grav ca te lasa sa concurezi la un astfel de concurs. Daca tu concurezi, sa stii ca si eu voi participa. Pot sa vin si cu un prieten?
  • dora dora
    Mult succes d-le Turcescu.Piesa e chiar mai "calda" si trezeste senzatii "tari",de dragoste desigur.
  • Mihai Mihai
    Livia, tot ma intreb: a cui pila esti? :D
  • mariana mariana
    Succes domnule Turcescu iar celor care latra nui baga in seama sunt needucati, daca nu le convine nu au decit sa se uite la apces direct la mizeria aia facuta de Simona Gherghe.
  • livia pila livia pila
    Robert, nu erai mai potrivit pentru Crizantema de aur?.
  • bch bch
    Daca e p-asa, previzionez ca urmeaza sa-si faca trupa si M. Badea&co., sa nu ramana mai prejos. DJ VOVO I.C.U. se ocupa de negative. Pacat ca nu mai e Tip Top Minitop... :D
  • mad79 mad79
    nu te-ai saturat sa te repeti?
  • ionut ionut
    Previzionez ca in timpul preselectiei sustinatorii din gradena vor fi membri Pdl plus Mircea Marean si Andreea Pora

Trimite un comentariu

sus