Thinkdigital se ocupă, din luna noiembrie, de vânzările DOC.ro, platforma online de comunicare pe teme medicale, de sănătate şi stare de bine, coordonată de Oana Cuzino.
Publicaţia online lansată de Oana Cuzino se deschide, astfel, către clienţii de publicitate, după mai bine de 3 ani de la lansare, anunţă Thinkdigital.
DOC.ro are peste 2 milioane de vizitatori unici lunar.
Radical diferit faţă de un publisher online clasic al anului 2019, site-ul are un trafic de doar 12.5% din social media (deşi pagina Facebook DOC – Dr. Oana Cuzino are peste 1,15 milioane de fani + iar cea de Instagram peste 240.000 de urmăritori).
Peste 80% din trafic vine fie direct pe domeniul www.doc.ro, fie prin motoare de căutare, pe subiecte foarte specifice, mai anunţă Thinkdigital.
Cristina Cucuiu, director general Thinkdigital:
„Cifrele DOC.ro arată un produs construit pe principii profesionale şi jurnalistice foarte corecte, cu un trafic relevant pentru advertiserii din pharma, medical si well-being. Ne bucurăm că am reuşit să convingem editorul că suntem partenerul potrivit, care poate promova doar proiecte publicitare şi de comunicare etice, responsabile şi cât mai non-intruzive.”
Oana Cuzino:
„Misiunea DOC.ro este aceea de a oferi cititorilor soluţii integrate, de la instrumente de testare online sau offline, chestionare de autoevaluare a gradului de risc şi accesul la consultaţii gratuite în clinici partenere, în vederea obţinerii celui mai bun diagnostic şi adresarea terapeutica adecvată. Comunicarea porneşte de la nevoia de informare asigurată de medici specialişti, cu notorietate profesională, şi continuă cu facilitarea accesului la servicii medicale.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu