UPDATE. Televiziunea de ştiri Euronews pierde un om din conducerea editorială. Cristi Coman, care a fost parte din priectul televiziunii de ştiri încă de la început, părăseşte postul la care avea funcţia de redactor-şef adjunct şi şef al News Desk-ului.
Potrivit informaţiilor Paginademedia, Cristi Coman şi-a anunţat deja colegii despre plecare printr-un mesaj. intern, pe care îl redăm în continuare:
„Salut,
La bună vedere! Numai bine vă doresc!”
Cristi Coman a lucrat la Euronews din toamna lui 2021, când televiziunea de ştiri era în faza de proiect, şi nu primise nici licenţă de la CNA.
Coman are o experienţă de 30 de ani în presa d eteleviziune, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1.
Televiziunea Euronews a fost lansată oficial în urmă cu un an şi jumătate, cu Andra Miron Diaconescu, redactor-şef. Iar în scurta sa existenţă, postul s-a confuntat cu o serie de plecări. Adelin Petrişor, care a lăsat TVR pentru a se alătura televiziunii de ştiri, a renunţat la proiect după doar patru luni, chiar înainte de lansare.
Alte nume care au părăsit televiziunea au fost jurnaliştii Xenia Croitoru şi Cristi Citre.
Cristi Coman, carte de vizită:
- Septembrie 1992-1994: ziarul Ora
- 1994-1995: Revista Pentru Patrie
- 1996-2005: Pro TV, până în 2005 (a fost, pe rând, reporter, şef secţie economic şi, din 1999, secretar general de redacţie)
- 2005-2011: Realitatea TV (unde a fost EOD - Editor of the day, apoi redactor-şef şi director).
- 2012 - 2016. A fost redactor-şef adjunct la Observatorul Antenei 1.
- 2017 a preluat funcţia de coordonator editorial la TVR 1, dar a părăsit televiziunea publică după opt luni.