Un nou sezon al show-ului matriomonial „Casa iubirii” a început astăzi la Kanal D. În competiţie sunt 14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieţi, care se luptă pentru trofeul şi premiul în valoare de 75.000 de lei fiecare.
Emisiunea despre iubire este prezentată de Andreea Mantea şi poate fi urmărită de luni până vineri, de la 10:00 şi 16:30, şi în fiecare sâmbătă şi duminică, de la 16:00 şi 19:00, la Kanal D.
Cine sunt noii concurenţi?
În vârstă de 23 de ani, Aleyna este din Botoşani, aspiră să devină fotograf şi este pasionată de artele vizuale, în special de pictură.
Virginia, o tânără de 24 de ani din Craiova, urmează un master în Administraţie Publică şi se pricepe la make-up.
Bianca, 25 de ani, a lucrat în Italia ca make-up artist şi s-a întors în ţară pentru a participa la Casa iubirii şi a-şi găsi sufletul pereche.
Daniela are 23 de ani şi este din Iaşi. Caută în "Casa iubirii" un partener responsabil.
Ştefania, la doar 19 ani, vine din Padova, si caută în "Casa iubirii" un băiat care "ştie să curteze".
Robi, agent imobiliar în Bucureşti, are 27 de ani şi se află in căutarea unei partenere, îşi doreşte o femeie cu simţul umorului, matură şi capabilă să-l ghideze fără a-l face să se simtă stânjenit în vreun fel.
Robert este din Bistriţa-Năsăud şi are 23 de ani. Îşi doreşte alături de el o fată sensibilă, plină de viaţă şi loială.
Bogdan are 23 de ani, este din Constanţa. E pasionat de muzică, cântă la orgă şi clape într-o trupă specializată în evenimente private şi nunţi. Recent, s-a despărţit de iubita sa, pe care o considera prea posesivă, si speră să găsească în "Casa iubirii" o fată care să il înţeleagă şi să aprecieze pasiunea sa pentru muzică.
Ştefan sau "Mustata" cum l-au "botezat" prietenii, are 22 de ani, vine din Bragadiru; este un artist în domeniul hair-styling, precum si graphic designer.
Laurenţiu, în vârstă de 33 de ani şi originar din Braşov, a lucrat ca animator sportiv şi de dans în străinătate, timp de 9 ani. Laurenţiu consideră că, la cei 33 de ani ai săi, a venit vremea să se aşeze la casa lui.
Pe lângă aceşti noi concurenţi se mai află Larisa, Julia, Patrick şi Cosmin, foşti participanţi în sezonul trecut.
Larisa, Julia, Patrick şi Cosmin
Câştigătorii celui de-al doilea sezon sunt Mihaela şi Radu.