Skip to main content

Expoziţie-eveniment. Monica Lovinescu, „Vocea care ni s-a dat”, peste 2.000 de persoane în primele zile de la lansare

 
Expoziţie-eveniment. Monica Lovinescu, „Vocea care ni s-a dat”, peste 2.000 de persoane în primele zile de la lansare

Zilele acestea s-a lansat expoziţia manifest dedicată Monica Lovinescu, „Vocea care ni s-a dat”, creată pentru a celebra 100 de ani de la naşterea celei ce a fost vocea postului de Radio Europa Liberă şi care a avut curajul să ţină piept terorii regimului comunist din România.

Publicitate

Expoziţia poate fi vizitată până pe data de 30 decembrie, în fiecare zi, La Miţa Biciclista Stabiliment Creativ, de luni până vineri de la ora 18.00 la 22.00, iar sâmbăta şi duminica începând cu ora 12.00. Intrarea se face pe bază de bilet, ce costă între 30 şi 60 de lei, în funcţie de zilele vizitei. 

În doar câteva ore de la deschiderea expoziţiei, aproape 2000 de persoane au făcut deja o incursiune în viaţa Monicăi Lovinescu, tururile ghidate au fost sold în toate zilele primului week-end, anunţă organizatorii. 

Expoziţia aduce în faţa publicului, în premieră, fotografii din arhiva Lovinescu de la Paris, scrisori şi obiecte personale iar publicul poate asculta o serie de dialoguri emoţionante ale Monicăi Lovinescu cu Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Ierunca, Angela Marinescu, Sorin Alexandrescu, Ana Blandiana sau Octavian Paler.

„Expoziţia al cărui design este semnat de arh. Attila Kim este una interactivă, o adevărată călătorie în timp,  completată cu o scenografie specială creată de scenografa Velica Panduru, care permite vizitatorului să exploreze în detaliu viaţa Monicăi Lovinescu, aşa cum a arătat aceasta din 1923 şi până în 2008”, spun organizatorii expoziţiei. 

Expoziţia este realizată de ARCEN prin La Miţa Biciclista Stabiliment Creativ, cu sprijinul Fundaţiei Humanitas Aqua Forte şi a Editurii Humanitas.
 

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

sus