Skip to main content

Raport FreeEx. Presa în 2012: abuzuri, presiuni, derapaje.

 
raport_libertatea-presei-2012-e1367846683565
raport_libertatea-presei-2012-e1367846683565

raport_libertatea-presei-2012-e1367846683565Abuzuri asupra jurnaliştilor, presiuni din zona politică, derapaje editoriale şi corupţie în presă. Cam aşa s-ar rezuma ultimul an de presă în România, potrivit celui mai recent raport FreeEx, publicat astăzi de ActiveWatch. În 2012, ţara noastră s-a situat pe locul 42 în clasamentul anual al libertăţii presei, realizat de Reporteri fără Frontiere, după Spania (36), Franţa (37), Letonia (39) şi înaintea altor membri ai Uniunii Europene precum Ungaria (56), Italia (57), Grecia (84) sau Bulgaria (87).

Publicitate

Anul 2012 a însemnat politizarea cronică a pieţei de media, într-un an marcat de războiul politic dintre Preşedinte şi USL şi care a consemnat două alegeri şi un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Ce s-a văzut în ultimul an? Vocile pro USL sau anti-Băsescu au dominat spaţiul mediatic, prin intermediul unui arsenal mediatic mult mai puternic. Importanţi lideri USL controlează entităţi sau grupuri media. Dan Voiculescu, fondatorul Partidului Conservator, deţine (prin familia sa) controlul trustului Intact, iar Sebastian Ghiţă, senator PSD, este patronul televiziunii de ştiri România TV. O altă televiziune de ştiri, Realitatea TV, este controlată de un apropiat al PSD, Cozmin Guşă. De partea cealaltă, fostul jurnalist, actual consilier politic, Dan Andronic a dirijat corul susţinătorilor preşedintelui Băsescu, vârfurile de lance fiind cotidianul Evenimentul Zilei şi postul de televiziune B1TV.

Paginademedia.ro prezintă în câteva articole cum s-a transformat în ultimul an industria mass-media şi problemele cu care s-a confruntat.

Pe scurt, presa în 2012: 

  • Pentru prima dată există confirmarea infiltrării în redacţii a agenţilor sub acoperire (cazul Jurnalul Naţional) sau un jurnalist şi o redacţie din Tg. Jiu au fost puşi sub urmărire informativă pe o perioadă de mai multe luni, având interceptate convorbile telefonice şi comunicaţiile electronice în baza unui mandat emis fără motivaţie susţinută de probe.
  • Numeroşi jurnalişti care au criticat acţiunile întreprinse de coaliţia guvernamentală în vara lui 2012 au fost supuşi unui linşaj mediatic din partea unor colegi de breaslă, fiind acuzaţi că fac parte dintr-o conspiraţie împotriva USL, iar agresivitatea limbajului în aceste cazuri a depăşit-o cu mult pe cea a politicienilor.
  • Accesul la informaţii de interes public nu s-a îmbunătăţit în ultimul an, fiind vizibilă tendinţa mediului politic de a decupla actul decizional de ochii publicului.
  • Jurnaliştii încă trăiesc cu riscul retragerii acreditării din cauza materialelor publicate, acte normative importante sunt discutate de instituţii publice cu uşile închise, informaţiile publice se obţin de multe ori prin decizii ale instanţelor şi nu direct de la instituţiile publice.
  • Anul 2012 a consemnat cel mai mare număr de abuzuri ale forţelor de ordine la acţiuni împotriva unor proteste stradale sau pe arenele sportive.
  • Abuzuri ale patronilor media faţă de ziarişti. Jurnaliştii sunt presaţi să renunţe la drepturile salariale şi să accepte contracte pe drepturi de autor, care nu oferă nicio protecţie jurnalistului şi îi fragilizează poziţia în raport cu patronatul. Detalii AICI şi AICI
  • Anul 2012 a consemnat şi o răbufnire a conflictului între distribuitorii şi furnizorii de conţinut. Mai multe posturi de televiziune au intrat în conflict deschis cu distribuitorii, existând situaţii în care cei din urmă au eliminat din grilă posturile de televiziune. În acelaşi timp, distribuitorii au devenit şi furnizori de conţinut, lansând o serie de posturi ce intră în competiţie cu ceilalţi furnizori de conţinut.
  • Derapaje editoriale şi corupţie în presăDificultăţile financiare au amplificat compromisurile făcute de redacţii, ceea ce a distorsionat conţinutul editorial. Presiunea audienţei a generat o abundenţă a derapajelor editoriale, multe redacţii manifestând un vizibil dispreţ faţă de orice reguli profesionale şi pentru demnitatea persoanelor. Ştiri inventate, regizarea unor show-uri televizate pretinse a fi autentice, vânarea ostentativă a aspectelor morbide, ridicole, murdare ale vieţii unor persoane publice – au devenit practici obişnuite. Detalii AICI
  • Au apărut noi cazuri de şantaj de presă, iar în unele mai vechi au existat sentinţe ale instanţelor. Fostul acţionar al publicaţiei online www.HotNews.ro, brokerul Cristian Sima l-a ameninţat pe directorul publicaţiei Bursa, Make (Florian Goldstein), că va face publice tranzacţiile sale pe pieţele de capital străine în cazul în care va publica informaţii care ar putea compromite societatea sa de brokeraj. Bogdan Chirieac a reapărut într-un nou scandal de corupţie de presă, fiind acuzat că a făcut trafic de infl uenţă pe lângă politicieni în favoarea unor companii străine.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Costin_el Costin_el
    S-a vazut clar si se vede in continuare, Trusturile Usl-iste detin cam 70 % din piata, de partea cealalta Trusturile Basiste cam 20 %.De altfel exact asa cum s-a si Votat.Credeti ca daca Varanu nu detinea vreo 5 televiziuni,presa etc,il mai baga cineva in seama cu PC-ul lui ? La noi inca mai merge cu "AM PROSTIT POPORUL CU TELEVIZORUL"

Trimite un comentariu

sus