Skip to main content

Monica Ghiurco, către şefa TVR, Doina Gradea: sfidaţi pe toată lumea şi în Televiziune, şi în afara ei! Incompetenţa dvs ne afectează direct

 
Monica Ghiucro
Monica Ghiucro

În ultima vreme aţi reuşit să-i revoltaţi şi pe cei care mai rămăseseră pasivi în privinţa TVR, iar pe noi, cei din TVR, ne-aţi umplut, încă o dată, de ruşine”, aşa îşi începe scrisoarea deschisă Monica Ghiurco, jurnalist al postului public şi membru în Consiliul de Administraţie (din partea angajaţilor).

Publicitate

Ghiurco îi adresează o scrisoare publică şefei TVR, Doina Gradea, în care îi cere demisia de la conducerea televiziunii publice. Monica Ghiurco îi reproşează Doinei Gradea pierderea drepturilor de a transmite Festivalul Enescu, dar şi declinul în audienţe şi decizia de a merge în delegaţia de la Jocurile Europene de la Minsk, în condiţiile în care postul public nu are niciun jurnalist prezent acolo.

Redăm în continuare din scrisoarea Monicăi Ghiurco:

  • Pentru mine este un şoc faptul că TVR nu mai transmite Festivalul Internaţional ”George Enescu”, după ce în şedinţa precedentă a Consiliului de Administraţie aţi dezminţit informaţia. Aşadar, o falsă dezminţire şi o inducere în eroare a Consiliului.
  • Incompetenţa dumneavoastră ne afectează direct pe noi toţi. Am avut perioade mult mai grele financiar şi totuşi am păstrat marile evenimente la TVR, iar acum, când avem bani, pierdem pe bandă rulantă şi drepturi de difuzare şi evenimente şi credibilitate.
  • Pentru că doar dumneavoastră aveţi decizie editorială, spre deosebire de CA, ar trebui să vă asumaţi căderea dramatică a audienţelor determinată de ”experimentele” fără număr pe care le faceţi în grila de programe şi să plecaţi. Într-o televiziune performantă, asta s-ar fi întâmplat deja.
  • Aţi sfidat nu doar Consiliul de Administraţie, în care v-am cerut socoteală pentru decizii cel puţin neinspirate sau de-a dreptul proaste şi eu, şi alţi colegi din CA. Pentru că vă consideraţi şefa supremă. Nu sunteţi, doamnă, pentru că nu aţi dovedit anvergura necesară unui Preşedinte TVR, chiar dacă aţi pozat în ”managerul experimentat” care vine dintr-o televiziune comercială performantă să relanseze serviciul public de televiziune fără să cunoască, elementar, diferenţele dintre public şi comercial, care aşa trebuie să rămână: diferenţe!
  • Aţi irosit încrederea pe care am avut-o în dumneavoastră. Aţi avut suficient timp să vă daţi măsura profesionalismului. Aţi ratat, doamnă Gradea. E finalul dumneavoastră de carieră în TVR şi ar fi bine să plecaţi. Vă cer public demisia!

Citeşte şi:

"Tremurăm ca nişte piftii ordinare! Mi-e silă de laşitatea mea" - Marina Almăşan şi un text dur despre ce înseamnă TVR

Eterna TVR! "O ruşine uriaşă!" Reporterii sportivi la Bucureşti, şefa Doina Gradea la Jocurile Europene. Adelin Petrişor şi Marina Almăşan comentează

Redăm scrisoarea, în continuare

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimată Doamnă Doina Gradea, Preşedinte – Director General al SRTv,

În ultima vreme aţi reuşit să-i revoltaţi şi pe cei care mai rămăseseră pasivi în privinţa TVR, iar pe noi, cei din TVR, ne-aţi umplut, încă o dată, de ruşine. Pentru mine este un şoc faptul că TVR nu mai transmite Festivalul Internaţional ”George Enescu”, după ce în şedinţa precedentă a Consiliului de Administraţie aţi dezminţit informaţia. Aşadar, o falsă dezminţire şi o inducere în eroare a Consiliului.

E foarte grav, din mai multe considerente. Nu e doar faptul că pierdem un brand de înaltă clasă şi spulberaţi o tradiţie culturală la Televiziunea Română, că dăm cu piciorul unui act de diplomaţie publică şi culturală prioritar pentru Statul Român, că renunţăm prin decizia unui Comitet Director pe care îl conduceţi în mod nemijlocit să fim parte în cel mai prestigios eveniment cultural pentru România. Deşi, chiar şi pentru atât, vă cer demisia!

