Skip to main content

INTERVIU. Olga Popa (Antena Stars), despre revenirea la TV: „Nu sunt o cititoare de prompter, mă implic cât pot de mult pe partea de producţie, construirea subiectelor, redactarea unor materiale”

 
INTERVIU. Olga Popa (Antena Stars), despre revenirea la TV: „Nu sunt o cititoare de prompter, mă implic cât pot de mult pe partea de producţie, construirea subiectelor, redactarea unor materiale”

INTERVIU. Olga Popa, fost producător al mai multor emisiuni de pe Antena Stars printre care şi Rai da’ Buni, a revenit în televiziune după o pauză de doi ani şi jumătate în care a fost în concediu de maternitate. De data aceasta, ea renunţă la „haina” de producător pentru un rol de prezentatoare de ştiri.  

Publicitate

Olga Popa este prezentatoarea formatului Star Mag la Antena Stars şi poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 14.00.

„Poate o să pară paradoxal ce spun, dar televiziunea nu mi-a lipsit şi nici dor nu pot să spun că mi-a fost, în schimb, în fiecare zi în care pun piciorul în curtea televiziunii până când pun capul pe pernă simt că respir pentru ce înseamnă televiziune şi trăiesc o adrenalină pură pe care am învăţat cu timpul să o controlez”, povesteşte Olga Popa despre revenirea la TV.

Paginademedia.ro: Ai revenit la TV după concediul de maternitate. Cum a fost prima zi la serviciu după această pauză?

Olga Popa: În primul rând, în aceşti doi ani şi jumătate am învăţat să trăiesc o altă viaţă. Revenirea a fost ca întoarcerea dintr-o vacanţă mai lungă la singura viaţă pe care ştiam să o trăiesc înainte să vină pe lume băieţelul meu, Aris Ian.
 
M-am întors într-un sediu nou, redacţie şi platouri noi, dar în mijlocul unor oameni pe care îi cunoşteam deja, alături de care am lucrat aproape 10 ani, atât în postura de producător al emisiunii “Răi, Da’ Buni”, cât şi în cel de prezentatoare a emisiunii “Trips&Tricks! La drum cu vedetele!”.
 
În echipa “Star Magazin” am norocul să am două colege care au produs la rândul lor şi alte emisiuni pentru Antena Stars, încă de la începuturile staţiei. Este vorba despre Cristina Costea şi Roxana Apostol. Fiecare zi ar putea să fie un val de emoţii dacă m-aş gândi doar la băieţelul meu pe care cu greu îl las în fiecare zi acasă.
 
De altfel, nu aş fi luat niciodată decizia de a mă întoarce atât de repede în televiziune, doar că uneori cu visele nu te pui. Şi spun asta pentru că, întâmplător sau nu, în primul meu CV fictiv pe care l-am făcut când nu împlinisem încă 14 ani şi nu ştiam prea multe despre televiziune, eu aplicam pentru posturile de producător TV şi prezentator stiri, iar acum fac ce îmi doream de când eram mică.
 
Eu nu consider că mă duc la serviciu, la muncă sau la un job stresant, eu ies din casa în fiecare zi să fac ceea ce îmi place şi aici cred că este secretul. E normal să simt puţin spus o mare bucurie pentru oportunitatea şi şansa pe care o am, în acelaşi timp nu am foarte mult timp să mă gândesc la asta pentru că tot ce am realizat până acum şi realizez în continuare presupune o anumită dedicare, o implicare pe care nu mulţi o înţeleg, eforturi care pentru unii nu au nicio justificare şi poate uneori înseamnă şi sacrificii greu de uitat.
 
Toate acestea cântăresc la întoarcerea mea în televiziune, e un bagaj de experienţe şi sentimente adunate în timp care nu poate să fie lăsat deoparte, cu bune şi cu rele, cu momente tensionate în care trebuie să îţi asumi o decizie la secundă şi la polul opus, întâlniri cu oameni care între timp îţi devin familie. 
 
Paginademedia.ro: Ţi-a lipsit televiziunea în tot acest timp?
 
Olga Popa: Poate o să pară paradoxal ce spun, dar televiziunea nu mi-a lipsit şi nici dor nu pot să spun că mi-a fost, în schimb, în fiecare zi în care pun piciorul în curtea televiziunii până când pun capul pe pernă simt că respir pentru ce înseamnă televiziune şi trăiesc o adrenalină pură pe care am învăţat cu timpul să o controlez.
 
Pentru mine televiziunea nu este un job de la 9 la 17, este un stil de viaţă. De la a fi la curent în fiecare moment cu tot ce se întâmplă în lume până la a fi fresh, cu o bună dispoziţie şi bine documentată de fiecare dată când sunt în direct. 
 

Olga Popa: Cred că cel mai greu este să stai departe de ce îţi place, să ştii că poţi să faci ceva şi să nu ai ocazia, asta mi se pare cel mai dificil de suportat

 
Paginademedia.ro: Ce momente grele ai avut în carieră? 
 
