Publicaţia PressOne reacţionează în cazul Emilia Şercan, după ce rectorul şi prorectorul Academiei de Poliţie au fost puşi sub urmărire penală de către DNA. Concret, publicaţia care-i găzduieşte jurnalistei anchetele despre tezele plagiate a dat un comunicat de presă, în care comentează ultimele detalii din cazul ameninţării cu moartea.
„Cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist din ultimii 29 de ani”, subliniază în deschidere comunicatul.
La jumătatea lunii martie jurnalista Emilia Şercan a publicat o anchetă care arăta cum rectorul Adrian Iacob ar fi plagiat peste 70% din teza de doctorat.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au informat ieri că „ofiţerul de poliţie Gheorghe Adrian Bărbulescu ar fi ameninţat-o cu moartea pe Emilia Şercan, la aproximativ trei săptămâni după publicarea respectivei investigaţii”.
Totul ar fi fost parte dintr-un plan gândit de rectorul şi de prorectorul Academiei, notează procurorii citaţi de PressOne.
„Este cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist din ultimii 29 de ani, nu doar pentru că este vorba despre o ameninţare cu moartea venită în urma unei investigaţii de presă. Cei puşi deja sub acuzare sunt, toţi trei, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, al cărui rol e de a proteja cetăţenii de infracţiuni precum cele de care sunt suspectaţi”, subliniază aceeaşi sursă.
De asemenea, DNA susţine că „există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conţinutul mesajelor de ameninţare care urmau să fie transmise persoanei vătămate şi i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală".
„PressOne, care a publicat până acum 60 de articole din seria de dezvăluiri despre plagiatele din mediul universitar, este alături de Emilia Şercan - şi va continua să-i găzduiască, aşa cum a făcut-o din 2015 încoace, investigaţiile”, conchide publicaţia.
Remintim că jurnalista Emilia Şercan, cunoscută pentru anchetele privind plagiatele în rândul înalţilor demnitari şi al conducerii unor instituţii de invăţământ, cel mai recent la Academia de Poliţie, a anunţat, în urmă cu o lună că a primit ameninţări cu moartea.
Ulterior, la aproximativ o săptămână a fost identificat şi un prim suspect, un tânăr ofiţer de poliţie angajat al Academiei. Acesta este cercetat pentru şantaj şi ameninţare, notează Digi 24.
Ieri, procurorii DNA au efectuat percheziţii la rectorul Academiei de Poliţie şi la încă patru subalterni ai acestuia. Totul a culminat cu punerea sub urmărire penală a rectorului Adrian Iacob şi a prorectorului Petrică-Mihail Marcoci.
Citeşte şi:
Comunicatul, pe larg:
„COMUNICAT PRESSONE
Cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist din ultimii 29 de ani
DNA a confirmat oficial, aseară, printr-un comunicat, că are dovezi potrivit cărora colega noastră, Emilia Sercan, ar fi fost ameninţată cu moartea ca parte dintr-un plan iniţiat şi girat de conducerea Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza". Ieri, procurorii anticorupţie i-au pus sub urmărire penală pe Adrian Iacob şi Petrică-Mihail Marcoci, rectorul, respectiv prorectorul Academiei de Poliţie, pentru "instigare la şantaj"; cei doi sunt sub control judiciar pentru 60 de zile.
Este cel mai grav caz de intimidare a unui jurnalist din ultimii 29 de ani - şi nu doar pentru că este vorba despre o ameninţare cu moartea venită în urma unei investigaţii de presă. Cei puşi deja sub acuzare sunt, toţi trei, angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, al cărui rol e de a proteja cetăţenii de infracţiuni precum cele de care sunt suspectaţi. Doi dintre ei conduc o instituţie universitară a cărei misiune este chiar aceea de a forma ofiţeri de poliţie. Unul dintre ei, rectorul Adrian Iacob, este chiar subiectul investigaţiei prin care Emilia Şercan a dezvăluit, în 24 martie, că acesta a obţinut titlul de doctor cu o teză plagiată în proporţie de peste 70%.
Potrivit procurorilor DNA, ofiţerul de poliţie Gheorghe Adrian Bărbulescu ar fi ameninţat-o cu moartea pe Emilia Şercan la data de 15 aprilie - la aproximativ trei săptămâni după publicarea primului articol din serie - ca parte dintr-un plan gândit de rectorul şi de prorectorul Academiei, cei doi promiţându-i în acelaşi timp "poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări".
"Concret, la sfârşitul lunii martie - începutul lunii aprilie 2019, Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional […] să transmită mesaje de ameninţare persoanei vătămate pentru a o determina să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe Iacob Adrian. Solicitările au fost transmise în cadrul mai multor discuţii pe care Bărbulescu Gheorghe Adrian le-a purtat atât separat cu cei doi, cât şi împreună, în sediul “Academiei de Poliţie", susţine DNA:
"Aceste demersuri au fost determinate de faptul că, în perioada martie - aprilie 2019, persoana vătămată a publicat mai multe articole care vizau în mod direct activitatea rectorului Academiei de Poliţie, Iacob Adrian, care ar fi putut avea consecinţe semnificative asupra carierelor celor doi ofiţeri superiori, astfel încât pentru aceştia era esenţial ca anchetele jurnalistice să înceteze".
"[…] Interesul lui Marcoci Petrică-Mihail în stoparea anchetelor jurnalistice era determinat de faptul că numirea în funcţia de prorector depinde în mod direct de rectorul instituţiei de învăţământ, astfel încât pierderea funcţiei de către Iacob Adrian ar fi avut consecinţe negative şi asupra acestuia".
"În acest context, există bănuiala rezonabilă că Marcoci Petrică-Mihail a conceput planul folosit pentru transmiterea mesajelor de ameninţare, astfel încât să fie imposibilă identificarea autorului faptelor. De asemenea, există bănuiala rezonabilă că Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail i-au comunicat lui Bărbulescu Gheorghe Adrian conţinutul mesajelor de ameninţare care urmau să fie transmise persoanei vătămate şi i-au dat asigurări prin promisiunea că îl vor proteja pentru a nu fi tras la răspundere penală".
PressOne, care a publicat până acum 60 de articole din seria de dezvăluiri despre plagiatele din mediul universitar, este alături de Emilia Şercan - şi va continua să-i găzduiască, aşa cum a făcut-o din 2015 încoace, investigaţiile.
Mulţumim cititorilor pentru mesajele de încurajare transmise Emiliei şi colegilor din presă care-i sunt alături.
Redacţia PressOne”
Trimite un comentariu