E chiar mai mult. E o continuare a unui trend tot mai evident: rând pe rând, am rămas şi fără competiţii sportive de interes major pentru public, cum ar fi meciurile Naţionalei de fotbal. Dar pierderea Festivalului Enescu este picătura care umple paharul. Să nu încercaţi să mai invocaţi argumentul financiar: nu din cauza banilor s-au pierdut toate acestea, ci din incompetenţă, doamna PDG!

Ce să mai însemne cultura pentru noi, televiziunea publică - şi vă întreb cu amărăciune asta - când aveţi pe piaţă atâtea opţiuni de show-uri şi discuţii despre nimic cu care să populaţi ecranul TVR? Pe bani publici, desigur…

Nu avem resurse tehnice suficiente şi de calitate. De ce nu le-am cumpărat? De cât timp cerem asta în CA, neavând desigur majoritatea dumneavoastră la vot, dar având în schimb dreptate? Vă întreb şi public: de ce continuăm să închiriem Care de transmisiune de la alţii, doamnă Gradea? Pentru ca mai apoi să ne facă exact ei să ratăm producţia marilor evenimente? Pentru ca ei să se doteze cu banii de la noi şi să ne râdă în faţă, ieşind în presă cu interviuri în care ne umilesc de-a dreptul şi se laudă cu investiţiile făcute cu banii din contractele cu TVR-ul, interviuri la care dumneavoastră nu aveţi nicio reacţie? Oare de ce?

Poate nu ştiţi că publicul nu plăteşte taxe şi impozite ca să-i îmbogăţească pe privaţi, ci ca să aibă o televiziune a lui, în care deciziile să fie transparente, oportune şi judicios argumentate în interesul public şi nu comercial. Ne e ruşine în faţa oamenilor care ne cer socoteală: Ce faceţi, acolo, la TVR? Pentru ce vă mai plătim?

Incompetenţa dumneavoastră ne afectează direct pe noi toţi. Am avut perioade mult mai grele financiar şi totuşi am păstrat marile evenimente la TVR, iar acum, când avem bani, pierdem pe bandă rulantă şi drepturi de difuzare şi evenimente şi credibilitate.

Pentru că doar dumneavoastră aveţi decizie editorială, spre deosebire de CA, ar trebui să vă asumaţi căderea dramatică a audienţelor determinată de ”experimentele” fără număr pe care le faceţi în grila de programe şi să plecaţi. Într-o televiziune performantă, asta s-ar fi întâmplat deja.

Nu vă putem permite să continuaţi acest management defectuos. Deciziile pe care le-aţi impus în ciuda criticilor aprinse din şedinţele CA produc prejudicii majore nu doar pe termen scurt şi v-am cerut în repetate rânduri, inclusiv în scrisori adresate Parlamentului, să vă asumaţi integral acele decizii, pentru că vă aparţin.

Aţi impus măsuri discutabile din punct de vedere editorial şi i-aţi desconsiderat pe salariaţii TVR din punct de vedere profesional şi uman. Aţi pus presiune pe Comisia de Etică, târându-i pe membrii acestei în instanţă pentru un raport care vă vizează în mod direct. Nu aţi recompensat munca şi performanţa colegilor mei cu care v-aţi lăudat public după fiecare mare eveniment realizat de ei. V-aţi lăudat şi atât! Dacă era doar asta, nu aş fi ieşit public şi aş fi luptat în continuare să vă conving că greşiţi.

Însă acum aţi trecut la un alt nivel: sfidaţi pe toată lumea şi în Televiziune, şi în afara ei.

Aţi sfidat nu doar Consiliul de Administraţie, în care v-am cerut socoteală pentru decizii cel puţin neinspirate sau de-a dreptul proaste şi eu, şi alţi colegi din CA. Pentru că vă consideraţi şefa supremă. Nu sunteţi, doamnă, pentru că nu aţi dovedit anvergura necesară unui Preşedinte TVR, chiar dacă aţi pozat în ”managerul experimentat” care vine dintr-o televiziune comercială performantă să relanseze serviciul public de televiziune fără să cunoască, elementar, diferenţele dintre public şi comercial, care aşa trebuie să rămână: diferenţe!

Aţi sfidat şi Parlamentul României, considerând că nu trebuie să daţi socoteală decât în faţa persoanei/persoanelor care v-au numit la TVR şi v-au impus în această demnitate. Acum ar fi cam dificil, din motive obiective, dar vă consideraţi în continuare protejată politic - cel puţin pentru o vreme - şi continuaţi să conduceţi în manieră discreţionară. Însă fiecare oră pe care o petreceţi la conducerea instituţiei înseamnă pierderi de credibilitate pentru TVR. Ceea ce noi, cei din TVR, nu ne permitem să girăm prin tăcere.