Olga Popa: Momentele, în mare parte, ni le facem noi, uşoare sau grele, bune sau rele. Ar fi timp pierdut să te gândeşti la cât de greu este uneori. Dacă faci ceva din pasiune şi construieşti cu propriile puteri cărămidă cu cărămidă, ajungi să îţi placă până şi momentele grele sau cel puţin te obişnuieşti cu ele. 
 
Sunt tentată să spun că dacă nu ar exista deloc, înseamnă că nu ai o carieră, doar că unele dintre ele se transformă. Din momente grele devin cele mai bune lecţii de viaţă sau profesionale.
 
Într-un final, cred că cel mai greu este să stai departe de ce îţi place, să ştii că poţi să faci ceva şi să nu ai ocazia, asta mi se pare cel mai dificil de suportat. Piedici şi etichete de uşor sau greu îţi pui doar tu, iar eu am învăţat cu timpul să nu mai fac asta. 
 
Paginademedia.ro: Cum a fost începutul tău în televiziune? 
 
Olga Popa:  Ar trebui să mă întorc mult în timp. Dacă pun şi primele apariţii ca invitat într-un platou de televiziune, aş aminti de “Ba da, Ba nu”, prezentată de Mihai Constantinescu şi Anca Ţurcaşiu, Tip Top Mini Top”, emisiunea moderată de Iosif Sava unde am cântat la pian şi multe altele în calitate de invitat cand eram foarte mică.
 
Apoi a urmat o altă perioadă în care am cântat şi atunci am avut apariţii în aproape toate emisiunile de divertisment atât din Antenă cât şi în alte trusturi. Chiar şi la “Răi, Da’ Buni” am fost de mai multe ori invitat înainte de a fi producător. Iar înainte de televiziune a fost radioul, unde am prezentat timp de doi ani o emisiune live de luni până vineri. 
 
Ţin minte că apăruse prima şcoală de televiziune şi cred că am fost printre primii elevi înscrişi, mama mi-a spus că a văzut anunţul când eram în direct la radio. În urma şcolii de televiziune am fost aleasă din 500 de canditaţi să prezint ştirile principale ale zilei.
 
Am plâns tot drumul spre casă când am primit primul job de reporter. Şi de atunci mi-am construit cariera în televiziune pas cu pas, trecând prin aproape toate joburile prin care poate trece un om într-o redacţie de televiziune, de la reporter, voice over, chiar şi editor de montaj, producător şi în final prezentator.
 

Olga Popa: Nu sunt o cititoare de prompter, mă implic cât pot de mult pe partea de producţie, construirea subiectelor, documentare, redactarea unor materiale

Paginademedia.ro: Ai fost producătoarea emisiunii Răi da’ buni. Ţi-a plăcut mai mult acel rol decât cel de prezentatoare?
 
Olga Popa: Perioada în care am fost producător al emisiunii “Răi, Da’ Buni” va rămâne mereu în sufletul meu, este proiectul care m-a maturizat din punct de vedere profesional, iar ceea ce fac acum, partea de prezentare, mă completează ca om televiziune.
 
Nu sunt o cititoare de prompter, mă implic cât pot de mult pe partea de producţie, construirea subiectelor, documentare, redactarea unor materiale. Eu chiar sunt recunoscătoare că am ajuns în faţa camerelor după ce am aflat tot ce se întâmplă în spatele lor, pentru că ambele, atât producţia, cât şi prezentarea, se îmbină foarte bine şi e bine să ştii măcar puţin din fiecare ca să ştii ce şi cum să ceri.
 
Pentru mine e important să ştiu cu ce se confruntă colegii tăi din regie cât eu transmit nişte informaţii la televizor şi e important să avem încredere unii în ceilalţi, pentru că tot ce se vede la televizor se face în echipă, de la conţinut, imagine, sunet, machiaj, păr. Pur şi simplu, nu putem unii fără alţii. Televiziunea e ceva mare care nu se poate face cu puţin, şi aici mă refer de la oameni până la resurse materiale şi emoţionale. 
 
Despre Olga Popa:
 
  • Moderator emisiune radio - Student FM “Cutia Pandorei” - de luni până vineri 
  • Prezentator evenimente/concerte/spectacole litoral - stagiunile 2005-2010 
  • Prezentator stiri Romania Ta - 2011
  • Reporter B1 TV - 2011 - 2012
  • Prezentator stiri Giga - 2012
  • Reporter stiri / Rai, Da’ Buni - 2013
  • Producator “Rai da’ Buni” - 2013 - 2020
  • Producator “Partytura lui Morar” 
  • Producator format concurs “Bun de luat” 
  • Producator “Showbiz Report” - 2020-2021
  • Producator “Gala Antena Stars” - 2015 - 2019
  • Prezentator “Trips&Tricks! La drum cu vedetele” - 2019 - 2020
  • Interviu cu o legenda - 2020 - 2021
  • Prezentator “Star Magazin” - 2023

Citeşte şi: Producătoarea emisiunii Răi da`buni prezintă o nouă emisiune la Antena Stars

 
Autor: Adriana Diură adriana.diurapaginademedia.ro
viewscnt

sus