Ringier Sports Media, compania care deţine Gazeta Sporturilor, vine cu al treilea comunicat în decurs de o săptămână ca răspuns la frământările din interiorul redacţiilor celor două ziare, gazeta Sporturilor şi Libertatea.
Reprezentanţii Ringier Sports Media spun în noua comunicare că i se aduc „acuzaţii false şi dăunătoare reputaţiei” ţi că „nu a fost prezentată nicio dovadă care să le susţină”. Reacţia lor vine după ce jurnaliştii redacţiei au publicat marţi, 3 octombrie, un protest în care acuzau ingerinţe editoriale ale unor manageri din Ringier Sports Media.
„În protest, jurnaliştii au făcut public inclusiv un citat dintr-un e-mail din 20 octombrie 2022, în care un manager din Ringier Sports Media Group şi acţionar GSP a scris responsabililor editoriali că „voi îmi spuneţi, cu mândrie, că «Separarea editorialului de comercial este respectată 100% în redacţiile noastre». Ei bine, eu văd o mare problemă cu asta, dar aşa cred eu”, spun cei de la Libertatea.
„Jurnaliştii noştri lucrează în conformitate cu înaltele noastre standarde de etică. Deciziile editoriale sunt luate de redactorii-şefi.
Discuţiile strategice între echipa editorială şi cea comercială sunt o procedură comună în companiile de media din întreaga lume.”, mai spun reprezentanţii Ringier Sportal.
Aceştia subliniază din nou că plecarea lui Cătălin Ţepelin a fost una „mutuală” şi că a fost cauzată de „viziunile strategice diferite”.
Comunciatul integral al Ringier Sportal, via Libertatea:
Respingerea acuzaţiilor: Declaraţie a Ringier Sports Media Group (RSMG) privind libertatea jurnalistică
„Respingem categoric dezinformarea majoră legată de presupuse ingerinţe în activitatea jurnaliştilor noştri de la GSP.
Lăsând la o parte falsele acuzaţii, care ne lezează reputaţia, nu a fost prezentată nicio dovadă care să le susţină.
Jurnaliştii noştri lucrează în conformitate cu înaltele noastre standarde de etică. Deciziile editoriale sunt luate de redactorii-şefi.
Discuţiile strategice între echipa editorială şi cea comercială sunt o procedură comună în companiile de media din întreaga lume.
Plecarea recentă a lui Cătălin Ţepelin, fostul redactor-şef al Gazeta Sporturilor, a fost cauzată de viziunile strategice diferite şi a fost una mutuală.
Echipele noastre editoriale din şapte ţări funcţionează autonom, dar împărtăşesc acelaşi angajament de a oferi conţinut de calitate cititorilor noştri.
Faptul că Ringier este prezentă în România de peste trei decenii, parte a unei tradiţii de peste 190 de ani, arată dedicaţia noastră pentru libertatea editorială.
Acuzaţiile că RSMG dictează politica editorială sunt nefondate şi nu reprezintă profesionalismul jurnaliştilor noştri.
Jurnalismul, pentru noi, se concentrează pe fapte, claritate şi analiză perspicace. Susţinem principiul relevanţei în toate sectoarele media. Fiind sinonim cu credibilitatea timp de 190 de ani, ne angajăm să ne menţinem valorile jurnalistice şi să ne servim cititorii cu autenticitate şi integritate.”
Comentarii