Iar acum îi sfidaţi şi pe cetăţenii României, plătitori de taxe şi impozite. Nu ştiu cum veţi explica de ce v-aţi dus la Minsk dumneavoastră şi nu o echipă de jurnalişti. Şi multe altele. Cetăţenii vor cultură, informaţie şi emisiuni de calitate la TVR, inclusiv mari competiţii sportive. Nu avem voie să nesocotim aşteptările lor. Pe mâna dumneavoastră am pierdut prea multe şi suntem prea săraci să ne permitem să continuăm cu dumneavoastră.

Acesta nu este un demers politic. Este opinia mea şi a salariaţilor din TVR revoltaţi de dezastrul în care ne duceţi. Un dezastru care trebuie oprit.

Aţi irosit încrederea pe care am avut-o în dumneavoastră. Aţi avut suficient timp să vă daţi măsura profesionalismului. Aţi ratat, doamnă Gradea. E finalul dumneavoastră de carieră în TVR şi ar fi bine să plecaţi. Vă cer public demisia!

Monica Ghiurco

jurnalist senior TVR
membru în Consiliul de Administraţie al SRTv (din partea salariaţilor)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Chiflian Chiflian
    Din pacate Ghiurco are doar ambitie nu si putinta.S-a inhaitat cu niste dubiosi de la un sindicat obscur,autointitulati "cel mai mare sindicat din mass-media",incluzand si locatarii cimitirelor din Bucuresti.Daca inca nu s-a distrus TVR atunci in curand vom asista la acest sfarsit indelung preconizat.Ambitia eternei candidate la fotoliul PDG va ingropa TVR.In TVR legea fac niste baieti care nu au nicio treaba cu jurnalismul.
  • Anca de la stiri Anca de la stiri
    @ ian Declaratie lui Nastase era asa: Ghiurco e fata buna, dar nu stie ce vrem noi. “Rautatea ei toxica” a facut sa nu se mai incheie contracte dubioase cu acordul consiliului de administratie ci doar direct de catre pdg care va deconta ilegalitatile. Iar daca prin rautate inseamna ca unii in tvr nu mai stau degeaba, atunci e o rautate benefica. Probabil ca tu ian tai frunze la caini in tvr si ai fost angajat pe cumetrie, de aia nu iti convine.
  • Gogu Gogu
    ***
  • ian ian
    Ghiurco, "fata buna" din stenogramele lui Adrian Nastase !! s-a trezit vorbind... probabil emite pretentii la sefia TVR. Exact rautatea ei toxica lipseste acolo. Nu e nicio lumina Gradea, dar Ghiurco ar fi de 100 de ori mai rea.
  • Gabriel Giurgiu Gabriel Giurgiu
    Dar doamna Ghiurco nu a fost in CA in ultimele doua mandate? Ce a zis, cum a protestat cand TVR a dat cadou prin INCREDINTARE DIRECTA un contract de achizitie de filme pentru trei ani, la comanda lui Zgabercea? Cum a protestat doua mandate cand TVR a ramas in aceeasi stare ca la demiterea lui Tanase, fara niciun plan de reformare, fara nicio masura de eficientizare? Ce a zis doamna Ghiurco atunci cand au fost adusi la tvr Sarmaluta, Emma Zzeiccessccu, Lavinia Sandru, Nicoleta Gavrila si toate celelalte rebuturi profesionale care definesc acum imaginea postului public? Ce a zis? Nimic. A baltit in eterna promiscuitate de 1§00 de milioane/ ani a unui post care ar fi trebuit sa fie numarul 1 demult...
  • Lolek si Bolek Lolek si Bolek
    Ce fac unii atunci cand ii doare capul? Scriu comentarii inutile.
  • Costi Costi
    Se simte miros de sânge. Sā ghicim niste nume de viitori sefi. Ghiurco? Almāsan? ...
  • John the Liliput John the Liliput
    Exact privilegiata Monica Ghiurco mai lipsea din peisajuk ăsta rânced. E membru CA, dar are derogare pt o emisiune anostă în care-și face mendrele. O profitoare!
  • johhny bravo johhny bravo
    Sunt curios totusi pe cine ar considera dna Ghiurco presedintele ideal al tvr. Let me guess.

Trimite un comentariu

sus