Audienţele emisiunilor culinare din această săptămână au scăzut faţă de săptămâna precedentă. MasterChef a ţinut aseară în faţa televizoarelor aproape 1,7 milioane de persoane din întreaga ţară, cu peste 200.000 de telespectatori mai puţin decât săptămâna trecută.
Luni, Junior Chef a avut o medie de circa 900.000 de români pe minut, cifră în scădere cu peste 400.000 de persoane.
Pe intervalul emisiunii culinare pentru copii de la Antena 1, lider de audienţă a fost Kanal D, care a difuzat serialul turcesc Feriha şi emisiunea WowBiz.
Televiziunea deţinută de trustul Dogan a fost urmărită de 1.279.000 de români, cu 20.000 de persoane mai mult decât Pro TV, ocupantul locului doi.
Paginademedia.ro vă prezintă audienţele ediţiilor din această săptămână Junior Chef şi MasterChef:
Luni: Emisiunea Junior Chef a fost pe locul trei
În prima zi a săptămânii, Junior Chef a fost pe locul trei la oraşe şi la nivel naţional şi pe a doua poziţie în privinţa publicului comercial. Show-ul culinar de pe Antena 1 s-a intersectat cu serialul Feriha şi emisiunea WowBiz de pe Kanal D şi cu filmul Dracula şi pocalul blestemat, difuzat de Pro TV.
NAŢIONAL. În întreaga ţară, JuniorChef a avut o medie de 889.000 de telespectatori pe minut. Emisiunea a fost pe locul trei, după Pro TV, prima poziţie în clasament fiind ocupată de Kanal D.
URBAN. La oraşe, JuniorChef a avut 487.000 de telespectatori pe minut. Antena 1 a fost tot pe locul trei, însă după Kanal D. În privinţa publicului din mediul urban, lider a fost Pro TV, postul fiind urmărit de 732.000 de telespectatori.
COMERCIAL. Junior Chef a fost pe locul doi pe targetul comercial, cu 227.000 de persoane între 18 şi 49 de ani, faţă de 486.000 la Pro TV.
Audienţa posturilor TV luni, 19 mai, pe intervalul emisiunii Junior Chef (20.30-22.40). Click pentru a mări:
Marţi: Master Chef a scăzut sub două milioane de telespectatori
Show-ul culinar de pe Pro TV a scăzut în audienţă faţă de săptămâna trecută, însă şi-a păstrat poziţia de lider pe toate cele trei targeturi. Emisiunea MasterChef s-a intersectat pe intervalul de difuzare cu serialul Feriha şi WowBiz, difuzate de Kanal D, şi filmul Capcană pentru păriţi, de pe Antena 1.
NAŢIONAL. La nivelul întregii ţări, MasterChef a fost văzut de 1.686.000 de români pe minut. În top au urmat, marţi, Kanal D, cu 1.099.000 de telespectatori şi Antena 1, care a fost urmărită de 767.000 de persoane.
URBAN. MasterChef a avut o audienţă de aproape 990.000 de orăşeni pe minut. Kanal D, locul doi, a înregistrat 609.000, iar Antena 1, aproape 448.000.
COMERCIAL. Show-ul culinar de la Pro TV a fost lider în privinţa publicului comercial, emisiunea fiind urmărită de 618.000 de persoane. Pe locul doi s-a aflat Antena 1 (249.000), urmată de Kanal D (192.000).
Audienţa posturilor TV marţi, 13 mai, pe intervalul emisiunii Master Chef (20.250-22.30). Click pentru a mări:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roVezi audienţele emisiunilor MasterChef şi JuniorChef de săptămâna trecută, aici.
Trimite un comentariu